Despăgubiri de 400 de milioane lei pentru românii care au plătit taxa de primă înmatriculare

Vicepremierul Daniel Chiţoiu a declarat, luni, că bugetul Fondului de Mediu pentru 2013 include suma de 400 de milioane de lei pentru despăgubirea persoanelor care au plătit taxa de primă înmatriculare şi că România trebuie să aplice decizia Curţii Europene de Justiţie pe această temă.
Romania TV
22 apr. 2013, 14:00
Despăgubiri de 400 de milioane lei pentru românii care au plătit taxa de primă înmatriculare

„Sumele pentru despăgubiri referitor la taxa auto sunt prevăzute în bugetul fondului de mediu. Noi avem prevăzut în acest an o sumă de aproape 400 de milioane de lei pentru despăgubiri tuturor celor care au plătit taxa de primă înmatriculare. Într-adevăr, trebuie să aplicăm decizia Curţii Europene de Justiţie”, a spus Daniel Chiţoiu, potrivit Mediafax.

Săptămâna trecută, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a dat dreptate unei sibience care a dat în judecată autorităţile române, cerând ca, la restituirea taxei de poluare, să primească şi o dobândă calculată pentru perioada începând cu plata respectivei taxe.

Mariana Irimie – care, pentru un autoturism înmatriculat pentru prima dată în Germania, a plătit taxa de poluare prevăzută de OUG 50/2008 – este în proces cu Administraţia Finanţelor Publice Sibiu şi Administraţia Fondului pentru Mediu, cauza fiind legată de suma care trebuie să îi fie restituită.

Sibianca a cerut ca să primească şi dobândă începând de la data plăţii taxei şi până la cea a restituirii sale efective. Dobânda este de circa 9.500 de lei, iar taxa plătită în 2008 a fost de 6.700 lei.

Avocatul persoanei respective, Dragoş Târşia, a declarat că după decizia instanţei mulţi dintre cei care vor cere plata dobânzii vor primi sume mai mari chiar decât taxele de poluare plătite.

„Această decizie are o importanţă majoră, întrucât obligă statul să restituie nu atât suma prelevată sub titlul de taxă de poluare, cât şi dobânda aferentă în materie fiscală, calculată de la data perceperii acestei taxe şi nu de la data cererii de restituire, cum prevedea, până ieri (joi – n.r) articolul 124 din Codul de procedură fiscală. Sunt multe cazuri în care dobânda va întrece taxa. Pentru toate taxele prelevate în perioada 2007-2009, dobânda este de peste sută la sută din cuantumul taxei”, a afirmat vineri Dragoş Târşia.

El se aşteaptă la o nouă „avalanşă de procese”, de data aceasta vizând dobânda.

Peste 300.000 de proprietari de maşini au câştigat procesele pentru restituirea taxei de poluare, considerată ilegală de către instanţe.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT