Dezamăgire cruntă pentru mulți români reveniți acasă din Vest. ”Dacă nu ești bișnițar, nu faci evaziune sau nu ai ‘pile’, nu o duci bine” / ”Nici mort nu te lasă în pace”

Mulți români reîntorși acasă din Occident regretă amarnic alegerea făcută și plănuiesc să plece iar în țări precum Germania, Spania, Italia ori Marea Britanie. Alții, dimpotrivă. Sunt ok după revenirea în România și spun că au suficiente motive pentru a rămâne definitiv aici.
Mircea Filipescu
05 sept. 2025, 11:38
Dezamăgire cruntă pentru mulți români reveniți acasă din Vest. ”Dacă nu ești bișnițar, nu faci evaziune sau nu ai 'pile', nu o duci bine” / ”Nici mort nu te lasă în pace”

Revenirea acasă după ani buni petrecuți în Vest nu este o alegere ușoară. Mulți români o fac, iar apoi ajung să regrete reîntoarcerea, în timp ce alții se declară mulțumiți și spun că nu ar mai pleca niciodată din țara natală.

”Cum ți se pare România după reîntoarcere?”. O întrebare la care răspund, din proprie inițiativă, numeroși români reveniți acasă din Germania, Spania, Italia sau Marea Britanie. O parte a experiențelor trăite după reîntoarcere sunt povestite pe rețelele de socializare și trădează stări de spirit diferite: unii regretă amarnic că s-au întors, alții sunt mulțumiți de alegerea făcută.

Citește și Un turist a arătat tuturor ce a primit la ‘meniul zilei’, care a costat 30 lei, la o autoservire din Eforie Nord

Un tânăr care a lucrat ca șofer de autobuz în Germania a detaliat motivul pentru care se simte foarte dezamăgit după revenirea în România.

”Am ajuns în România, iar de curând am început din nou să lucrez ca șofer, dar aici fac curse între județe, tur-retur. Și deja a început regretul. Într-o dimineață, pe la 6, mi s-a făcut rău: amețeli, dureri de cap, stare de vomă. Eu încep munca la 11, dar eram praf încă de dimineață. Am sunat la serviciu și i-am spus patronului, în stilul clasic românesc: ‘Știți, cred că am o infecție și ar trebui să merg să văd ce problemă am’. Răspunsul lui a fost: ‘Lasă că n-ai nimic, hai, că oricum n-am șofer înlocuitor, îți revii tu, o zi faină!’. Am mers la muncă, am vomitat în stațiile de călători, de față cu oamenii pe care îi luam în autobuz, și simțeam că mor la volan. Călătorii se uitau speriați la mine de parcă se întrebau: ‘Oare ăsta ne duce întregi până la destinație?’”, a povestit el.

Tânărul a precizat că el, în Germania, putea anunța chiar și cu doar un minut înainte de începerea turei că nu mai poate veni la muncă, iar asta nu reprezenta o problemă.

Concluzia lui după experiența reîntoarcerii este una amară: ”Astfel de situații m-au făcut să înțeleg că, deși aici am familia și prietenii, nu mă mai regăsesc în țara asta”.

Românii, despre români: ”Prostie, nesimțire, tupeu”

Un alt român revenit acasă a povestit, tot cu dezamăgire, o întâmplare din aceeași categorie trăită după întoarcere acasă.

”M-au chemat la muncă mahmur, din timpul meu liber, doar pentru că nu aveau oameni. Nici mort nu te lasă în pace, trebuie să vii la muncă, indiferent de situație. Sunt stăpâni de sclavi, iar tu ești doar un număr: te-ai îmbolnăvit, ești ‘pa’… vine altul în loc. Nu ești asigurat din niciun punct de vedere”, a povestit bărbatul.

Un alt tânăr spune că s-a hotărât să mai revină în România, din Italia, numai pentru concedii.

”Eu am lucrat la o firmă de telecomunicații în România. Nu doar că nu primeam bonuri de masă, sub pretextul că nu aveam superior direct, eram mai mult sau mai puțin propriul șef și, deci, nu puteau contoriza programul de muncă, dar aveam doar 19 zile de concediu. Orele suplimentare nu se plăteau (tot din cauza ‘contorizării’), iar când am avut nevoie de o zi liberă din orele suplimentare mi-au spus să îmi iau din concediu.

Mama a lucrat 19 ani în Italia. A rezistat doar un an după ce s-a întors în România și apoi a plecat din nou. Dacă te-ai obișnuit acolo, România nu ți se va mai părea niciodată ok”, spune respectivul.

Lista motivelor care îi fac pe unii români să regrete reîntoarcerea este însă mult mai lungă.

  • ”Nu știi niciodată, când ieși pe stradă, dacă o să dea cineva peste tine pe trecerea de pietoni, dacă o să te muște un câine, dacă o să fii jefuit, bătut sau, mai nou, atacat de urs. Sau poate ANAF îți dă amendă”
  • ”Tot auzeam prieteni spunând că e mai bine în România, că s-a mai digitalizat, că oamenii sunt altfel. Realitatea? De când m-am întors, am ajuns să am o ură și mai mare decât atunci când am plecat prima oară. Dacă nu ești bișnițar, nu faci evaziune sau nu ai ‘pile’ prin instituțiile publice, nu o duci bine. Aici ai doar obligații, fără beneficii. Chiar dacă ești cel mai corect om, statul tot găsește o modalitate să îți mai dea o lovitură”
  • ”Acum sunt în aeroport și abia aștept să zbor din România, doar ca să nu mai văd atâta prostie, nesimțire, tupeu și mizerie în jurul meu”

Un alt român, reîntors de cinci ani din Vest, este dezamăgit de salariul mic pe care îl primește pentru ce lucrează remote.

