Dispute în PDL. Cristian Preda cere demiterea şefei SGG

Europarlamentarul PDL Cristian Preda cere demiterea urgentă a şefei SGG, Daniela Andreescu, apreciind că acest gest este cerut de decenţă având în vedere "aroganţa intolerabilă" a răspunsurilor acesteia la întrebările care i-au fost adresate în legătură cu spaţiile RA-APPS folosite de familia sa.
Romania TV
24 nov. 2011, 10:00
Dispute în PDL. Cristian Preda cere demiterea şefei SGG

„Cred că Daniela Andreescu nu e singurul membru al PDL care poate asuma şefia Secretariatului General al Guvernului. Aroganţa răspunsurilor formulate de D. Andreescu la întrebările care i-au fost adresate este intolerabilă”, scrie Preda pe blogul său, citat de Mediafax.

El preciează că nu este vorba doar despre o problemă legală, ci şi despre „o problemă de etică publică”.

„Secretarul general al Guvernului avea datoria de a lămuri simplu şi clar ce i s-a reproşat, nu de a tortura limba juriştilor pentru a machia interese private. Decenţa cere înlocuirea Danielei Andreescu de urgenţă”, consideră Cristian Preda.

Problemele legate de un eventual conflict de interese legat de secretarul general al Guvernului, Daniela Andreescu, în cazul spaţiilor RA-APPS cedate membrilor familiei acesteia trebuie clarificate atât de persoana în cauză, dar şi de Agenţia Naţională de Integritate, consideră premierul Emil Boc.

Solicitat, miercuri seară, de jurnalişti să se pronunţe în cazul secretarului general al Guvernului, premierul a arătat că răspunsurile trebuie formulate atât de persoana în cauză, dar şi de ANI.

„Secretarul general al Guvernului, Daniela Andreescu, va face toate precizările. Şi ANI trebuie să răspundă la aceste întrebări”, a spus Boc, aflat în Israel.

Spaţiul RA-APPS din strada Matei Basarab, despre care şefa SGG Daniela Andreescu susţine că ar găzdui doar o asociaţie non-profit din care face parte şi soţul său, Aurel Teodorescu, este de fapt şi sediul firmei acestuia, Huntfish Delta SRL, care desfăşoară activităţi economice.

În ultimul din seria de comunicate pe care le-a dat pentru a răspunde acuzaţiilor din presă, şefa SGG susţine că spaţiul din strada Matei Basarab „a fost atribuit unei asociaţii non-profit şi cuantumul chiriei pentru acesta nu s-a stabilit de SGG, ci de RA-APPS, în condiţiile legii; asociaţia care ocupă spaţiul plăteşte chirie de aproximativ 4 euro/mp plus TVA şi nu face parte din rândul asociaţiilor care sunt scutite de plata chiriei şi deţin spaţii la RA-APPS, având contract de închiriere cu RA-APPS şi nu cu SGG”.

„Chiria stabilită de Regie şi plătită pentru acest spaţiu de cca. 100 mp este de aproximativ 600 de euro lunar, la care se adaugă cheltuielile cu utilităţile”, se mai arată în comunicatul SGG.

Fiica Danielei Andreescu, Irina Zisman, este asociat în firma Daniro Events, care a câştigat un contract de 38.000 de lei pentru furnizarea de aranjamente florale la Senat.

În acelaşi comunicat, care face referire şi la fiică, definind-o drept „ruda de gr.1 a secretarului general al Guvernului”, se mai arată: „Spaţiul unde are punct de lucru societatea rudei de gr.1 a secretarului general al Guvernului aparţine RA-APPS, a fost atribuit prin licitaţie şi există contract în vigoare pentru care se plăteşte cea mai mare chirie/mp din imobil şi pe total din tot imobilul, respectiv 733,78 euro/lunar pentru o suprafaţă de 44,83 mp, cu menţiunea că există în acelaşi imobil încă spaţii libere., iar pe strada Ion Câmpineanu sunt în total şapte spaţii libere, la parter, stradal, lucru care poate fi observat de orice reporter care trece prin zonă”.

Guvernul a aprobat, în şedinţa din 16 noiembrie, o ordonanţă de urgenţă prin care sunt puse în vânzare peste 700 de imobile aflate în administrarea RA-APPS. Pe lista acestor imobile, obţinută de MEDIAFAX, se regăseşte şi sediul firmei fiicei secretarului general al Guvernului, Irina Zisman, sediu care se află pe strada Ion Câmpineanu nr.3A, precum şi o cotă indiviză, de 32,89 de metri pătraţi, situată la parter, la adresa la care se află firma lui Aurel Teodorescu.

La acel moment, Ştirile PRO TV au relatat că unul din spaţiile RA-APPS este închiriat Clubului sportiv Delta Fishing, aparţinând actualului soţ al Danielei Andreescu, Aurel Teodorescu. La acel moment Andreescu a susţinut că doar fiica sa a luat un spaţiu central de la RA-APPS.

Potrivit aceleiaşi surse, Bogdan Teodorescu, fiul vitreg al Danielei Andreescu, a fost în 2009 consilierul ei personal la Secretariatul General al Guvernului, iar acum este director la sucursala care se ocupă chiar de administrarea fondului imobiliar.

Şi fiica lui Andreescu din prima căsătorie, Irina Zisman, a fost angajat candva la AVAS, tot o instituţie coordonată de mama sa.

Replica Danielei Andreescu a fost aceea că în acest caz nu este vorba despre un conflict de interese, întrucât, „potrivit Codului Familiei, soţul nu este rudă, iar copiii din altă căsătorie ai soţului” nu îi sunt rude, ci „afini”.

Potrivit declaraţiei de avere, Daniela Andreescu are un teren în Mogoşoaia şi încă unul in Bucureşti, dar şi un apartament şi o casă. Are bijuterii în valoare de 50.000 de lei. Împreună cu soţul deţine 3 masini dintre care două marca BMW, un X3 si un X5, dar si o barcă.

Aurel Teodorescu, soţul Danielei Andreescu, deţine o casă şi un teren în Bucureşti, 25.000 de lei în conturi şi a obţinut în 2009 de la firma Daniro Events, la care acţionar este Irina Zisman, un salariu de 27.000 de lei.

 

DailyBusiness
Doi muncitori îngropați de vii la 5 metri sub pământ, într-o localitate din Prahova, după surparea unui mal. Pompierii militari intervin de urgență
Spynews
O tânără din Bacău, găsită decedată, lângă o șină de cale ferată. Ar fi fost ucisă aseară. Autorul este în continuare căutat
Fanatik.ro
David Popovici, surprins într-o ipostază neașteptată. La ce eveniment a participat marele campion olimpic
Capital.ro
Doliu pe scena teatrului. A murit actrița care a făcut istorie. A fost o legendă, un nume de referință
Playtech.ro
Cum va fi vremea de Crăciun 2025: prognoza actualizată. Toţi românii aşteaptă zăpada
Adevarul
Un inginer a explicat care este temperatura ideală pentru a încălzi locuința și a reduce facturile cu 15%
wowbiz.ro
Mama fetiței de 2 ani care a murit la stomatolog, gest sfâșietor după ce nu a putut participa la înmormântare. Durere de nesuportat pentru cei doi părinți
Economica.net
Noi taxe! Cât vom plăti în plus şi pentru ce
kanald.ro
Ea este Violeta, tânăra cu chip de înger care a murit la doar 20 de ani într-un mod GROAZNIC! Mama fetei își strigă acum durerea pentru copilul mult iubit, pe care l-a pierdut când nu s-ar fi așteptat vreodată: „Erai fericită că ți-ai luat permisul. Mi-ai
iamsport.ro
Banciu a numit singura adversară pe care ar învinge-o România la baraj: ”Ne calificăm dacă îi prindem pe ei, sunt sub orice critică!”
MediaFlux
Care e, de fapt, planul de apărare al României. Se convoacă CSAT
stirilekanald.ro
Anunț de ultim moment pentru români! Breaking news
substantial.ro
De la Vegas la Macau: cum diferă cultura jocurilor de noroc în lume