Directorul Direcţiei Medicale din MAI a fost demis după atacul armat de la la Perla

O nouă demitere după masacrul de la Perla. Ministrul Internelor, Gabriel Berca, a anunţat luni că a decis schimbarea din funcţie a şefului Direcţiei Medicale din MAI, Venceron Vlăsceanu.
Romania TV
12 mart. 2012, 16:11
Directorul Direcţiei Medicale din MAI a fost demis după atacul armat de la la Perla

Noi nereguli în cazul criminalului de la coafor. Gheorghe Vlădan, angajat ca şofer pe ambulanţa MAI, nu avea nici măcar permis de conducere profesionist categoria D. Mai mult, avea probleme şi cu actele de la angajare.

În consecinţă, în urma controlului dispus de ministrul de Interne, şeful Direcţiei Medicale din MAI a fost demis. Potrivit ministrului de Interne, Gabriel Berca,  faţă de Venceron Vlăsceanu s-a declanşat procedura cercetării prealabile „pentru a se constata existenţa sau inexistenţa unor abateri disciplinare”.

Marius Medruţ, directorul adjunct al Direcţiei Medicale, a fost împuternicit să exercite funcţia de director în locul lui Venceron Vlăsceanu.

Ministrul Administraţiei şi Internelor a prezentat, luni, rezultatele controlului dispus la Centrul Medical de Diagnostic şi Tratament Ambulatoriu „Dr. Nicolae Kretzulescu” – Policlinica MAI, pentru verificarea împrejurărilor în care Gheorghe Vlădan a fost încadrat ca personal contractual în Ministerul Administraţiei şi Internelor şi, ulterior, trecut în corpul agenţilor de poliţie.

Ministrul Gabriel Berca a precizat ca angajaţii Corpului de control au constatat o serie de nereguli cu privire la aplicarea normelor interne în domeniul resurselor umane, fapt pentru care a dispus punerea la dispoziţia Ministerului pe o perioadă de trei luni şi eliberarea din funcţie a directorului Direcţiei Medicale din MAI, Venceron Vlăsceanu.

De asemenea, s-a declanşat procedura cercetării prealabile faţă de directorul Direcţiei Medicale pentru a se constata existenţa sau inexistenţa unor abateri disciplinare.

Ministrul a precizat că, în cazul Vlădan, nu au fost respectate prevederile interne primite de la Direcţia Generală Management Resurse Umane, privind actualizarea situaţiei personale a angajatului.

De asemenea, raportul Corpului de control a relevat faptul că în organizarea concursului de încadrare ca personal contractual, în luna februarie 2006, a lui Gheorghe Vlădan, nu au fost respectate cerinţele legale, neexistând fişa postului corespunzătoare funcţiei pe care urma să o ocupe. Aceeaşi situaţie s-a constatat şi în dosarul concursului desfăşurat la 4 octombrie 2007, în care lipsea fişa postului pentru funcţia de agent (conducător autospeciale). În plus, s-a constatat că Gheorghe Vlădan nu îndeplinea condiţiile obligatorii de participare la concurs, pentru că nu deţinea permis de conducere categoria D (pentru autovehiculele destinate transportului de persoane având mai mult de opt locuri pe scaune, în afara locului conducătorului).

Ministrul Berca a menţionat că a dispus ca, în următoarea perioadă, toate structurile din MAI să actualizeze datele despre fiecare angajat din subordine şi să comunice Direcţiei Generale Management Resurse Umane îndeplinirea acestei obligaţii.

Ministrul a declarat că a solicitat analiza situaţiei posturilor încadrate din sursă externă, aceasta urmând a fi prezentată în următoarea şedinţă a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT).

Totodată, Gabriel Berca a subliniat că „se depun toate eforturile necesare” pentru ca MAI să îşi respecte obligaţia faţă de cei 2.305 absolvenţi ai şcolilor de agenţi ai ministerului, promoţia 2011, pentru a fi încadraţi în structurile instituţiei în cel mai scurt timp posibil.

Agentul de poliţie Gheorghe Vlădan (53 de ani), încadrat ca şofer la Policlinica MAI, în 5 martie şi-a împuşcat mortal soţia, apoi a tras într-o colegă a sa, casiera Marian Bendre, după care a rănit alte şase persoane aflate în salonul de înfrumuseţare, unde lucra nevasta lui, care intentase acţiune de divorţ.

Angajatul MAI Gheorghe Vlădan a fost arestat în data de  6 martie pentru omor calificat şi deosebit de grav, el fiind acuzat şi de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, dar şi de premeditarea faptei.

În data de 5 martie, Gheorghe Vlădan a intrat în salonul unde lucra soţia sa, le-a împuşcat mortal pe Florina Vlădan, soţia lui, şi pe o colegă a acesteia, casieră în salon, apoi a rănit alte şase persoane aflate în încăpere.

Săptămâna trecută, şeful IGPR a anunţat că l-a demis pe directorul general al Poliţiei Capitalei ca urmarea a atacului armat de la coaforul din zona Perla din Capitală.

Directia Medicala este unitatea centrala a Ministerului Administratiei si Internelor care asigura organizarea, coordonarea, îndrumarea si controlul întregii activitati medico-sanitare umane si veterinare în toate unitatile M.A.I. în scopul asigurarii sanatatii, mentinerii capacitatii de efort a efectivelor, cresterii calitatii serviciilor medicale si de recuperare medicala a personalului M.A.I..

În exercitarea atributiilor sale specifice, Directia Medicala aplica strategia si politica sanitara a Guvernului în domeniul asigurarii sanatatii întregului personal asistat si al continuarii procesului de reforma si modernizare al retelei sanitare proprii.

DailyBusiness
Incendiu la un depozit de muniție în Dâmbovița. 25 de persoane evacuate
Spynews
De la cat pornesc ofertele de Revelion 2025-2026. Prețurile nu sunt deloc mici
Fanatik.ro
„Va mai juca Ngezana?”. Decizia lui Gigi Becali, după ce fundașul a refuzat să intre în Farul – FCSB 1-2
Capital.ro
Lege la bloc. Proprietarii de mașini care au nevoie de acord de la asociația de proprietari, plus aviz de la specialiști. Cheltuielile nu se împart
Playtech.ro
Gref, grepfrut, grefrut sau grep: ce forme sunt corecte în limba română
Adevarul
Tesla Cybertruck, mașina interzisă în Europa, văzută pe străzile din Craiova. Internauții au ironizat autoturismul care costă o avere
wowbiz.ro
Andreea Bălan a dat vestea bombă! Este știrea momentului în showbiz. Ea și Victor Cornea sunt în culmea fericirii
Economica.net
Cât va creşte euro, ce se va întâmpla cu preţurile, în decembrie şi în 2026
kanald.ro
Un tată de 36 de ani și-a pierdut viața în Borșa, după ce a derapat și s-a rostogolit de mai multe ori cu mașina. Autoturismul a fost propulsat în balconul unei case
iamsport.ro
Legenda lui Dinamo știe pe cine votează la alegerile pentru Primăria București: ”Un om puternic și de cuvânt”
MediaFlux
Noua fraudă care îi vizează pe cei care locuiesc la bloc! Românii pot pierde într-o secundă toți banii din casă
stirilekanald.ro
Anunț foarte important pentru români! E știrea momentului
substantial.ro
AS Monaco – PSG, AC Milan – Lazio, Chelsea – Arsenal: prezentare și cote la pariuri