Dezastru pentru doctoranzii care predau la Universitatea București. Li se taie aproape jumătate din bani!

Doctoranzii care predau la Universitatea București ar urma să primească mai puțini bani. Mai precis, doar 19 lei net pe oră! Rectorului instituției, Marian Preda, explică motivul reducerii tarifului pentru plata cu ora a doctoranzilor.
Irina Dumitrescu
25 oct. 2024, 09:39
Dezastru pentru doctoranzii care predau la Universitatea București. Li se taie aproape jumătate din bani!

Nici până acum nu încasau doctoranzii foarte mulți bani, însă, conform unui decizii a Universității București (UB) aflată în stadiul de draft, li se pregătește scăderea sumei cu care sunt plătiți pentru orele predate.

În documentul de lucru al UB, suma este redusă de la 35 de lei net pe oră, cât încasau doctoranzii în anul universitar precedent, la 19 lei net pe oră (30 de lei brut), potrivit edupedu.ro. Așadar, vor tăiați aproape jumătate din bani. ”Tariful folosit pentru remunerarea cadrelor didactice asociate care nu dețin titlul de doctor și care desfășoară activități didactice în regim de plata cu ora din posturile vacante, temporar vacante sau rezervate se stabilește la 30 lei brut/oră convențională”, se precizează în document.

Studenții doctoranzi ar fi primit deja de la UB drafturi ale noilor contracte, în care se menționează că părțile ”au convenit de comun acord” cu privire la modificarea clauzei despre reducerea tarifului pentru plata cu ora.

Rectorul UB, Marian Preda, spune că micșorarea tarifului pentru plata cu ora a doctoranzilor va rezolva ”inechități” privind veniturile lor în comparație cu cele ale asistenților universitari. Marian Preda face referire și la perioada din trecut în care doctoranzii predau patru-șase ore pe lună fără să fie plătiți. ”Nu s-a definitivat (decizia de micșorare – n.r.), dar e o discuție, sunt de acord că e o discuție, pentru că se bazează pe inechități: un doctorand, de exemplu, înainte avea de făcut ore gratuit. Dacă luați orele gratuit, patru-șase ore, și cât predau acum, la unii chiar dacă se micșorează cuantumul pe oră, să vedeți că ies mai bine decât înainte, la nivel de plată, doar pentru plata cu ora, plus cât s-a mărit bursa, adică trebuie adaptare la noile schimbări, înainte nu te plătea nimic”, a declarat Marian Preda.

Citește și Ce relație avea Laura Crișan, fiica milionarului ucis din Arad, cu bărbații care i-ar fi ucis tatăl. Primele declarații ale avocatei

În același context, rectorul UB argumentează și prin ”nivelul de pregătire” al celor care încă nu și-au luat doctoratul, dintre care unii, susține el, poate nici nu îl vor lua. ”Încă ceva, unii, care poate nici nu vor termina doctoratul, că e o rată de abandon mare, iau bursa 3.700 (de lei – n.r.), iau și bani pe plata cu ora, oricum vor lua, că acum ne obligă legea să îi plătim cumva și iau mai mult decât un asistent care are doctoratul luat și e titularizat. (…) Haideți să confirme oamenii, de exemplu, prin finalizarea doctoratului. Și pe urmă, vorbim de o creștere consistentă a plății cu ora. (…) Adică trebuie să fim corecți, să fim echitabili cu orice. Ei nu au doctorat luat și nu poți să plătești pe cineva, nivel de pregătire mai jos, exact cât îl plătești pe cineva care care e deja doctor în domeniu”, a spus el.

Marian Preda a mai ținut să sublinieze, tot legat de micșorarea tarifului pentru plata cu ora, că este ”o problemă de nivel de pregătire”, nu una ”de buget”.

Potrivit legii, doctoranzii pot preda cu ora, fiind plătiți cu sume stabilite de universitate, pe baza propriilor resurse financiare și a bugetelor aprobate de Ministerul Educației. Anterior, ei erau obligați să predea între patru și șase ore pe săptămână fără să fie plătiți.

Citește și Untură vs ulei vegetal. Care este mai sănătos? Mihaela Bilic: „Calorii multe obținem oricum, dar, prin prăjire, unul dintre aceste ingrediente nu produce grăsimi periculoase trans”

DailyBusiness
Nicușor Dan, înainte de Summitul NATO: România cere ca importanța Mării Negre să fie inclusă în declarația finală
Spynews
Tzancă Uraganu, copleșit după moartea lui Doru de la Constanța. Ce știa despre problemele cu care se confrunta
Fanatik.ro
Ion Oblemenco „fierbe“ pentru Champions League! Câți fani sunt așteptați la duelul dintre Universitatea Craiova și ML Vitebsk. Exclusiv
Capital.ro
Pensia poate fi suspendată chiar și după ce a fost aprobată. Situațiile prevăzute de lege pe care mulți pensionari nu le cunosc
Playtech.ro
Câți ani trebuie să lucrezi ca infirmier sau îngrijitor pentru stagiu complet. Explicațiile Casei de Pensii
Adevarul
Satul de la Dunăre care a cucerit mii de cehi. „Vin de la o mie de kilometri, dar pentru ei este ca o întoarcere acasă”
wowbiz.ro
A fost făcută publică cauza morții lui Gabi Mureșan! Cum au reușit pompierii să găsească trupul regretatului fotbalist
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cine sunt cei doi alpiniști români găsiți morți în Alpii italieni. Emil și Cornel au căzut într-o crevasă la aproximativ 3.700 de metri altitudine
iamsport.ro
Mitică Dragomir șterge pe jos cu finanțatorul din SuperLiga: ”Vai de mine, am ținut cu el, dar nu îmi place! Ce să facă antrenorul?!”
MediaFlux
Cum arată mama lui Connect-R! Imagini inedite cu cei doi
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?