Dispariţia jaguarilor pune în pericol existența pădurii tropicale atlantice

Jaguarul este pe cale de dispariție în pădurea tropicală atlantică și acest lucru pune în pericol această pădure primitivă braziliană, din care au rămas doar 7% de-a lungul coastei de sud-est, avertizează oameni de știință.

28 ian. 2014, 08:48
Dispariţia jaguarilor pune în pericol existența pădurii tropicale atlantice

Un studiu realizat de Centrul brazilian de cercetări și conservare a mamiferelor carnivore (Cenap) și publicat luni arată că în prezent ar mai exista doar 250 de jaguari adulți în pădurea de pe coasta Atlanticului, „numărul lor scăzând cu 80% în ultimii 15 ani”. Cel mai îngrijorător este însă faptul că numai 20% din animale (circa 50) sunt în prezent la vârsta maturității sexuale, se arată în studiul citat de Agerpres.

Întrucât jaguarul (Panthera onca) se află la capătul lanțului trofic, întreaga zonă de biodiversitate de 7,4 milioane de hectare de pe coasta Atlanticului este amenințată, precizează Ronaldo Morato, șeful Cenap, citat de cotidianul Folha din Sao Paulo. El arată că jaguarii se hrănesc cu erbivore ca cerbi și capibare, scăderea numărului lor putând duce la un grav dezechilibru de mediu și la un sfârșit apropiat al pădurii atlantice. Printre cauzele care au dus la reducerea spectaculoasă a populației de jaguari se numără braconajul. Fermierii nu ezită să omoare felinele dacă le ucid vreo vacă, spune biologul Pedro Galetti în Folha.

Cenap va începe săptămâna viitoare să strângă noi informații despre mamiferele din pădurea atlantică, urmând să utilizeze imagini din satelit pentru a identifica zonele din ‘Mata Atlantica’ în care mai există jaguari, pentru a le proteja mai bine habitatul.

Pădurea atlantică este ecosistemul care înregistrează cea mai severă distrugere din Brazilia. Ea acoperea în trecut 15% din întreg teritoriul brazilian, 93% dispărând între timp. Au rămas doar 28.600 km2, cea mai mare parte în rezervații forestiere, potrivit fundației SOS Mata Atlantica. Ecosistemul a fost declarat patrimoniu natural de către UNESCO în 1999.