FCSB – Young Boys în Europa League: FCSB are probleme în Superliga autohtonă, dar o ia de la capăt în Europa, la o săptămână de la victoria din Olanda, 1-0 cu Go Ahead Eagles, și va primi vizita celor de la Young Boys, în această seară, de la ora 19:45, în cadrul etapei a doua din faza principală din Europa League.
Meciul va fi liveTEXT pe Romaniatv.net şi transmis pe Prima Sport 1 şi Digi Sport 1.
Pentru jocul cu Young Boys Berna, patronul-antrenor Gigi Becali a spus că va fi meciul în care Dennis Alibec și Octavian Popescu vor evolua din primul minut. Campioana a înregistrat al doilea succes din acest sezon, dar se află la mare distanță de play-off, astfel că Gigi Becali (67 de ani) a fost întrebat dacă va sacrifica Europa pentru Superligă.
Finanțatorul a precizat că nu se pune problema unei astfel de strategii și a explicat, spre exemplu, de ce l-a transferat pe Denis Alibec (34 de ani). „De ce nu vreau să spun așa? (n.r. că sacrifică Europa League pentru campionat). Pentru că, de exemplu, la mijloc nu mai avem alți doi închizători. Deci sunt obligat să joc cu ei (n.r. Alhassan și Edjouma, în condițiile în care Șut și Lixandru sunt indisponibili). Apoi, atacant, Alibec. De ce l-am luat? Nu e varianta a doua. A fost luat ca să avem variante, ca să jucăm o echipă în Europa, una în campionat. Apoi, Alibec are experiență, a calificat echipe prin Europa, cu Astra. Apoi, stânga, dreapta, David Miculescu-Cisotti, sunt fotbaliști. Și rămâne doar numărul 10, care e posibil să fie Octavian Popescu, pentru că ai nevoie de Olaru în meciul cu Craiova. Va juca și el o repriză, dar cred că va juca George Popescu. Mai este și Politic, mai este și Thiam, sunt soluții. Vreau să câștig meciul! (n.r. cu Young Boys). O să intre și Tănase, și Thiam, și Bîrligea și Olaru, toți patru”, a spus Gigi Becali, la una dintre multiplele sale ieșiri la televizor.
Suedezul Mohammed Al-Hakim arbitrează meciul FCSB – Young Boys Berna, care va avea loc, joi, de la ora 19.45, în etapa a doua a grupei principale din Liga Europa. Mohammed Al-Hakim va fi ajutat la cele două linii de Mehmet Culum şi Fredrik Klyver, în timp ce rezervă va fi Joakim Östling.
În Camera VAR se vor afla polonezii Pawel Malec şi Kornel Paszkiewicz. Mohammed Al-Hakim a fost în mijlocul unui scandal în anul 2021, atunci când a fost anchetat în Suedia din cauza unor bani nedeclarați proveniți de la UEFA. Concret, arbitrul a recunoscut că nu a înștiințat Agenția Fiscală Suedeză în perioada 2015-2019 cu privire la suma de 45.000 de euro. Pe lângă meseria de arbitru, Mohammed Al-Hakim lucrează cu jumătate de normă ca ofițer în cadrul Forțelor Armate Suedeze, potrivit presei din Suedia.
După startul bun din faza principală a celei de-a doua competiții inter-cluburi din Europa, scor 1-0 cu Go Ahead Eagles, cei de la FCSB speră să repete figura și în fața grupării de pe „Wankdorf Stadium”. Cu trei zile înainte de confruntarea cu elevii lui Giorgio Contini, fanii au achiziționat circa 20.000 de bilete pentru meciul care se va desfășura pe „Arena Națională”. Cel mai ieftin tichet disponibil e la peluză și costă 40 de lei, în timp ce cel mai scump este la VIP și costă 500 de lei.
Valentin Crețu (36 de ani), fundașul dreapta de la FCSB, a participat la antrenamentul oficial premergător meciului cu Young Boys, din etapa a doua a grupei unice de Europa League.
Veteranul din defensiva campioanei României s-a recuperat și a participat la sesiunea condusă de Charalambous cu o zi înainte de partida cu elvețienii, de pe Arena Națională. Șansele ca el să joace din primul minut sunt mici, FCSB nedorind o recidivă a lui Crețu.
