Diniţă: Măsura arestării mele nu se justifică, privarea mea de libertate e cauzată de campania electorală

Deputatul PC Ion Diniţă a declarat că nu reprezintă un pericol pentru ordinea publică, apreciind că niciun indiciu nu justifică necesitatea privării sale de libertate, altul 'decât conjunctura nefastă a campaniei electorale', potrivit Agerpres.
Filip Stan
20 oct. 2014, 15:43
Diniţă: Măsura arestării mele nu se justifică, privarea mea de libertate e cauzată de campania electorală

‘Măsura preventivă a arestării este una excepţională, care se ia în anumite condiţii, pentru garantarea bunului mers al anchetei. În ceea ce mă priveşte, nu mă sustrag urmării penale, nu influenţez mersul anchetei, influenţarea probelor sau a participanţilor în procesul penal. Nu reprezint un pericol pentru ordinea publică. (…) Este greşită ideea că parlamentarii se bucură de o adevărată impunitate, respectiv de o imunitate generală şi absolută în virtutea căreia deputatul sau senatorul nu poate deveni niciodată subiect de drept penal. Dimpotrivă, deputaţii şi senatorii pot fi traşi la răspundere penală pentru fapte străine exercitării mandatului, şi în această situaţie mă aflu eu. Niciun indiciu nu semnifică necesitatea privării mele de libertate, altul decât conjunctura nefastă a campaniei electorale’, a declarat Diniţă, în plenul Camerei Deputaţilor, care discută despre încuviinţarea cererii DNA privind arestarea sa.

Deputatul conservator a explicat că i se reproşează fapte petrecute în 2007 şi 2010, pe vremea când nu era parlamentar, fapte petrecute în legătură cu activitatea comercială a societăţii unde era atunci administrator.

‘Aceste fapte constau, în concret, în semnarea a două contracte, a două acte adiţionale, în care se ajustau preţurile referitoare la lucrările puse în operă în temeiul a două contracte de achiziţie publică încheiate în judeţul Braşov. (…) În lipsa semnării celor două acte adiţionale, prin care se ajustau preţurile, interesele comerciale ale societăţii pe care o administram erau grav vătămate’, a spus Diniţă.

El a citat totodată articolul 193, alineat 1, din Regulamentul Camerei Deputaţilor, potrivit căruia deputaţii pot fi urmăriţi şi trimişi în judecată penală pentru fapte care nu au legătură cu voturile sau cu opiniile exprimate în exercitare mandatului.

‘Împotriva mea se desfăşoară procedura de urmărire penală, căreia i-am dat curs prezentându-mă în faţa organelor de anchetă. Procurorul este liber să ia măsura controlului judiciar dacă consideră că administrarea justiţiei are de câştigat prin restrângerea libertăţii mele. Vă informez că, deşi se poate lua faţă de mine măsura amintită, aceasta nu a fost dispusă, considerându-se probabil să nu este necesară în scopul asigurări a bunei desfăşurări a procesului. Dacă această măsură nu a fost necesară până în prezent, de ce ar fi necesar măsura preventivă a arestării?’, a mai spus Ion Diniţă.

Plenul Camerei Deputaţilor dezbate luni cererea Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) de încuviinţare a arestării preventive a deputatului conservator Ion Diniţă, în acelaşi dosar în care este cercetat şi preşedintele CJ Braşov, Aristotel Căncescu.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Meteorologii au anunțat vreme extremă în România. Cod galben de caniculă și avertizare de vijelii | HARTA
Fanatik.ro
Garita la FCSB! Impresarul vine cu toate informațiile despre transfer: „Ajunge azi și semnează”. De ce a plecat din China
Capital.ro
Pensionarii pot pierde bani la calculul pensiei. Perioadele pentru care nu se acordă puncte de stabilitate
Playtech.ro
Ce se întâmplă cu cardul de sănătate de la 1 septembrie. Mai trebuie să îl ai la tine când mergi la medic?
Adevarul
Epopeea coloniștilor germani în satele Banatului Montan. Cum au fost primiți și cuvântul emblematic învățat de la români
wowbiz.ro
Nepotul lui Mircea Rednic a murit cu câteva ore înainte de nuntă! Marius Totolici s-a stins în somn la doar 37 de ani. Ce a arătat autopsia?
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O nouă dronă a fost doborâtă pe teritoriul României. Ministrul Apărării a făcut anunțul
iamsport.ro
Tragedie imensă! A murit la doar 36 de ani. Are o fată de 11 ani cu legendarul campion din boxul profesionist
MediaFlux
Horoscop 17 august 2026. Săptămâna începe cu noroc pentru aceste zodii. Banii și veștile bune apar când se așteaptă mai puțin
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat