Directorul unei instituţii publice a fost trimis în judecată sub acuzaţia că ar fi pretins favoruri sexuale cu angajatele

Directorul unei instituţii publice din Sfântu Gheorghe a fost trimis în judecată de procurori, fiind acuzat că a pretins favoruri sexuale de la mai multe angajate, a comis o agresiune sexuală şi a încercat să determine una dintre victime să îşi retragă declaraţiile făcute în faţa anchetatorilorî, scrie News.ro 
Romania TV
09 sept. 2020, 11:21
Directorul unei instituţii publice a fost trimis în judecată sub acuzaţia că ar fi pretins favoruri sexuale cu angajatele

Parchetul de pe lângă Judecătoria Sfântu Gheorghe a transmis, miercuri, printr-un comunicat de presă, că a dispus trimiterea în judecată a unui bărbat pentru comiterea infracţiunilor de folosirea abuzivă a funcţiei în scop sexual în formă continuată, folosirea abuzivă a funcţiei în scop sexual, agresiune sexuală şi influenţarea declaraţiilor în formă continuată.

Citeşte şi: Mama Luizei Melencu, acuzaţii grave după audierea lui Gheorghe Dincă: „Suntem dezamăgiţi în continuare pentru că am fost minţiţi”

„În fapt, s-a reţinut că, inculpatul, care, la data săvârşirii faptelor, ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei instituţii publice cu sediul în municipiul Sfântu Gheorghe, judeţul Covasna, în perioada ianuarie 2015-octombrie 2017, la diferite intervale de timp şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, precum şi în cursul lunilor iulie 2018 şi octombrie 2018 a pretins de la trei persoane vătămate şi a pretins şi obţinut de la una dintre acestea favoruri de natură sexuală, victimele aflându-se în poziţii ierarhice inferioare, iar inculpatul s-a prevalat în acest scop de autoritatea asupra victimelor ce decurgea din funcţia deţinută”, se arată în comunicat.

Sursa citată a precizat că pe data de 11 octombrie 2018, că bărbatul se afla în biroul său cu una dintre angajate şi „a exercitat acte de constrângere fizică asupra acesteia şi acte de natură sexuală”, pretinzându-i în repetate rânduri să întreţină relaţii sexuale cu el.

Citeşte şi: Fostul CEO al McDonald’s a fost acuzat că a întreţinut relaţii sexuale cu mai multe angajate ale companiei

De asemenea, în zilele de 14 martie 2018 şi 9 noiembrie 2018, bărbatul a încercat să o determine pe una dintre victime ,”prin săvâşirea unor fapte cu caracter intimidant”, să îşi retragă declaraţiile şi acuzaţiile formulate împotriva sa.

Dosarul a fost trimis pentru soluţionare la Judecătoria Sfântu Gheorghe.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un fenomen rar ar putea da peste cap vremea în Europa! Ce se întâmplă cu vortexul polar și la ce să se aștepte România
Fanatik.ro
„Gigi Becali nu mai e prieten cu mine!” Valeriu Iftime, interviu în metrou: cum negocia cu patronul FCSB și ce planuri mărețe are pentru Botoșani
Capital.ro
Alexandru Nazare confirmă indexarea pensiilor: „Trebuie să o facem, va fi”. Ce spune despre reducerea TVA la alimente
Playtech.ro
Cât ar putea crește impozitul pe mașină în 2027. Diferențele dintre un autoturism vechi, unul hibrid și unul electric
Adevarul
Românii vor putea economisi pentru pensie fără impozit pe câștiguri. Cum funcționează noile conturi de investiții din 2027
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Atac armat în SUA, la mică distanță de Casa Albă! O persoană și-a pierdut viața
iamsport.ro
Noul antrenor de la FCSB a numit echipa favorită la câștigarea SuperLigii: ”Cea mai puternică!”
MediaFlux
Vești bune pentru pensionari de la șefa Casei de Pensii. Mica Recalculare a dosarelor e la final
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România