Directorul firmei Confort Urban, pus sub control judiciar de DNA

Cristinel Viorel Farcaș, director general al societății Confort Urban SRL, firmă cu capital integral de stat, a fost pus sub control judiciar de procurorii DNA, în dosarul în care este acuzat, printre altele, de abuz în serviciu și luare de mită.
Filip Stan
19 ian. 2017, 12:42
Directorul firmei Confort Urban, pus sub control judiciar de DNA

Potrivit unui comunicat al DNA, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție — Serviciul Teritorial Constanța au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 16 ianuarie 2017, a lui Cristinel Viorel Farcaș, la data faptelor director general al SC Confort Urban SRL (societate cu capital integral de stat, care are ca asociat unic Consiliul Local al Municipiului Constanța), cu privire la săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut, pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit — 2 fapte, luare de mită, spălare a banilor, instigare la delapidare în forma traficării bunului și conflict de interese.

Conform ordonanței procurorilor anticorupție, în perioada mai 2014 — prezent, Cristinel-Viorel Farcaș, în calitate de director general al SC Confort Urban SRL și o altă persoană, cu viză de control financiar preventiv, cu rea credință, ar fi participat la atribuirea a două contracte către două societăți comerciale și ulterior la efectuarea unor plăți nelegale în cadrul celor două contracte ce au avut ca obiect servicii de transport rutier și închiriere utilaje în valoare de 22.764.600 lei, respectiv furnizarea de piatră spartă în valoare de 3.075.000 lei.

Aceste contracte, spun anchetatorii, ar fi fost încheiate cu încălcarea dispozițiilor legale care impuneau, printre altele, organizarea unor proceduri de licitație publică.

Potrivit DNA, prin aceste acțiuni Farcaș ar fi prejudiciat bugetul SC Confort Urban SRL cu suma totală de 17.994.680 lei, reprezentând contravaloarea plăților ilegale efectuate în favoarea societăților executante.

„În același context, Cristinel-Viorel Farcaș i-ar fi cerut administratorului uneia dintre cele două societăți să achiziționeze un autovehicul marca Porsche Macan S (în valoare de 95.000 euro) pe care să i-l pună la dispoziție cu titlu de folos necuvenit, în legătură cu exercitarea atribuțiilor sale de serviciu, respectiv atribuirea și plata serviciilor respective. Autoturismul ar fi fost folosit gratuit exclusiv și permanent de Cristinel-Viorel Farcaș și soția sa, din data de 19 noiembrie 2014 până la data de 17 martie 2016, când administratorul de drept al firmei l-a vândut fictiv soției lui Cristinel Farcaș”, se mai arată în comunicat.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Valerie Lungu și Alex Gîlcă, scrisori emoționante la Asia Express. Ce declarații de dragoste și-au făcut după ce au fost despărțiți
Fanatik.ro
„Lukic – omul meciului, Dawa – comisarul de serviciu!”. Notele lui Marcel Pușcaș după U Cluj – FCSB 1-0
Capital.ro
Copilul primește bursă socială, iar salariul părintelui crește. În ce condiții poate fi retras sprijinul
Playtech.ro
Cum scazi consumul centralei pe timpul nopții. La câte grade să setezi termostatul înainte de culcare
Adevarul
Șase magazine din România, vizate de un posibil atac cibernetic. Temperaturile din frigidere au crescut brusc în toiul nopții
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
Unul dintre cele mai așteptate stadioane din România prinde contur: ”O arenă care va duce mai departe numele unei legende”
MediaFlux
S-a decis cu cât cresc pensiile. Anunț de ultimă oră făcut de ministrul Muncii pentru milioane de pensionari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT