Disponibilizările anunţate la Mechel Câmpia Turzii vor continua

Disponibilizările de personal anunţate la Mechel Câmpia Turzii vor continua, în condiţiile în care sindicaliştii nu au reuşit să îi covingă pe reprezentanţii administratorului judiciar şi ai conducerii societăţii să renunţe la acest demers.
Filip Stan
05 iul. 2013, 16:07
Disponibilizările anunţate la Mechel Câmpia Turzii vor continua

Liderul sindicatului de la Mechel Câmpia Turzii, Ioan Pascu, a declarat, vineri, la finalul unei întâlniri de peste două ore desfăşurate la sediul combinatului, că nu există dorinţă din partea conducerii combinatului ca activitatea să fie continuată, scrie Mediafax.

„Concluzia întâlnirii cu reprezentanţii administratorului judiciar şi ai conducerii combinatului este că disponibilizările anunţate vor continua. Sunt 147 de angajaţi care primesc preavizul de 20 de zile. Nu există dorinţă din partea conducerii combinatului ca activitatea să continue, deşi Mechel Câmpia Turzii a avut profit pe luna mai. Săptămâna viitoare voi înainta o notificare administratorului judiciar şi îl voi anunţa oficial că a încălcat procedura de concediere colectivă şi voi anunţa şi judecătorul sindic despre această disponibilizare ilegală. Voi sesiza oficial şi ITM şi AJOFM Cluj şi să vedem ce reacţie vor avea şi autorităţile statului”, a spus Pascu.

El a adăugat că va încerca o mobilizare a angajaţilor pentru a protesta faţă de disponibilizarea anunţată, însă nu crede că demersul va avea succes, întrucât „oamenii s-au resemnat”.

„Eu cred că după ce Mechel va încasa încă patru milioane de lei de la statul român din rambursări de TVA, combinatul se va închide. Ar trebui să verifice cineva cum s-au cheltuit sumele anterioare din rambursările de TVA”, a spus Ioan Pascu.

Vineri, la sediul combinatului Mechel Câmpia Turzii a avut loc o întâlnire între reprezentanţii administratorului judiciar, ai conducerii societăţii şi ai sindicatului, într-o încercare de a se reveni asupra deciziei de disponibilizare a angajaţilor.

Tot vineri, prefectul de Cluj, Ioan Gheorghe Vuşcan, declara că intenţia administratorului judiciar al Mechel Câmpia Turzii şi a conducerii societăţii este de a duce combinatul „în faliment”, continuând „planul diabolic” pus la punct încă de la privatizare, autorităţile neputând fi de acord cu acest fapt.

Liderul de sindicat al Mechel Câmpia Turzii, Ioan Pascu, împreună cu cel al sindicatului Cartel „Alfa” Cluj, Valentin Ilcaş, directorii ITM şi AJOFM Cluj, au participat, vineri dimineaţă, la Prefectura Cluj, la o întâlnire cu prefectul Ioan Gheorghe Vuşcan, pentru identificarea unei soluţii de stopare a noilor disponibilizări anunţate la combinat.

Prefectul de Cluj, Ioan Gheorghe Vuşcan, a fost întrebat, la finalul întâlnirii, ce doresc administratorul judiciar şi conducerea combinatului să facă.

„Mizeria de la Mechel Câmpia Turzii continuă. I-au scos pe aceşti administratori judiciari în faţă ca să îşi poată continua planul diabolic pe care îl aveau încă de la privatizare. Noi nu putem fi de acord cu acest lucru. Doresc aducerea în faliment a Mechel Câmpia Turzii, e foarte simplu. Au ajuns şi firmele de administrare judiciară să fie scoase în faţă, se îmbogăţesc firmele, se îmbogăţesc hoţii, se îmbogăţesc firmele de insolvenţă şi mor capacităţile de producţie, cu consecinţele sociale de rigoare. Activitatea de la Câmpia Turzii se susţine din punct de vedere economic, iar cei de la Mechel constată că trebuie să rezilieze contracte şi au început tocmai cu contractele de muncă, un lucru cu care nu suntem de acord”, spunea Vuşcan.

El sublinia că, în lipsa unui plan de reorganizare al combinatului elaborat de administratorul judiciar, se va ajunge în situaţia în care acest document să fie întocmit de Prefectură şi de Primăria Câmpia Turzii.

„Cu primarul din Câmpia Turzii, vom intra noi să facem un plan de reorganizare, care să ajungă la creditori să-l aprobe. Sigur îl vor respinge, dar măcar facem un plan. Să vii să pretinzi că administrezi, că faci un plan de reorganizare judiciară, fără să îl faci, nu se poate. Să închiriezi cinci hale, să vinzi o hală, să faci ceva, dar nu se întâmplă nimic de câteva luni, de la intrarea în insolvenţă a Mechel Câmpia Turzii”, spunea prefectul Clujului.

Todor Ignaţie, reprezentant al administratorului judiciar – firma RVA, declara, la rândul său, că disponibilizările anunţate s-au făcut pe motive economico-financiare.

„Disponibilizările anunţate s-au făcut pe motive economico-financiare, având în vedere că volumul producţiei este redus şi nu acoperă în totalitate cheltuielile salariale. S-au luat măsuri de oportunitate din partea administratorului judiciar şi s-au trimis notificările pentru desfacerea contractelor de muncă pentru 147 de angajaţi ai Mechel Câmpia Turzii. Perioada de preaviz a fost fixată la 20 de zile”, spunea Ignaţie.

El preciza că în cadrul întâlnirii programate la sediul combinatului urma să aibă loc o analiză a situaţiei, iar, în măsura în care costurile pot fi acoperite, „urmează să se revină asupra măsurii de desfacere a contractelor de muncă”.

Todor Ignaţie menţiona că decizia de disponibilizare a fost luată la solicitarea managementului Mechel Câmpia Turzii.

„Decizile mai importante, cum sunt cele referitoare la gestionarea forţei de muncă, sunt luate în urma colaborării între managementul societăţii şi administratorul judiciar. Am înţeles că decizia s-a luat la solicitarea echipei manageriale. Decizia de disponibilizare se poate lua şi în lipsa planului de reorganizare realizat de către administratorul judiciar”, preciza el.

Liderul de sindicat de la Mechel Câmpia Turzii, Ioan Pascu, declara, joi, că „administratorul judiciar al Mechel Câmpia Turzii a dispus disponibilizarea a 148 dintre cei circa 360 de angajaţi ai combinatului. Oamenii au fost înştiinţaţi miercuri că vor primi vineri şi luni previzele. Decizia este una ilegală şi încalcă toate procedurile legale, în condiţiile în care nu a fost prezentat un plan de reorganizare a combinatului. Administratorul judiciar nu a motivat deloc decizia de concediere, aceasta neavând, din punctul nostru de vedere, nicio justificare economică”.

Liderul de sindicat sublinia că, în conformitate cu contractul colectiv de muncă, angajaţii concediaţi de la Mechel Câmpia Turzii vor trebui să primească trei plăţi compensatorii.

În aprilie, Tribunalul Comercial Cluj a aprobat intrarea în insolvenţă a combinatului, în urma unei cereri formulate de debitoarea Mechel Câmpia Turzii şi de circa zece creditori. Potrivit purtătorului de cuvânt al Tribunalului Comercial Cluj, Flaviu Moţu, în urma acestei decizii, se va intra într-o procedură care are ca scop recuperarea creanţelor şi oprirea acumulării de noi pierderi. El spunea că a fost numit şi un administrator judiciar, o firmă din Bucureşti, care va analiza cele două posibilităţi care există, de reorganizare judiciară a combinatului sau de declarare a falimentului.

Combinatul siderurgic Mechel Câmpia Turzii (INSI) a solicitat Tribunalului Cluj intrarea în insolvenţă, aceasta fiind a treia fostă companie a grupului Mechel care solicitase o astfel de măsură.

Cererea de intrare în insolvenţă a fost înaintată instanţei în 22 martie, potrivit unui comunicat transmis de companie, în 12 aprilie, pieţei Rasdaq a Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Alte două companii care au fost deţinute de grupul rus Mechel în România, Mechel Târgovişte şi Laminorul Brăila, au intrat în insolvenţă în luna februarie, respectiv în luna martie.

Grupul rus Mechel a vândut, în februarie, pentru preţul simbolic de 230 de lei (52 euro) combinatele metalurgice pe care le deţinea în România, puternic îndatorate, către firma Invest Nikarom din Bucureşti, controlată de două persoane cu cetăţenie rusă.

Tranzacţia a vizat compania Mechel East Europe Metallurgical Division SRL şi combinatele Ductil Steel Buzău, Ductil Steel Oţelu Roşu, Mechel Câmpia Turzii, Mechel Târgovişte şi Laminorul Brăila.

Firma Invest Nikarom, înregistrată în România, are ca asociaţi în părţi egale pe Chumakov Victor (58 de ani) şi Chumakova Svetlana (55 de ani), ambii cu cetăţenie rusă.

Combinatul siderurgic Mechel Câmpia Turzii, intrat în insolvenţă în luna aprilie, şi-a reluat, în 20 mai, activitatea de producţie.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Doliu în familia fraților Gavril. Cine este persoana dragă pe care au pierdut-o și ce mesaj a transmis Jean Gavril
Fanatik.ro
„Legea Novak”, blocată de Nicuşor Dan! Preşedintele contestă proiectul de lege la Curtea Constituţională. Exclusiv
Capital.ro
UPDATE Decizie pentru Horațiu Potra și Călin Georgescu. Potra, fiul şi nepotul său rămân în arest
Playtech.ro
'Dacă a divorţat, fosta soţie mai are dreptul la pensie de urmaş?'. Ce spune legea din România
Adevarul
Șoc dintr-o bază aeriană rusă. Pilotul şi copilotul unui avion Su-34 au murit după ce sistemul de catapultare s-a declanșat într-un hangar
wowbiz.ro
Ce se întâmplă cu Dan Petrescu, după ce s-a aflat că se confuntă cu probleme de sănătate! Daniel Pancu, dezvăluiri neașteptate după revederea cu antrenorul: „Am fost surprins…”
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Un mare campion al CS Dinamo s-a stins din viață! Când și unde va fi înmormântat regretatul sportiv
iamsport.ro
L-a vizitat pe Crin Antonescu la muncă și a fost ȘOCAT de ce a văzut sub biroul său: ”Nu o să uit niciodată! Vă pot confirma că e adevărat ce se spune”
MediaFlux
Carduri sociale de alimente pentru români. Anunț important de la Casa de Pensii
stirilekanald.ro
De ce a murit, de fapt, Marco? Primele date despre moartea suspectă a tânărului de 18, găsit fără suflare de mama sa după ce a fost la o petrecere
Momente extrem de grele pentru Madalin Voicu. Familia, in centrul unei dureri profunde