”Am un job extrem de dificil, al cărui preț este degradarea sănătății mele: dureri de spate, de ochi, de cap, stres constant, probleme de circulație la picioare. Fac sport aproape zilnic, dar nu e suficient. Plănuiesc să plec din țară cât de curând”, s-a confesat el, pe platforma Reddit.

Sunt însă și români mulțumiți după revenirea acasă.

Un tânăr întors în România după aproape zece ani petrecuți în Danemarca spune că nu regretă nicidecum alegerea făcută.

”Am învățat că fiecare loc are plusuri și minusuri, iar alegerea lui depinde de prioritățile pe care le ai la momentul respectiv. Este important să ai un job care să îți ofere aceleași condiții. Altfel, și în străinătate, dacă deodată îți scade calitatea vieții, nu te adaptezi ușor”, spune el.

La fel simte un bărbat revenit acasă din Marea Britanie: ”Aici (în România – n.r.), siguranță pe stradă aproape la orice oră, oamenii sunt mult mai sociabili și deschiși, există mai multe petreceri și un spirit antreprenorial mai pronunțat, cu mai multă deschidere față de noutăți. Cheltuielile cu copiii sunt mai mici și există mai puține griji legate de siguranța lor, piața imobiliară este mult mai accesibilă, iar costurile pentru mașină – parcare, benzină, reparații, întreținere – sunt considerabil mai reduse”.

Un alt român întors din Anglia spune că viața în România este mai bună pentru că aici se simte ”acasă”: ”Nu mai am prea multe în comun cu foștii prieteni, care și-au văzut și ei de viață. Pe de altă parte, am familia aproape și mă bucur să pot fi alături de ei. Nu pot să neg că, din când în când, mi se face dor de Anglia, dar, culmea, când mai ajung pe acolo o dată la două luni, nu am niciun chef să mă plimb prin Londra”.

Sociologul Valentin Fulger spune că planurile multor români reîntorși acasă se lovesc de ”realități crunte”.

”Ei vin animați, după mulți ani de muncă, să își deschidă în România o afacere, dar uneori, din păcate – nu de foarte puține ori – se izbesc de niște realități crunte, și mă refer la o politică fiscală feroce, care pe mulți îi determină să își închidă afacerea și să se reîntoarcă în țările din care au plecat, deși veniseră cu gândul unei vieți noi în România. Dar aceasta nu exclude un alt tip de fond, un alt substrat, și anume faptul că oamenii chiar doresc să se întoarcă în România, pentru că aici este, pentru ei, acasă.

Ei au fost considerați cumva rupți de realitățile românești, au fost considerați ca fiind mai puțin români decât cei care au rămas în țară, ignorându-se faptul, cu bună știință, că ei sunt cei care au pompat în România, timp de mulți ani, miliarde de euro, reușind să țină această țară pe linia de plutire”, spune Fulger, citat de adevarul.

Citește și Reacția șocantă a unui preot înainte de ceremonia unui botez! Duhovnicul s-a enervat când a văzut că mama voia să-și hrănească bebelușul: „De asta am tensiune, pentru că aţi întârziat!”. VIDEO

DailyBusiness
Fake news după fake news. Rețelele sociale inventează o nouă pandemie
Spynews
Alina Pușcaș s-a întors la facultate, la 41 de ani! Prezentatoarea TV va face un master. Ce specializare a ales
Bzi.ro
Imagini incredibile cu Andreea Esca în Grecia! Nimeni nu se aștepta să pozeze așa – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Bombă! Andrei Borza, la un pas de a fi coleg cu Cristiano Ronaldo la Al-Nassr. Giovanni Becali: „2 milioane de dolari pe an”
Capital.ro
Dispare cartea de identitate model 1997. Decizia Guvernului privind noile cărți electronice de identitate
Playtech.ro
Eclipsa totală de lună din 7 septembrie, prima după 6 ani și jumătate. Cat va dura și cum se poate observa
Adevarul
Nicușor Dan, despre viața sub pază: „Anunți când cumperi mălai, discuțiile cu copiii sunt cenzurate”
wowbiz.ro
Ioana Tufaru, la un pas de moarte. Soțul, Ionuț, a găsit-o leșinată pe jos în casă și s-a speriat teribil. ”Puteam să mă duc…dincolo”. Primele declarații sunt șocante
Economica.net
Anunţ-bombă de la Petrom. E jale
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă prezentatoare TV, apariție mai mult decât îndrăzneață
kanald.ro
Când trecem la ora de iarnă în 2025. Data exactă în care dăm ceasul înapoi
Cancan.ro
Vine iarna mai repede decât ne așteptam! Pe ce dată scad temperaturile sub 0 grade Celsius în România, potrivit meteorologilor Accuweather
iamsport.ro
CUTREMUR la națională! Lucescu, acuzat că a convocat un jucător doar pentru a ajuta la vânzarea sa: 'Cel mai slab!'. Legătura dintre impresarul fotbalistului și familia selecționerului
MediaFlux
Anunț de ultimă oră pentru românii care primesc alocații, ajutor social sau șomaj.
stirilekanald.ro
Femeia călcată cu mașina de amant, în Mizil, a murit la spital după zile de chin - VIDEO
substantial.ro
NU este Normal! Dacă ai crampe la picioare noaptea, înseamnă că picioarele tale …