Directorul Mareea Travel: Gregory Tour este responsabil pentru pagubele produse

Marius Usturoiu, directorul Mareea Travel, a precizat, pentru Mediafax, că responsabilitatea pentru pagubele produse în urma accidentului din Muntenegru aparţine transportatorului, Gregory Tour, conform contractului încheiat de acesta cu agenţia de turism.
Romania TV
24 iun. 2013, 10:33
Directorul Mareea Travel: Gregory Tour este responsabil pentru pagubele produse

Una dintre prevederile contractului încheiat de Gregoy Tour, operatorul autocarului implicat în accidentul din Muntenegru, şi Mareea Travel, agenţia care a organizat circuitul turistic, este că transportatorul este responsabil, în condiţiile legii, de toate pagubele produse beneficiarului (Marrea, n.r.) incluzând vătămarea corporală sau decesul pasagerilor, precum şi pagube produse bunurilor acestora, din vina transportatorului sau a persoanelor pentru care e ţinut responsabil, inclusiv conducătorii auto, a declarat pentru Mediafax Marius Usturoiu.

Un autocar cu turişti români s-a răsturnat într-o prăpastie din Muntenegru, iar numărul persoanelor decedate ca urmare a accidentului a crescut la 18, conform datelor MAE, sau la 19, potrivit ultimelor informaţii din presă.

Accidentul s-a produs la Grlo, pe o şosea dintr-o regiune montană la 30 de kilometri nord de Podgoriţa, capitala Muntenegrului.

Unul dintre pasagerii accidentaţi în Muntenegru a declarat, pentru Ştirile Pro TV, că în momentul producerii accidentului şoferul era într-o depăşire la intrarea într-un viaduct şi deşi limita de viteză era de 50 km/oră, el avea în jur de 90 km/oră.

Marius Usturoiu a mai precizat, pentru Mediafax, că în autocarul operat de Gregory Tour, care s-a prăbuşit într-o prăpastie în Muntenegru, se aflau 47 de persoane, cetăţeni români, între care un minor.

El a relatat că era vorba despre un circuit turistic în Muntenegru şi Croaţia de şase zile. Turiştii au plecat sâmbătă dimineaţă din Bucureşti, autocarul oprindu-se la Piteşti, Sibiu, Arad şi Timişoara, înainte de a ieşi din ţară.

Sâmbătă seară turiştii au ajuns la Belgrad, unde au înnoptat, iar duminică dimineaţă au plecat mai departe în circuit.

Usturoiu a mai declarat că agenţia sa a mai lucrat cu Gregory Tour, care operează pe numeroase circuite, şi că nu a existat nicio problemă până acum. El a spus că nici transportatorul nu îşi explică cum s-a produs accidentul, susţinând că autocarul şi şoferii erau în cea mai bună stare.

Directorul firmei de transport Gregory Tour, Ştefan Grigore, care opera autocarul prăbuşit în Muntenegru, spune că autovehiculul avea toate verificările tehnice la zi, iar şoferii aveau experienţă de cel puţin 10 ani, fără vreun incident până acum.

El a mai spus că firma face acest traseu din Muntenegru de cel puţin şapte – opt ori anual, iar unul dintre şoferii de pe autocarul respectiv a făcut acest traseu de 20 de ori.

De asemenea, autocarul avea toate verificările tehnice făcute, nefiind semnalată nicio problemă.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Claudia Pătrășcanu, în genunchi în fața bisericii! Artista și-a strigat durerea, după ce nu ar fi fost lăsată să-și vadă fiul
Fanatik.ro
De ce Dobre e o deziluzie, iar Moruțan e revelație! Adevărul de necontestat la Rapid dat de cifrele Wyscout
Capital.ro
Planul noului Guvern pentru debirocratizare și digitalizare. Statul nu mai cere documente pe care le are deja, apar „Primăriile fără hârtii” și portofelul digital RO Wallet
Playtech.ro
Ce să faci cu jaluzelele în fiecare seară, când temperaturile scad. Trucul simplu pentru o casă mai călduroasă
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Val de îmbolnăviri în județul Vaslui. Copiii, printre cei mai afectați
iamsport.ro
Halucinant! Ce pensie infimă va primi fostul jucător de la Dinamo de la statul român: ”Am fost angajat și strungar, am fost și ofițer în MAI”
MediaFlux
Victor Ponta, cu iubita la doctor! Fostul premier, moment de tandrețe în public alături de Cristina Petrovici | Foto Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT