Directorul filialei din Ankara a postului tv Kanal D, reţinut în cursul demonstraţiilor

Directorul filialei din Ankara a postului tv Kanal D a fost reţinut câteva ore, duminică dimineaţă, pentru participare la protestele antiguvernamentale, relatează site-ul ziarului Hurriyet, potrivit Mediafax.
Romania TV
02 iun. 2013, 15:47
Directorul filialei din Ankara a postului tv Kanal D, reţinut în cursul demonstraţiilor

Erhan Karadag a fost reţinut duminică dimineaţă în cartierul Tunali din Ankara, unde mii de persoane participă la mitinguri de solidaritate cu protestatarii din Istanbul.

„Sunt în custodia poliţiei, fiind acuzat de susţinerea demonstraţiilor”, a scris Karadag pe Twitter. Karadag a fost eliberat după câteva ore, în urma apelurilor făcute de avocaţii săi şi de Ministerul turc al Justiţiei.

În jurul prânzului, Karadag a părăsit sediul Parchetului, explicând că este suspectat de „susţinerea demonstraţiilor” pentru că a încercat să le ducă apă şi lapte prietenilor lui care participau la proteste.

Poliţia turcă a folosit gaze lacrimogene, duminică după-amiază, pentru a dispersa aproximativ 1.000 de manifestanţi adunaţi la Ankara, relatează postul de televiziune NTV.

Forţele de ordine au intervenit în timp ce protestatarii se îndreptau spre biroul premierului Recep Tayyip Erdogan.

Bilanţul violenţelor din ultimele zile este de 79 de răniţi şi aproximativ 1.000 de persoane reţinute. Sute de protestatari rămân în Piaţa Taksim din Istanbul, unde vineri şi sâmbătă au avut loc cele mai ample violenţe.

Protestele, care iniţial erau faţă de reducerea suprafeţelor verzi din Parcul Gezi – unde există planul de reconstruire a cazarmei otomane Topçu Kişlasi, care ar deveni un complex turistic, având inclusiv un mall – au devenit o acţiune îndreptată împotriva premierului Recep Tayyip Erdogan, criticat pentru politicile cu caracter islamist. Erdogan, aflat la putere din anul 2002, este liderul Partidului pentru Dreptate şi Dezvoltare (AK), format pe structurile unei foste mişcări islamiste. Săptămâna trecută, Parlamentul turc a aprobat o lege care interzice vânzarea şi consumul de băuturi alcoolice în intervalul orar 22.00 – 6.00, o situaţie care a nemulţumit tinerii turci. Acuzat de atitudine islamistă, Erdogan a dat asigurări că este determinat să respecte caracterul laic al statului turc.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Mihai Stoica îl distruge pe Iulian Călin după eșecul cu U Cluj: „A inventat o simulare ordinară!”
Capital.ro
Bani pentru profesori în 2026. Cardurile cu 1.500 de lei vor fi alimentate până la sfârșitul anului. Termenul-limită a fost prelungit
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Ori are ceva la mână împotriva lui Trump, ori este prea ușor de păcălit”. De ce încearcă președintele american să se distanțeze de Netanyahu
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Cardul de sănătate nu mai e obligatoriu. Anunț pentru toți pacienții
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT