Direcţia Antifraudă va fi operativă în cel mult o lună

Direcţia Naţională Antifraudă Fiscală va fi operativă în cel mult o lună, a declarat marţi ministrul Finanţelor Publice, Daniel Chiţoiu, la conferinţa de lansare a proiectului de modernizarea a administraţiei fiscale, care va fi implementat, în perioada 2013-2018, în colaborare cu Banca Mondială.
Iulian Tudor
10 sept. 2013, 08:53
Direcţia Antifraudă va fi operativă în cel mult o lună

„Îmi doresc ca administraţia fiscală să fie în măsură să reacţioneze operativ la toate informaţiile şi analizele privind evaziunea fiscală şi frauda fiscală. Degeaba constatăm după luni sau ani de zile că anumite firme au făcut evaziune fiscală, mergem cu toate structurile de control ale ANAF, le verificăm, stabilim impozite şi taxe suplimentare, majorări şi penalităţi, iar sumele nu se mai încasează niciodată. Evidenţele fiscale sunt încărcate cu sume care nu pot fi recuperate niciodată pentru că firmele respective ori sunt cesionate, ori nu mai au niciun fel de patrimoniu, ori acţionarii sunt dispăruţi”, a spus Daniel Chiţoiu, potrivit Agerpres.

Oficialul MFP a subliniat că vrea ca în noua structură să intre oameni profesionişti, integri şi oneşti.

„Nu mai vreau reclamaţii din partea mediului de afaceri că merg (inspectorii Fiscului – n.r.) în control de nenumărate ori într-o lună, o jumătate de an sau un an şi verifică numai aspecte formale. Vreau ca această structură să meargă la marea evaziune fiscală şi fraudă fiscală şi la activităţile de contrabandă. Rolul Direcţiei Antifraudă este să schimbe comportamentul celor care au intenţia sau fac evaziune fiscală, de a-i prinde şi de a le confisca sumele, să le recupereze operativ”, a afirmat Chiţoiu.

Ministrul Finanţelor a declarat că îşi doreşte ca rezultatele proiectului să se reflecte într-o administraţie fiscală modernă, eficientă, care să reprezinte un partener pentru toţi contribuabilii din România, eficientă în sensul colectării veniturilor bugetare la un nivel apropiat de media UE, iar evaziunea fiscală cel mult la nivelul din celelalte state din UE.

Oficialul MFP a subliniat că eficientizarea şi modernizarea administraţiei fiscale va duce şi la o concurenţă loială în mediul economic, deoarece în prezent cei care nu plătesc taxe şi impozite fac concurenţă neloială din punct de vedere al preţurilor, clienţilor şi pieţei în general.

„Mă voi implica direct în acest proiect, vreau să îl urmăresc şi să îi văd eficienţa”, a mai spus ministrul Finanţelor, care i-a asigurat pe reprezentanţii instituţiilor din proiect că vor avea tot sprijinul său administrativ, legislativ şi politic, pentru adoptarea deciziilor necesare.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Incident terifiant pe strada pe care locuia Gheorghe Dincă! Un copil, la un pas de a fi răpit de trei bărbați aflați într-o dubă roșie
Fanatik.ro
Primă uriașă pentru victorie la Universitatea Craiova – Egnatia! Suma de șase cifre pusă la bătaie
Capital.ro
BNR anunță că nu schimbă regulile ROBOR. Decizia vine după amenzile de 3,73 miliarde de lei aplicate băncilor
Playtech.ro
Cum va fi iarna 2026–2027 în România. Fenomenul neobișnuit care ar putea aduce ger și ninsori abundente
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în București! Antonia-Alina, o fetiță de 13 ani, a dispărut de acasă și este căutată de polițiști
iamsport.ro
Răsturnare de situație în cazul venirii lui Răducioiu la Dinamo: ”Mă șochează”
MediaFlux
Cunoscut vicepremier găsit mort într-un hotel din Berlin. Era şi ministru al economiei
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT