Dezbateri în CSM pe tema definirii noţiunilor de colaborator şi informator al serviciilor secrete în cazul magistraţilor

Propunerea judecătorului Horațius Dumbravă de completare a Legii 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, în sensul definirii noțiunilor de colaborator și informator al serviciilor secrete, a stârnit dezbateri aprinse joi în ședința Plenului Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).
Iulian Tudor
04 feb. 2016, 11:24
Dezbateri în CSM pe tema definirii noţiunilor de colaborator şi informator al serviciilor secrete în cazul magistraţilor

Judecătorul Adrian Bordea a anunțat că propunerea a fost analizată în comisia de specialitate a CSM, care a ajuns la concluzia că se pot defini cele două noțiuni, de colaborator și informator al serviciilor de informații, potrivit Agerpres.

„E o solicitare a mea din 2014 de la care s-a pornit și iată că am avut această notă care e foarte bine făcută, nu e deloc o retorică, e o concretizare a ceea ce trebuie să existe într-un text de lege”, a precizat, la rândul său, judecătorul Horațius Dumbravă, care a adăugat că este important ca magistrații să definească modul în care se raportează la un text de lege.

Discuțiile au fost deschise de președintele CSM, judecătorul Mircea Aron, care a afirmat că, din punctul său de vedere, mai important ar fi ca cei dovediți că sunt informatori sau colaboratori să fie sancționați cu promptitudine.

„Cred că, în ceea ce ne privește, e mult mai important ca atunci când descoperim colaboratori să votăm de așa manieră încât să sancționăm astfel de atitudini. Din păcate, aici nu ajungem noi, că în teorie suntem extraordinari, dar practica ne omoară”, a spus Aron.

Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ), Livia Stanciu, a apreciat că definirea celor două noțiuni doar în Legea 303-2004 ar fi inoportună, câtă vreme ele apar și în alte text de lege.

„Sigur că este extrem de important ca, atunci când o lege folosește anumite sintagme, acele sintagme să fie definite dacă, într-adevăr, magistratul simte nevoia definirii acelor noțiuni. (…) Dar definirea lor în Legea 303/2004 (…) din punctul meu de vedere ridică mari semne de întrebare, pentru că de aceleași noțiuni uzitează și alte legi. (…) Întrucât aceste noțiuni, pe care noi încercăm să le explicităm, sunt comune (…), în aceste condiții sigur că oportunitatea definirii lor în mod singular doar în Legea 303/2004, cu aplicare exclusivă doar la categoriile care sunt vizate prin această lege, nu este corectă. Definirea acestor noțiuni ar trebui să fie una comună, împrejurare care, din punctul meu de vedere, ar justifica o eventuală inserare a unor dispoziții explicative (…) într-un act normativ aplicabil tuturor categoriilor profesionale”, a afirmat Livia Stanciu.

În opinia sa, textul propus, care prevede că „prin informator, respectiv colaborator se înțelege persoana care, în afara atribuțiilor de serviciu, furnizează date sau informații serviciilor de informații”, este destul de ambiguu și putea da naștere și unor situați absurde.

„Formularea acesta generică (…) ar putea aduce o persoană, să zicem, în sfera dobândirii calități de inculpat. Pe o situație concretă, dacă o persoană cu calitatea pe care o cere Legea 303/2004 află despre o altă persoană că pregătește, să zicem, un atac terorist și, atâta vreme cât noi, prin acest text, nu facem distincția tipului, naturii de date sau de informații, aduce la cunoștința Serviciului de Informații pentru a preîntâmpina un atac terorist, după modul în care este redactat acest text de lege capătă calitatea pe care dumneavoastră încercați să o explicitați”, a mai spus președintele ÎCCJ.

La rândul său, ministrul Justiției, Raluca Prună, a apreciat că definirea noțiunilor de informator și colaborator ar trebui să existe în legile privind siguranța națională.

„Opinia mea modestă este că nu trebuie să definim, la fel cum nu trebuie să definim ce este lucrarea științifică în legea de executare a pedepselor. Cred că nu este locul în Legea 303/2004 să definim ce înseamnă informatorul sau colaboratorul. Mărturisesc că nu am verificat, dar legile siguranței naționale definesc aceste noțiuni. Și dacă nu le definesc, ar fi cazul, poate, (…) să sugerăm ca acea lege să fie modificată”, a spus Raluca Prună.

Din punctul său de vedere, o astfel de propunere ar trebui să fie făcută doar pe baza unei analize a impactului concret pe care l-ar avea.

„Eu am să votez împotrivă din motive de rigoare (…). Dacă în final această propunere ajunge la minister, o să discut în grupul de lucru în care sunt și reprezentanți ai CSM, și ai Înaltei Curți, și asociațiile de magistrați, iar dacă se va vota acolo, o să propun această modificare legislativă”, a precizat ministrul Justiției.

Legea 303/2004 prevede că „judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, personalul de specialitate juridică asimilat acestora și personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și parchetelor nu pot fi lucrători operativi, inclusiv acoperiți, informatori sau colaboratori ai serviciilor de informații”.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Mama adolescentului de 15 ani, care l-ar ucis pe Mario Berinde, deranjată de acuzațiile aduse: "Merg la un detector de minciuni"
Fanatik.ro
Marele vis al copilăriei lui David Popovici, dezvăluit chiar de campion: „În loc de Spider-Man, aveam tort cu cercurile olimpice!”
Capital.ro
Surpriza de pe piața muncii: meserii bine plătite pentru care nu ai nevoie de facultate
Playtech.ro
De ce cheltuim mai mulți bani atunci când plătim cu cardul. Explicația pentru senzația că „dispar” fără să ne dăm seama
Adevarul
Se vinde una dintre cele mai frumoase vile din București, fosta reședință a unui dirijor celebru: cât costă clădirea cu 29 de camere și capelă
wowbiz.ro
Iubitul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză în râul Olt, s-a predat în Elveția. Vlad Bălțățeanu era căutat internațional
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Biserica Ortodoxă Română este îndoliată! S-a stins din viață preotul Nicu Moldoveanu. Când și unde va fi înmormântat
iamsport.ro
Legenda Stelei a dat verdictul după revenirea lui Reghecampf la FCSB: ”Am fost coleg cu el, nu poate”
MediaFlux
Șoferii vor fi întrebați de unde vin și unde merg. Polițiștii vor să afle și scopul călătoriei
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte