Discuții secrete între Putin și Xi Jinping, date de gol de un microfon aprins din greșeală. Planul pus la cale de liderul rus VIDEO

În momentul în care președintele rus Vladimir Putin a mers umăr la umăr cu omologul său chinez Xi Jinping, miercuri, la Beijing, un microfon deschis din greșeală i-a surprins discutând despre transplanturi de organe și posibilitatea ca oamenii să poată trăi până la 150 de ani, relatează Reuters.
Mircea Filipescu
04 sept. 2025, 12:13
Discuții secrete între Putin și Xi Jinping, date de gol de un microfon aprins din greșeală. Planul pus la cale de liderul rus VIDEO

Discuția a avut loc în timp ce Putin și Xi mergeau alături de liderul nord-coreean Kim Jong Un în fruntea unei delegații formate din peste 20 de lideri străini, pentru a asista la parada militară organizată de China cu ocazia celor 80 de ani de la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial.

Momentul cu cei doi a fost transmis în direct de postul chinez de stat CCTV într-un livestream pus la dispoziția altor instituții media, inclusiv agențiilor Reuters și Associated Press.

Administrația chineză pentru radio și televiziune a precizat că transmisiunea CCTV a evenimentului a fost urmărită de 1,9 miliarde de ori online și de peste 400 de milioane de telespectatori la TV.

Vezi și Ministra rezist umblă cu cioara vopsită. Critică întâlnirea lui Năstase și Dăncilă cu Putin, dar a uitat de cursurile făcute în Rusia: „Oare de ce dna Țoiu o fi simțit nevoia să se afirme cu declarații tembele”

Pe măsură ce liderul rus Vladimir Putin și omologul chinez Xi Jinping se îndreptau spre tribuna din Piața Tiananmen, unde au privit parada împreună cu Kim, traducătorul care l-a însoțit pe președintele Rusiei putea fi auzit spunându-i în chineză lui Xi: „Biotehnologia se dezvoltă continuu”.

Traducătorul a completat după un pasaj care nu a putut fi auzit clar: „organele umane pot fi transplantate în mod continuu. Cu cât trăiești mai mult, cu atât devii mai tânăr și (poți) chiar să atingi nemurirea”.

Xi Jinping, care nu se vedea în cadru, a putut fi auzit răspunzând în chineză: „Unii prezic că în acest secol oamenii ar putea trăi până la 150 de ani”.

Kim Jong Un zâmbea și privea în direcția lui Putin și Xi, dar nu e clar dacă disucția i-a fost tradusă. Putin nu poate fi auzit vorbind cursiv în rusă, în înregistrarea CCTV.

Când președintele Chinei a început să vorbească, videoclipul a trecut pe un cadru larg cu Piața Tiananmen, iar sunetul s-a estompat. Câteva secunde mai târziu, Xi, Putin și Kim au reapărut pe cameră în timp ce urcau treptele spre platforma oficială de vizionare a paradei. Liderul de la Beijing le-a spus celor peste 50.000 de spectatori că lumea se confruntă cu o alegere între „pace sau război”.

Vladimir Putin a aterizat duminică în China, pentru a participa la un summit organizat de Beijing, care a reunit peste 20 de lideri ai țărilor non-occidentale, printre care și prim-ministrul indian Narendra Modi. Singurul lider al UE prezent a fost premierul slovac Robert Fico.

Cu această ocazie, Putin și Xi au semnat peste 20 de acorduri, de la energie la inteligență artificială, și au convenit să construiască o nouă conductă majoră de gaze, fără a anunța detalii cheie privind finanțarea sau prețul gazului care urma să fie livrat Chinei.

Citește și CTP dezvăluie motivul pentru care Adrian Năstase și Viorica Dăncilă au participat la parada militară de la Beijing: „Bag seama că s-au dus cu gândul să-i ia fața lui Dumnezeilă”

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo s-a retras OFICIAL de la naționala Portugaliei. Prima reacție a selecționerului Jorge Jesus. Update
Capital.ro
Premierul Luca Niculescu confirmă: Va exista o mărire de pensii în 2027. Ce spune despre procentul majorării
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Bani pentru chirie. Se dau până la 600 de lei pe lună pentru tineri
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT