Directorul general al Bursei, Valentin Ionescu, a fost revocat din funcţie

Consiliul de Administraţie al BVB a decis joi revocarea lui Valentin Ionescu din funcţia de director general al Bursei, pe motiv că acesta nu s-a implicat suficient şi nu a îndeplinit anumite criterii de performanţă, iar "riscurile operaţionale au crescut nejustificat".
Romania TV
17 nov. 2011, 15:58
Directorul general al Bursei, Valentin Ionescu, a fost revocat din funcţie

Până la numirea unui nou director general, postul de director general va fi suplinit de Alin Barbu, director general adjunct la BVB.

Decizia Consiliului de Administraţie vine după sancţionarea lui Ionescu cu avertisment în luna august de administratori.

Administratorii Bursei menţionează că în luna septembrie, când au decis prelungirea mandatului lui Ionescu cu şase luni, i-au solicitat acestuia un plan de redresare rapidă, însă acesta a fost întocmit „neconcludent şi nu a convins Consiliul Bursei”, potrivit comunicatului BVB.

Ionescu a fost numit director general al BVB în august 2010 şi a preluat funcţia o lună mai târziu de la Anca Dumitru, care în prezent este director general adjunct al Bursei.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un fenomen rar ar putea da peste cap vremea în Europa! Ce se întâmplă cu vortexul polar și la ce să se aștepte România
Fanatik.ro
România NU poate domina Polonia, dar o poate învinge! Atuurile lui Gică Hagi într-o analiză premium marca Fanatik
Capital.ro
Curs valutar vineri, 13 noiembrie. Cât valorează euro, dolarul american și gramul de aur la final de săptămână. BNR a publicat noile cotații
Playtech.ro
Cât ar putea crește impozitul pe mașină în 2027. Diferențele dintre un autoturism vechi, unul hibrid și unul electric
Adevarul
Dilema unui român cu rate de 1.600 de euro pe lună, după un an fără serviciu. „Vinzi casa, plătești împrumutul și stai în chirie”
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ei sunt cei doi soți români uciși de fostul ginere, în casa lor din Ohio. Sorin și Emilia și-au pierdut viața chiar de ziua fiicei lor
iamsport.ro
E gata: Adi Mutu și-a găsit echipă! Când va fi prezentat oficial. Lovitură de teatru
MediaFlux
Sfârșitul lumii, calculat pentru vineri, 13 noiembrie 2026. De ce e considerată zi cu ghinion
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România