Despăgubiri pentru un turist care a reclamat că nu a găsit niciodată șezlonguri libere la hotel în timpul sejurului

Un turist german a primit despăgubiri, după ce el și rudele sale aflate în vacanță în insula grecească Kos nu au reușit să găsească șezlonguri libere la hotel, în nicio zi din concediu, deoarece acestea erau ocupate cu prosoape. Bărbatul a dat în judecată agenția de turism și a câștigat.
Filip Stan
07 mai 2026, 13:46
Despăgubiri pentru un turist care a reclamat că nu a găsit niciodată șezlonguri libere la hotel în timpul sejurului

Un turist german se va gândi de două ori înainte de a mai merge cu familia în vacanță în Grecia. În 2024, bărbatul a rezervat un sejur într-un hotel de pe insula grecească Kos și a susținut că atât el, cât și familia sa au fost nevoiți să caute zilnic, chiar și câte 20 de minute, un sezlong liber lângă piscina hotelului. Turistul a mărturisit că situația era atât de frecventă, încât nici măcar dacă se trezea la ora 6 dimineața nu găsea șezlong disponibil și a acuzat compania că a permis practicarea rezervării șezlongurilor cu prosoape, deși hotelul avea reguli împotriva acestui obicei

După ce și-a făcut mulți nervi în vacana în Grecia, la întoarcerea acasă, turistul și-a angajat un avocat și a dat în judecată agenția de turism de la care a cumpărat sejurul. În fața instanței, bărbatul a spus că hotelul nu a aplicat regula care interzice rezervarea șezlongurilor cu prosoape.

Citește și: O alpinistă româncă a murit în timp ce escalada cel mai înalt munte din Spania: ”Ai plecat din lumea asta făcând ceea ce iubeai cel mai mult”

Instanța din Hanovra i-a dat dreptate. Familia plătise inițial 7.186 de euro pentru pachetul de vacanță. Deși operatorul oferise anterior o rambursare de 350 de euro, instanța a decis că suma corectă este de 986,70 euro.

În motivare, judecătorii au precizat că, deși agenția nu administrează direct hotelul și nu poate garanta fiecărui turist un șezlong disponibil în orice moment, aceasta are obligația să se asigure că există o organizare rezonabilă și suficiente locuri pentru oaspeți.

Citește și: Reacția de milioane a Andreei Esca după ce a văzut-o pe Alexia Eram în prosop, pe stradă: ”De Balamuc”

Turistul a declarat că operatorul nu a intervenit împotriva celor care ocupau șezlongurile cu prosoape încă de la primele ore ale dimineții. El a spus că, în unele zile, copiii săi au fost nevoiți să stea direct pe podea din lipsă de locuri.

Fenomenul cunoscut drept „războiul șezlongurilor” este frecvent în stațiunile turistice. În ultimii ani, pe rețelele sociale au apărut numeroase imagini cu turiști care ocupă șezlongurile încă din zori pentru a-și asigura un loc la piscină.