Risto Radunovic, care se confruntă cu o pubalgie, a participat și el la antrenament. Totuși, fundașul stânga ar urma să fie rezervă, fiind menajat, după cum a declarat Mihai Stoica. În contextul problemelor defensive ale celor de la FCSB, în flancul stâng al apărării ar putea să apară David Kiki.
Joyskim Dawa, care e în recuperare după accidentarea din primăvară, s-a antrenat singur miercuri, după cum se arată în imaginile surprinse de GSP la baza campioanei României.
Miercuri, la antrenamentul celor de la FCSB a fost prezent și Adrian Șut. Și el revine după o accidentare. Are însă șanse mici să joace cu Young Boys din primul minut. La mijloc vor fi Malcom Edjouma și Baba Alhassan. FCSB nu se poate baza pe Vlad Chiricheș, care nu e trecut pe lista UEFA.
Young Boys Berna a pierdut la scor pe teren propriu în fața lui Panathinaikos, scor 1-4, și este ultima clasată în clasamentul Europa League. După meciul cu Go Ahead Eagles, FCSB a reușit să obțină și a doua victorie în campionat, cu Oțelul Galați, scor 1-0. În competiția internă, Young Boys Berna stă ceva mai bine decât FCSB și ocupă locul doi în ierarhie, cu 14 puncte. Elvețienii vin pe Arena Națională după un 4-2 cu Thun pe teren propriu.
Cu toate acestea, elvețienii scriu că scaunul lui Giorgio Contini se clatină înaintea meciului cu FCSB. Contini este antrenorul lui Young Boys Berna de la finalul anului trecut. Anul trecut, Young Boys a dezamăgit în Champions League și a încheiat faza principală pe ultima poziție, cu înfrângeri pe linie, rușine pe care elvețienii nu vor să o simtă și în Europa League. Totuși, eșecul cu Panathinaikos nu le dă prea multe speranțe elvețienilor, motiv pentru care Contini a început să fie contestat.
”La o săptămână după înfrângerea dură de pe teren propriu, 4-1, împotriva lui Panathinaikos, Young Boys caută să se revanșeze pe scena europeană. În deplasare la campioana României, FCSB, care și-a început campania din Europa League cu o victorie de 1-0, echipa din Berna va încerca, de asemenea, să scape în sfârșit de ’lanterna roșie’, pentru că, la fel ca anul trecut în Liga Campionilor, Young Boys se află din nou pe ultimul loc.
Startul fazei principale din a doua competiție europeană ca importanță a fost o revenire la vechile tipare pentru echipa lui Giorgio Contini: după doar 19 minute, scorul era deja 0:3 împotriva lui Panathinaikos, pe stadionul Wankdorf, iar gazdele păreau copleșite. Nu a fost prima dezamăgire din ultimele săptămâni, după începutul ezitant de sezon în campionat și eliminarea prematură din Cupă în fața celor de la Aarau. Drept urmare, antrenorul Contini se află sub presiune.
Totuși, Young Boys și-a revenit parțial în campionat. Cu victoria de 4-2 în derby-ul cu Thun, formația din Berna a bifat al treilea succes consecutiv în campionat și a urcat pe locul doi, la doar un punct în spatele liderului St. Gallen. Cu toate acestea, evoluția împotriva nou-promovatei a fost departe de a fi convingătoare. După 0-0 la pauză, din tribunele stadionului Wankdorf s-au auzit fluierături. Abia în repriza a doua echipa a arătat caracter și a întors meciul după ce a fost condusă cu 1-0.
Aceeași atitudine de luptători va fi necesară și în România, pentru ca Young Boys să reușească, în sfârșit, să obțină puncte în Europa”, au scris elvețienii de la Bluewin.ch.
Ce a spus Giorgio Contini înaintea meciului cu FCSB
La conferința de presă premergătoare meciului cu FCSB, Giorgio Contini (51 de ani), antrenorul elvețian al lui Young Boys, a vorbit și despre declarațiile pe care le-a dat Gigi Becali înainte de confruntarea din Europa League.
Tehnicianul, care se află pe banca echipei din Berna din decembrie 2024, a sugerat că la Young Boys antrenorii, în colaborare strânsă cu jucătorii, decid formula de start.
”La noi, antrenorii decid primul 11. Vorbim cu jucătorii, apoi hotărâm. Dacă va fi un avantaj să aflăm cum joacă FCSB? Nu”, a spus Giorgio Contini.
Cum ar putea arăta FCSB cu Young Boys: Târnovanu – Pantea, M. Popescu, Ngezana, Kiki – Edjouma, Alhassan – Miculescu, Oct. Popescu, Cisotti – Alibec.
FCSB joacă primul meci pe propriul teren din faza grupei principale a Europa League, adversara campioanei României fiind Young Boys Berna. Meciul va avea loc pe Arena Națională din București.
De știut înainte de FCSB vs Young Boys Berna:
Sentință în războiul FCSB – Steaua Gigi Becali are motive de bucurie. FRF validează afilierea din 2003
Curtea de Apel București a tranșat disputa dintre Asociația Ultima Redută 1947 și Federația Română de Fotbal, în procesul privind suspendarea afilierii clubului FCSB. Asociația Ultima Redută 1947, organizație înființată în 2023, pentru a susține drepturile istorice ale echipei CSA Steaua București, a pierdut în instanță încercarea de a suspenda efectele afilierii FCSB la Federația Română de Fotbal și de a interzice clubului să participe în competițiile organizate de FRF.
Prin cererea depusă la Curtea de Apel București, Asociația Ultima Redută 1947 solicita pe calea ordonanței președințiale blocarea afilierii FCSB, invocând că aceasta ar fi fost realizată ilegal și că afectează drepturile privind palmaresul și identitatea Stelei.
Asociația Ultima Redută 1947 a susținut că FCSB nu are dreptul asupra istoricului sportiv al Stelei și că folosirea mărcii și a identității echipei ar aduce prejudicii de imagine și economice CSA Steaua.
Federația Română de Fotbal, prin avocați, a ridicat mai multe excepții, cea mai importantă fiind necompetența generală a instanțelor civile.
Apărarea FRF s-a bazat pe statutul propriu și pe cel al FIFA, care prevăd în mod expres că orice litigiu ce contestă hotărârile Adunării Generale trebuie soluționat exclusiv la Tribunalul Arbitral Sportiv (TAS) de la Lausanne.
FRF a subliniat un risc major, precizând că aprobarea acțiunii ar putea determina alte cluburi să creeze asociații proprii, imitând exemplul Asociației Ultima Redută 1947 din 2023, pentru a evita clauza compromisorie, care reprezintă obligația de a rezolva disputele prin arbitraj sportiv la TAS.
Curtea de Apel a respins urgența: „Afilierea FCSB, în 2003, iar acțiunea Asociația Ultima Redută 1947, introdusă după 22 de ani”
Curtea de Apel a respins argumentul de urgență invocat de Asociația Ultima Redută 1947, reamintind că afilierea FCSB la FRF a avut loc în 2003, iar acțiunea Asociația Ultima Redută 1947 a fost introdusă după 22 de ani.
Instanța a subliniat că, deși Asociația suporterilor Stelei pretinde caracter urgent al litigiului, acesta este unul artificial, dat fiind că FCSB se află în competiții de mai bine de două decenii, iar drepturile revendicate nu îi aparțin Asociației Ultima Redută 1947, ci CSA Steaua.
Curtea a explicat clar că „în prezenta cauză, reclamanta invocă în mod abstract drepturi referitoare la «respectarea palmaresului» sau «identitatea Stelei», fără a dovedi vreo legătură juridică directă, actuală şi recunoscută între Asociaţie şi elementele identitate ale clubului CSA Steaua Bucureşti”.
Mai mult, instanța a subliniat că, în privința urgenței, actul contestat a fost adoptat în 2003, au trecut 22 de ani până la introducerea acțiunii și, în toată această perioadă, nu a fost valorificată calea unei acțiuni de drept comun.
În acest context, susținerea urgenței după două decenii este considerată neîntemeiată. Curtea a concluzionat că, „și din această perspectivă, jurisprudența este constantă, trebuie să aibă în vedere și momentul la care a fost adoptat actul contestat”, solicitând, pentru toate aceste motive, respingerea cererii Asociației Ultima Redută 1947 ca inadmisibilă, pe motivul necompetenței generale a instanțelor de judecată. Sentința poate fi atacată cu recurs.
Anul trecut, asociația suporterilor steliști a trimis o cerere oficială și către șeful UEFA, Aleksander Ceferin, în care solicita excluderea campioanei FCSB din cupele europene.
*Dintr-o eroare de redactare, în textul inițial a fost menționată Asociația Steliștilor 1947 în loc de Asociația Ultima Redută 1947