Detalii halucinante ies la iveală în cazul româncei sechestrate în Italia. Agresorul tinerei, arestat

O româncă în vârstă de 29 de ani, mamă a doi copii de 3 și 9 ani, a fost între 2007 și 2017 victima violențelor, abuzurilor sexuale și sclaviei la care a supus-o un cetățean italian, în vârstă de 52 de ani. Secretarul de stat în Ministerul pentru Românii de Pretutindeni (MRP) Veaceslav Șaramet a declarat sâmbătă că în cazul agresorului româncei sechestrate în Italia s-a trecut de la restul preventiv la arestul efectiv și că femeia se află în prezent într-un program de protecție a martorilor.

25 nov. 2017, 14:10

O româncă şi cei doi copii ai ei au fost salvaţi de carabinieri după ce a stat timp de zece ani sechestrată într-o localitate din Calabria, sudul Italiei. Din 2007 până astăzi, românca, acum în vârstă de 29 de ani, a fost ţinută captivă într-o cameră subterană, legată de pat şi abuzată sexual de nenumărate ori. În urma abuzurilor, femeia a dat naştere a doi copii, un băiat în vârstă astăzi de 9 ani şi o fată de 3 ani.

Femeia, aproape mereu închisă în baracă și în mod repetat supusă, timp de mai multe ore, unor violențe de neimaginat, fiind imobilizată și legată de pat, nu avea voie să aibă relații sociale sau să primească îngrijiri medicale, nici măcar în timpul sarcinii, fiind chiar forțată să nu se mai spele mai mult de un an.

Multe dintre actele de violență la care a fost supusă femeia au fost comise în prezența celor doi copii. CITEŞTE ŞI Româncă, ţinută captivă într-o pivniţă şi abuzată sexual timp de 10 ani în Italia. În urma abuzurilor, femeia a născut doi copii VIDEO

Secretarul de stat în Ministerul pentru Românii de Pretutindeni (MRP) Veaceslav Șaramet, care conduce o delegație comună a MRP – MAI în regiunea Lamezia Terme, a declarat sâmbătă, pentru AGERPRES, că în cazul agresorului româncei sechestrate în Italia s-a trecut de la restul preventiv la arestul efectiv și că femeia se află în prezent într-un program de protecție a martorilor.

„S-a trecut chiar ieri de la arestul preventiv la arestul efectiv în cazul individului italian, care nu este la primul caz de acest gen, din păcate, și urmează acum să se adune probele pentru dosar. Mama se află în programul de protecție a martorilor, astfel încât să poată să depună mărturia”, a afirmat Veaceslav Șaramet.

El a arătat că delegația MRP — MAI a avut întâlniri cu reprezentanți ai autorităților locale italiene, respectiv ai Prefecturii și Carabinierilor din regiune, cu privire la acest caz. Șaramet a precizat că a avut loc și o întâlnire cu românca în cauză.

„Este optimistă. Și-a făcut analizele (…) și acestea au fost bune. Își dorește și dânsa să rămână cu copiii. Nu s-a decis dacă se întoarce sau nu acasă, dar vrea să își vadă mama”, a spus secretarul de stat în MRP.

  • Sechestrată, torturată, bătută şi violată 10 ani

Coşmarul româncei a început în 2007, când tânăra a ajuns în Lamezia să lucreze la o familie de italieni ca îngrijitoare. După moartea bătrânei, însă, fiul acesteia a pus la cale un plan de groază, în care violenţele şi abuzurile asupra româncei erau la ordinea zilei. În urma abuzurilor sexuale s-au născut cei doi copii, care au fost obligaţi să trăiască în aceleaşi condiţii ca mama lor: într-o pivniţă, în spatele unei uşi legate cu lanţuri, fără apă, curent, servicii de igienă, printre şobolani şi şoareci şi cu nişte cartoane pe post de pat, scrie digi24.ro. 

Concret, carabinierii au descoperit cazul în timpul unui control de rutină. Aloisio Francesco Rosario Giordano a ridicat ceva suspiciuni pentru că în maşina pe care o conducea îl avea şi pe fiul său de 9 ani care era extrem de murdar şi părea subnutrit. După ce i-au verificat identitatea, carabinierii au aflat ca Giordano este o persoană turbulentă şi că în trecut a fost cercetat pentru diverse scandaluri, acte de violenţa sexuală şi de abuz în familie, aşa că ofiţerii au vrut să-i verifice locuinţa. Ce au văzut la faţa locului i-a şocat.

„Casa” era fără curent electric, şoarecii şi insectele colcăiau peste tot, iar aerul era irespirabil, oamenii legii fiind obligaţi să poarte măşti. În cameră erau mai multe găleţi pline cu fecale, iar într-un colţ un „pat” din cutii de carton pe un cadru de fier de care era înlănţuită românca.

Femeia era pur şi simplu o sclavă, care nu mai realiza ce i se întâmplă după atâţia ani de tortură. Nu mai făcuse baie de un an, iar rănile de pe corp, cusute cu aţă pescărească i-au cutremurat până şi pe oamenii legii.

Legată de pat şi de multe ori chiar de faţă cu cei doi copii, românca a trecut prin chinuri groaznice. De multe ori, copilul mai mare era chiar obligat să participe la ritualurile de tortură aplicate mamei lui.

„Îi spărgea capul şi i-l cosea cu nailon de undiţă. O ţinea izolată şi legată de pat de zece ani. O punea să-şi mănânce propriile excremente sau îi dădea alimente alterate. A violat-o chiar şi în timpul celor două perioade de graviditate. Ceea ce au avut carabinierii din Gizzeria în faţa ochilor atunci când au ajuns la locuinţa lui Aloisio Francesco Rosario Giordano, de 52 de ani, aflat la bordul unui triciclu alături de fiul său în vârstă de nouă ani, a fost o scenă din filmele de groază”, spun jurnaliştii italieni. Militarii, nevoiţi să-şi pună măştile pe faţă la intrarea în adăpost.

Carabinierii au găsit-o pe femeie cu fetiţa sa alături, mâna de om fiind, la rândul ei, „sfârşită de foame, îmbrăcată numai într-o cămăşuţă şi care plângea, probabil de foame“. La intrarea în adăpost militarii şi-au pus măştile, din cauza aerului de nerespirat.
 
Femeia le-a spus salvatorilor că trăia în aceste condiţii de 10 ani, timp în care nu a văzut lumina zilei.
 
„În 30 de ani de activitate, n-am mai văzut aşa ceva” – le-a spus procurorul şef din Lamezia, Salvatore Curcio, jurnaliştilor, potrivit adevarul.ro.
  • Mama ei a căutat-o disperată în Italia

Mama româncei a povestit că atunci când nu a mai ştiut nimic de fiica ei s-a dus în Italia s-o caute. A lipit poze pe stâlpi şi a întrebat în stânga şi în dreapta. Nimeni nu ştia de fata ei. Parcă intrase în pământ. „Acum, când am aflat că este în viaţă, mi s-a făcut rău când am aflat cum a fost ţinută şi că i-a dat să mănânce din gunoaie”, plânge femeia.

Presa italiană a decoperit că Aloisio Francesco Rosario Giordano, italianul care a ținut-o pe românca sechestrată timp de 10 ani și a maltratat-o, este recidivist. În urmă cu peste 20 de ani a făcut același lucru cu o altă tânără, scrie Il Post. Bărbatul a fost condamnat în 1995 pentru aceeaşi faptă. Atunci a răpit și a violat o tânără de 23 de ani. Femeia a fost supusă unor chinuri similare, dar aceasta a reușit să fugă și să anunțe autoritățile.

Ministerul Afacerilor Externe a informat vineri că mama este internată, sub supraveghere, într-o unitate sanitară și beneficiază de asistență medicală și consiliere psihologică, iar minorii se află într-un centru de asistență socială.