Digitalizarea, o prioritate pe agenda CONAF

Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) salută decizia guvernului de a suplimenta cu 66 milioane de euro finanțarea proiectelor de digitalizare depuse în cadrul Programului național Competențe digitale pentru angajații din sectorul întreprinderilor mici și mijlocii.
Alina Costache
03 aug. 2022, 18:42
Digitalizarea, o prioritate pe agenda CONAF

Digitalizarea afacerilor mici și mijlocii a fost o prioritate pe agenda Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), care a insistat asupra importanței alocării unor sume suplimentare pentru a susține digitalizarea IMM-urilor, deoarece consideră că digitalizarea este un motor important al creșterii productivității și implicit, al creșterii salariilor, și la reducerea inegalităților sociale.

La întâlnirea cu prim-ministrul Nicolae Ciucă, din aprilie, reprezentantele CONAF au discutat despre necesitatea susținerii eforturilor de digitalizare a afacerilor firmelor mici și mijlocii, în condițiile provocărilor, riscurilor și incertitudinilor din mediul economic local și global.

„Suntem pregătiți să facem pasul spre digitalizare, să conlucrăm cu mediul asociativ pentru a oferi predictibilitate, șanse egale de dezvoltare și pentru a susține educația antreprenorială”, a răspuns atunci premierul Nicolae Ciucă.

„CONAF a insistat pentru alocarea unor finanțări suficiente, substanțiale, pentru digitalizarea afacerilor mici și mijlocii. Nu ne-am limitat doar la întâlnirea cu premierul, am prezentat și ministerelor implicate direct în susținerea programului guvernamental argumentele noastre în favoarea susținerii eforturilor de digitalizare a afacerilor mici și mijlocii. Am arătat că mediul economic, cu provocările sale, impune digitalizarea afacerilor și multe companii mici și mijlocii riscă să nu poată supraviețui în competiția din piața în care activează” a declarat Cristina Chiriac, președinta CONAF.

În întâlnirile de la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, reprezentantele CONAF au descris beneficiile semnificative pe care firmele mici și mijlocii le au prin utilizarea instrumentelor digitale.

„În întâlnirile pe care CONAF le-a avut cu reprezentanții guvernului am insistat asupra efectului extrem de favorabil al impulsionării digitalizării firmelor mici și mijlocii. Am explicat că, spre deosebire de marile companii, firmele mici și mijlocii nu au suficiente resurse pentru a finanța proiecte de digitalizare. Dar am adăugat că digitalizarea este obligatorie pentru a se menține în piață, deoarece reduce costurile tranzacțiilor, oferă un acces rapid la informații și o comunicare mai eficientă cu furnizorii, facilitează accesul la resurse, inclusiv la finanțare. În opinia CONAF, digitalizarea oferă acces firmelor mici și mijlocii la canalele de formare și recrutare, și la serviciile guvernamentale, care sunt din ce în ce mai disponibile online. În plus, digilitalizarea susține inovarea și este resursa necesară pentru a crește performanța economică a firmelor mici și mijlocii”, a adăugat Cristina Chiriac.

CONAF consideră că asigurarea finanțării pentru cele 73 de proiecte de digitalizare aprobate este un pas important pentru mediul de afaceri din România, dar speră să fie acompaniat de extinderea programului și în viitor.

*Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) este cea mai puternică confederație din România ce reunește interesele antreprenorilor în spiritul european al egalității de gen, egalității de șanse. CONAF reprezintă cea mai mare entitate de acest gen din România, o organizație care promovează și susține antreprenoriatul românesc, lucru fără precedent, care deschide orizonturi de colaborare și cooperare atât pe plan intern cât și international. CONAF a luat ființă ca urmare a necesității de a crea o cultură antreprenorială modernă, sustenabilă și echitabilă, nu numai pentru antreprenoriatul feminin, ci și pentru întregul mediu de business. CONAF are în componența sa 2 federații, 10 patronate, 5 asociații, 19 sucursale și peste 3.000 de companii.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Polițist de 25 de ani din Dolj, transportat la spital după un gest extrem. Inspectoratul a deschis o anchetă
Fanatik.ro
„Lui Pancu i s-a impus să-l bage pe Șucu Jr.!”. Declarația care aruncă în aer butoiul cu pulbere de la Rapid
Capital.ro
Curs valutar luni, 2 noiembrie. Cât valorează euro, dolarul american și francul elvețian la început de săptămână
Playtech.ro
Când ninge în București, conform AccuWeather. Prognoza meteo pentru noiembrie, influențată de ciclonul care aduce o răcire bruscă în România
Adevarul
Contribuabilii italieni plătesc milioane de euro pentru a ține pe linia de plutire iahturile rusești
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Florin Prunea nu s-a ferit: ”M-a enervat Ilie Dumitrescu aseară, am auzit ce a spus!”
MediaFlux
Se extinde lista de medicamente compensate. Ministrul Sănătății anunță 40 de noi medicamente și indicații
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT