Dîncu: Avem ultima CIVILIZAŢIE RURALĂ din Europa, pe care trebuie s-o protejăm

Vicepremierul Vasile Dîncu, ministrul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, a declarat, luni, că România trebuie să-și protejeze civilizația rurală, întrucât este ultima din Europa, iar pentru acest lucru este necesară o strategie națională.
Iulian Tudor
07 dec. 2015, 10:27
Dîncu: Avem ultima CIVILIZAŢIE RURALĂ din Europa, pe care trebuie s-o protejăm

„Avem ultima civilizație rurală din Europa și această civilizație rurală ar trebui s-o protejăm. Europa simte asta și încearcă să facă asta cu noi, dar noi nu vrem să acceptăm asta, parcă nu auzim. (…) În România vin mai degrabă străinii să ne atenționeze asupra faptului că ne moare satul, că moare o civilizație. (…) E o chestiune de cultură care ne lipsește, dimensiunea culturii care ne lipsește nouă — aceea de a ne putea autoorganiza și de a ne dezvolta singuri. (…) Cred că în primul rând trebuie să ne pese nouă înșine de țara noastră. Acesta este cel mai important lucru și nu e un slogan”, a afirmat Dîncu, în cadrul unei dezbateri despre dezvoltarea integrată a mediului rural în România, organizată de Reprezentanța Comisiei Europene în România.

Citeşte şi: Dîncu: Se va constitui un grup interministerial pentru reforma statului şi modernizarea administraţiei

Vicepremierul a arătat că sarcina de a salva civilizația rurală din România aparține în primul rând românilor, întrucât nu există o experiență europeană în acest sens, scrie Agerpres.

„Avem nevoie de o nouă strategie care ar trebui să fie națională pentru că numai strategii globale este greu să aplicăm în România. Dacă suntem ultima civilizație rurală, atunci este clar că nu există model european pentru asta. (…) Suntem trași de mânecă prin aceste platforme de dezbatere în care încearcă toată lumea să ne trezească pe noi înșine să facem asta. Și programele europene din acest an și din exercițiul următor financiar se bazează în general pe captarea comunității în a-și gândi dezvoltarea și asta e un lucru foarte bun pe care Europa ni-l pune la dispoziție și pe care nu știm să-l folosim”, a adăugat Vasile Dîncu.

El a vorbit despre efectele pe care le-a avut aderarea la Uniunea Europeană asupra mediului rural românesc și a punctat lipsa de eficacitate a legislației naționale instituite pentru a proteja zona rurală.

„Integrarea în Uniunea Europeană, să fim foarte sinceri, a dat o lovitură mortală țăranului român deoarece complexul industrial-agrar din Europa a venit peste noi ca tancurile sovietice. Cei care ne întoarcem acasă de sărbători (…) știm asta foarte bine. La noi s-au dat legi legate de produsele românești din obligația de a avea produse autohtone în supermarketuri, dar nu se respectă această lege, avem organisme minunate de control, dar nimeni nu respectă acest lucru”, a precizat demnitarul.

Ministrul s-a referit și la oamenii din mediul rural, arătând că aceștia nu înțeleg limbajul tehnic, au nevoie de educație și de programe de formare.

„Trebuie să-i ajutăm pe oameni. Ei nu știu nici bruxelleză, nici limba tehnocraticească pe care putem să o avem noi la Guvern. Oamenii nu cunosc aceste limbaje, ei au nevoie de educație, de programe de formare și au nevoie de antreprenoriat din afară care să vină să-i miște. S-au obișnuit doar să vină politicienii în campanie electorală și să recolteze voturi de acolo, să facă mici semne în campanie, mici podețe, biserici și alte lucruri. Deci și-au pierdut în primul rând speranța, de aceea este nevoie de o strategie de a salva această civilizație”, a mai spus Vasile Dîncu.

DailyBusiness
Guvernul va declara situație de criză pe piața carburanților și urmează să adopte măsuri pentru protejarea economiei și populației
Spynews
Alertă medicală în România! Trei copii sunt suspecți de malarie după ce au călătorit în Africa
Fanatik.ro
Jandarm, condamnat cu suspendare pentru că a bătut un bărbat până i-a rupt splina. Din 9 polițiști prezenți, nimeni nu a văzut nimic
Capital.ro
A murit actrița din Superman. A fost una dintre cele mai mari și iubite actrițe. Ultima ei dorință
Playtech.ro
Ce riști dacă lucrezi ca PFA, dar ești tratat ca angajat. Situațiile care te pot costa bani
Adevarul
Fost agent CIA: „Vom înțelege răspunsul Iranului după doliul de 40 de zile de la martiriul lui Khamenei”
wowbiz.ro
Elena Gheorghe a anunțat despărțirea în lacrimi! Artista trece prin momente dificile: „Astăzi ne luăm rămas-bun”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Daniela Ciucă, o asistentă din Vaslui, s-a stins din viață la scurt timp după ce a ieșit din tura de noapte
iamsport.ro
MM Stoica l-a amenințat pe Gigi Becali că pleacă de la FCSB dacă îl transferă pe jucătorul care a făcut videochat cu un alt bărbat: ”Râde lumea de noi!”
MediaFlux
Motivul ascuns al lui Donald Trump. Secretul din spatele războiului din Iran
stirilekanald.ro
(P) Rolul farmacistului în consilierea pacientului cu probleme ale părului
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj