Detalii impresionante din CULISELE concertului Lady Gaga. Vezi ce PRETENŢII are artista la Bucureşti

Au mai rămas doar câteva zile până la concertul pe care Lady Gaga îl va susţine la Bucureşti, iar lucrările pentru montarea scenei vor începe deja în Piaţa Constituţiei. Construcţia va fi una "colosală", potrivit organizatorilor.
Romania TV
10 aug. 2012, 08:32
Detalii impresionante din CULISELE concertului Lady Gaga. Vezi ce PRETENŢII are artista la Bucureşti

Organizatorii concertului Lady Gaga de la Bucureşti au anunţat că artista se va bucura în culisele scenei ce va fi amplasate în Piaţa Constituţiei de un „vanity room” unde se va putea răsfăţa cu masaj şi tratamente de relaxare înainte şi după concert.

Pe de altă parte, dacă scena va fi „una dintre cele mai impresionante din istoria muzicii”, după cum anunţă cei de la Emagic, zona de culise va fi şi ea la înălţime.

Lady Gaga şi membrii staff-ului său vor avea la dispoziţie un backstage de 1.200 de metri pătraţi, unul dintre cele mai ample amenajate pentru un concert care a avut loc la Bucureşti. În această zonă se vor regăsi 50 de cabine, săli şi birouri, dar şi un cort de 200 mp ce va găzdui garderoba, în care se vor afla toate costumele şi accesoriile divei pentru show-ul de la Bucureşti. Garderoba va fi păzită 24 de ore din 24 de trei agenţi de pază, artista cerând în mod expres ca aceştia să fie nefumători. În culise vor mai amenajate o bucătărie specială pentru bucătarul personal ce o va însoţi pe Lady Gaga, o sală de mese, un studio de repetiţii şi o cabină pentru machiaj şi coafură.

Echipamentele şi recuzita pentru concertul Lady Gaga de la Bucureşti vor sosi în curând în România, încărcate în 55 de tiruri. Peste 220 oameni din echipa artistei sunt aşteptaţi să ajungă la Bucuresti pentru a pune la punct, în cele mai mici detalii, show-ul din cadrul turneului The Born This Way Ball.

Concertul Lady Gaga va avea loc pe 16 august, în Piaţa Constituţiei, biletele rămase disponibile putând fi achiziţionate în continuare atât online, de pe www.MyTicket.ro, cât şi din reţeaua magazinelor Diverta, magazinul Muzica, Librăria Mihai Eminescu şi Sala Palatului, la preţuri începand de la 70 de lei.

Pentru accesul la concert nu vor exista restricţii de vârstă, Lady Gaga invitându-şi fanii de toate vârstele să îmbrace costume dintre cele mai extravagante, oferindu-le astfel şansa unui loc în Monster Pit. 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Filipe Coelho, în ultimele 6 luni de contract cu Universitatea Craiova! „Nu e momentul potrivit să discutăm prelungirea!”
Capital.ro
O nouă fabrică de electronice auto lângă București. Compania chineză a început deja recrutările
Playtech.ro
Panouri solare la bloc, după modelul Germaniei. Cum ar putea scădea factura la electricitate cu 40%
Adevarul
Moarte șocantă în Brazilia: fereastra unui hotel a cedat, iar o tânără a căzut în gol de la etajul 7. Momentul, surprins de camere
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Pescobar s-a însurat cu aleasa inimii sale, Lavinia Lorena. Cum și-a făcut apariția soția afaceristului în ziua cea mare
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Se elimină un impozit important pentru români. Luca Niculescu anunță schimbarea de la 1 ianuarie 2027
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT