Vasile Dîncu: În dezvoltarea ţării, în general, cred că trebuie să ne bizuim pe femei şi pe oraşe

Vicepremierul Vasile Dîncu, ministru al Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, a declarat, luni, că viitorul sună bine dacă este lăsat pe mâna orașelor și a femeilor, precizând că, de milenii, femeile au fost primii manageri serioși ai bugetelor.
Filip Stan
03 oct. 2016, 18:31
Vasile Dîncu: În dezvoltarea ţării, în general, cred că trebuie să ne bizuim pe femei şi pe oraşe

Prin excelență, de milenii, femeile au fost primii manageri serioși ai bugetelor, ai vieții noastre, ai generațiilor viitoare și, de aceea, credem că viitorul sună bine (…) dacă este lăsat pe mâna orașelor și pe mâna femeilor„, a declarat Vasile Dîncu, la conferința „Orașul meu în Europa noastră”, organizată luni, la București, la care au participat și comisarul european Corina Crețu și primarul general al Capitalei, Gabriela Firea.

Potrivit lui Dîncu, viitorul orașelor trebuie gândit ca „un efort comun”. „Când vorbim despre dezvoltarea urbană a României, nu poate să decidă nici numai Guvernul României, nici numai Comisia Europeană, (…) nici numai primăriile, pentru că au nevoie de sprijin. Trebuie să fie un efort al tuturor, un efort comun și (…) în dezvoltarea țării în general cred că trebuie să ne bizuim pe femei și pe orașe”, a precizat vicepremierul.

El a spus că, în prezent, există o importantă cerere pentru competitivitate în dezvoltarea orașelor, însă lucrul cel mai important trebuie să fie îmbunătățirea vieții oamenilor.

Există o importantă cerere pentru competitivitate, (…) ca să aplicăm modelele de competitivitate economică în dezvoltarea orașelor, dar, pe de altă parte, pe noi trebuie să ne intereseze un lucru foarte important, care este viața oamenilor și viața bună în orașe. Și aici mai trebuie să vedem foarte clar cum facem ca modelele competitive care au fost aplicate în altă parte să fie și la noi eficiente, dar să păstrăm această tendință de a îmbunătăți viața oamenilor„, a adăugat Dîncu.

Totodată, vicepremierul Dîncu a afirmat că politica regională reprezintă o resursă pentru România.

Noi, ministerul pe care-l conduc, Guvernul din care fac parte, în acest moment, aplică o încercare de a fi cât mai aproape de politica regională. Politica regională reprezintă o resursă pentru România. (…) În politica pe care am aplicat-o în acest an (…) am încercat să dăm orașului rolul pe care îl reprezintă. Și cred că încă un rol în plus au orașele — acela de motor, de locomotivă a dezvoltării. Orașele sunt și modele importante pentru dezvoltarea urbană. În jurul orașelor se pot dezvolta comunități care (…) trăiesc de pe urma faptului că există mari concentrări de putere sau de bani într-un oraș„, a subliniat Dîncu.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Iustin Petrescu va avea un decor atipic la nuntă! Rar vezi așa ceva în România | VIDEO
Fanatik.ro
Cum a trăit Gigi Becali succesul Universității Craiova? „Și-a dat seama că e departe de ei”
Capital.ro
Călin Georgescu face dezvăluiri despre eliminarea sa din cursa prezidențială: Au făcut din Țara Românească o peșteră de tâlhari
Playtech.ro
Urmează o nouă minivacanță pentru elevi în luna iunie. Elevii vor merge la școală doar trei zile
Adevarul
„Autostrada cu tuneluri”, la doi ani de la startul lucrărilor. Ce a mai rămas de construit din tronsonul Margina - Holdea
wowbiz.ro
1 iunie vine cu modificări la plata concediilor medicale! Categoriile care vor fi plătite și în prima zi
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Tânărul din Arad suspect de hantavirus a fost confirmat pozitiv. Opt contacți ai pacientului, izolați pentru 21 de zile
iamsport.ro
Prunea a răbufnit în direct după Craiova - U Cluj 5-0: ”Am înnebunit când am văzut, vorbeam singur! Spuneți-mi și mie de ce?!”
MediaFlux
Infecția cu hantavirus din România nu se transmite de la om la om ci este tulpina transmisă de rozătoare, confirmă Institutul Cantacuzino
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi