Director al Corpului de control din Ministerul Sănătăţii, urmărit penal pentru fraudarea unui examen. Acuzaţiile DNA

Procurorii DNA au dispus urmărirea penală a lui Constantin Dina, directorul Corpului de control din cadrul Ministerului Sănătăţii, într-un dosar în care e acuzat că i-ar fi trimis subiectele pentru proba scrisă unuia dintre candidaţi la concursul de ocupare a funcţiei de şef serviciu.
Filip Stan
28 mart. 2022, 16:34
Director al Corpului de control din Ministerul Sănătăţii, urmărit penal pentru fraudarea unui examen. Acuzaţiile DNA
foto: newstrack.ro

Constantin Dina, Director al Corpului de control din Ministerul Sănătăţii, este vizat într-un dosar instrumentat de procurorii anticorupţie.

„Procurorii de la Secţia de combatere a corupţiei au dispus efectuarea urmăririi penale faţă de Constantin Dima, care era preşedinte al comisiei de concurs, pentru comiterea infracţiunii de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, săvârşită în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite”, se arată într-un comunicat al DNA.

Citeşte şi: Alertă la Marea Neagră. Mină de război folosită de armata rusă în conflictul cu Ucraina, descoperită în apropierea Portului Midia

Procurorii anticorupţie menţionează în ordonanţă că, în perioada februarie – 6 martie, în contextul organizării unui concurs de ocupare a funcţiei de şef serviciu Control în cadrul Corpului de control al Ministrului Sănătăţii, Constantin Dina ar fi transmis în mod nelegal unuia dintre candidaţi o parte din subiectele elaborate pentru proba scrisă.

„Acţionând în această manieră, Dina ar fi facilitat obţinerea de către candidatul favorizat a unui punctaj care i-ar fi permis să promoveze proba respectivă. Proba interviului nu a mai avut loc din cauza intervenţiei procurorilor anticorupţie”, mai precizează procurorii anticorupţie.

Potrivit Gândul, Constantin Dina s-a retras din funcția de șef al Corpului de control din Ministerul Sănătății. Surse din rândul anchetatorilor au afirmat că procurorii DNA au făcut, în 10 martie, percheziții la Ministerul Sănătății, într-un caz privind suspiciuni de nereguli în organizarea de către acesta a unui concurs pentru ocuparea unei funcții din cadrul Direcției Control și Integritate.

Mai mult, instituția a transmis oficial un punct de vedere privind un posibil conflict de interese, după ce în declarația sa de avere a apărut o sumă consistentă primită de la o firmă privată.

Citeşte şi: Traian Băsescu va fi evacuat din vila din Gogol. Are 60 de zile să părăsească locuinţa primită de la RAAPPS

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Claudia Pătrășcanu, în genunchi în fața bisericii! Artista și-a strigat durerea, după ce nu ar fi fost lăsată să-și vadă fiul
Fanatik.ro
Fenomenul Super El Nino ar putea da fotbalul din Europa peste cap. UEFA Champions League, Europa League și Conference ar putea avea de suferit. Ce se întâmplă cu SuperLiga
Capital.ro
Autostrada A7 Bacău-Pașcani: stadiul lucrărilor a ajuns la 60%. Când ar putea circula șoferii
Playtech.ro
Cine nu va mai putea conduce trotinete electrice în România. Documentul necesar pentru a circula legal
Adevarul
Marea Neagră, greu de apărat în fața noilor drone. „Sunt foarte greu detectabile”
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident grav la Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza”! Elevii au fost evacuați
iamsport.ro
Halucinant! Ce pensie infimă va primi fostul jucător de la Dinamo de la statul român: ”Am fost angajat și strungar, am fost și ofițer în MAI”
MediaFlux
NATO a luat decizia privind Rusia. Se pregătesc acțiuni de amploare
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT