Directorul general CNADNR: Avem drumuri naţionale nereabiliate de 30 de ani

Autorităţile vor realiza un inventar al celor 16.900 de drumuri naţionale pentru a stabili priorităţile de reabilitare a acestora, în condiţiile în care sunt drumuri la care nu s-au mai făcut astfel de lucrări de 30 de ani, a declarat, luni, directorul general al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), Narcis Neaga.
Iulian Tudor
30 sept. 2013, 11:34
Directorul general CNADNR: Avem drumuri naţionale nereabiliate de 30 de ani

„În luna octombrie 2013, vom avea inventarul complet al acestor drumuri naţionale şi ne vom putea prioritiza lucrările de reabilitare. Până în 2016 vom avea o bugetare multianuală care ne va permite intensificarea investiţiilor. Astfel, atât companiile internaţionale cât şi cele româneşti care participă la licitaţii vor putea avea o previziune asupra fondurilor alocate din buget. Bănuiesc că nimeni nu mai vrea să circule pe traseele de pe hărţi, ci pe unele reale”, a declarat Narcis Neaga, potrivit Agerpres.

Potrivit sursei citate, una dintre problemele cu impact negativ asupra demarării lucrărilor la o serie de proiecte deja anunţate o reprezintă contestarea licitaţiilor în justiţie.

„Priorităţile CNADNR pe termen scurt sunt semnarea contractelor de concesiune pentru autostrăzi, îmbunătăţirea absorbţiei fondurilor europene, îmbunătăţirea imaginii companiei. În primul rând, ne dorim să trecem cât de cât bine peste această iarnă. În ceea ce priveşte imaginea, la sfârşitul lunii octombrie, site-ul companiei va arăta cu totul altfel şi va ajuta mult în comunicarea cu cetăţenii”, a mai spus directorul de la CNADNR.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
De ce întorceau bunicile vasele cu gura în jos înainte de Postul Crăciunului. Obiceiul vechi din satele românești
Fanatik.ro
Ce se va întâmpla cu Meme Stoica după ce patronul l-a acuzat că a greșit transferurile la FCSB 
Capital.ro
Ghid CNAS pentru pacientele cu cancer ovarian. Ce investigații și tratamente sunt decontate, inclusiv pentru femeile neasigurate
Playtech.ro
O nouă minivacanță se apropie pentru elevi și angajați. Câte zile libere vor avea românii de Ziua Națională
Adevarul
Războiul din Ucraina se mută sub pământ: rușii se strecoară prin conducte de gaze, ucrainenii trimit roboți
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Autorul atacului armat din Cracovia și-a pierdut viața la spital
iamsport.ro
Fostul președinte de la Dinamo îl pune la punct pe Andrei Nicolescu: ”Este plin cimitirul de oameni de neînlocuit! Se ia prea mult în serios”
MediaFlux
Criză în energie. A fost oprită producția de energie nucleară
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT