Directorul care a fost plătit cu aproape 100 de milioane de dolari în 2021. Un angajat mediu al companiei a primit de aproape 1.500 de ori mai puţin

Remuneraţia primită în 2021 de directorul general de la Apple Inc, Tim Cook , a fost de 1.447 de ori mai mare decât cea a unui angajat obişnuit al grupului informatic american, arată documentele remise joi către autorităţile bursiere.
Daniel Spătaru
07 ian. 2022, 19:23
Directorul care a fost plătit cu aproape 100 de milioane de dolari în 2021. Un angajat mediu al companiei a primit de aproape 1.500 de ori mai puţin

Graţie recompenselor sub formă de acţiuni de care a beneficiat, Tim Cook a câştigat anul trecut aproape 100 de milioane de dolari în total. Comparativ, în 2021 remuneraţia medie a unui angajat Apple a fost de 68.254 de dolari.

În 2020, remuneraţia medie a unui angajat Apple a fost de 57.783 de dolari iar remuneraţia lui Tim Cook a fost de 256 de ori mai mare.

În ultimii doi ani, producătorul telefoanelor iPhone a profitat de cerea solidă pentru produsele şi serviciile sale, în contextul în care consumatorii care au lucrat de acasă au alocat bani pentru a-şi achiziţiona telefoane sau echipamente IT mai performante. În exerciţiul fiscal 2021, veniturile Apple au crescut cu peste 30% până la 365,82 miliarde de dolari, ceea ce a impulsionat şi preţul acţiunilor Apple, care recent a devenit prima companie cu o capitalizare de piaţă de 3.000 de miliarde de dolari.

Citeşte şi Apple le oferă bonusuri uriaşe angajaţilor, pentru ca aceştia să nu plece la rivala Facebook. Unii angajaţi vor avea prime de 180.000 dolari

Salariul de bază al lui Tim Cook a rămas în 2021 la trei milioane de dolari dar a primit acţiuni în valoare de 82,3 milioane de dolari, alte 12 milioane de dolari pentru că Apple a atins anumiţi indicatori precum şi suma de 1,4 milioane de dolari pentru călătorii cu avionul, planul său de pensii de tip 401(k), prime de asigurări şi alte cheltuieli. În total, anul trecut Tim Cook a fost recompensat cu 98,7 milioane de dolari, comparativ cu 14,8 milioane de dolari în 2020, transmkite CNN.

Tim Cook a preluat postul de CEO al Apple în luna august 2011, după demisia fondatorului Steve Jobs. În perioada care a trecut de la acea dată şi până acum cotaţia acţiunilor Apple a crescut cu peste 1.000%.

Potrivit unui studiu realizat de Economic Policy Institute, în anul 2020 un director de companie din SUA a fost plătit, în medie, de 351 de ori mai mult decât un angajat obişnuit.

Citeşte şi Un analist Apple recunoaşte: iPhone-urile vor dispărea de pe piaţă în 10 ani

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Griș cu lapte și măr caramelizat din 3 ingrediente. Cum obții un desert cremos, fără cocoloașe
Fanatik.ro
FCSB contraatacă în războiul cu CSA Steaua! Avocatul lui Gigi Becali, mutare surpriză împotriva clubului Armatei
Capital.ro
Horoscop 14 octombrie. Ce zodii au motive să fie optimiste. Previziuni pentru carieră, relații și proiecte personale
Playtech.ro
Ce sunt gropile misterioase apărute pe Calea Crângași. Răspunsul lui Ciprian Ciucu a stârnit reacții: „Și eu credeam la fel”
Adevarul
„Ne-au măcelărit!”. Candidații pentru posturile de director de școală, surprinși de subiectele de la prima probă. 69% rată de promovare
wowbiz.ro
Amenzi de până la 50.000 de lei pentru românii care își închid balconul fără acte. În ce condiții se poate dubla impozitul pe apartament
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cod galben de vânt puternic în mare parte din țară! Zonele în care rafalele ajung până la 80 de km/h
iamsport.ro
”Sper să câștige campionatul!”. Banciu a numit echipa căreia îi ține pumnii în SuperLiga
MediaFlux
Sfânta Parascheva, sărbătorită pe 14 octombrie. Cui trebuie să îi spunem ”La mulți ani!”
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT