Distracţia dinaintea „violului”. Imagini cu elevele de la Jean Monnet, în excursia de la Predeal

O colegă a Oanei a făcut publică o filmare făcută în excursie. De asemenea, mai multe fete susţin că Oana şi profesorul de sport ar fi făcut sex şi înainte de această excursie de la Predeal.
Romania TV
12 nov. 2011, 08:34
Distracţia dinaintea

Imagini din excursia în care Oana, eleva de la Jean Monnet care îl acuză pe profesorul de sport de viol, au fost făcute publice de o colegă de-a acesteia. Imaginile, filmate chiar de Oana cu telefonul mobil, au fost realizate în prima seară a excursiei, când profesorul se presupune că ar fi violat-o.

Deşi Oana este cea care ţine telefonul, în imagini apare la un moment dat şi ea, alături de cele trei colege cu care a împărţit camera la Predeal. Fetele se chinuiau să-i scoată cizmele din picioare uneia dintre ele. Înregistrarea a fost realizată vineri seara. Mai târziu, fetele au mers în club, iar Oana s-a retras în cameră cu profesorul şi, potrivit colegelor, au făcut sex, iar a doua seară scenariul s-a repetat.

O colegă susţine că Oana şi profesorul de sport au mai făcut sex şi înainte de excursie şi eleva chiar ar fi fost îndrăgostită de profesor. „S-a auzit că ea ar fi avut relaţii sexuale şi înainte de acestă excursie şi că pe ea ar fi deranjat-o doar sexul anal. Ea ne spunea că este foarte îndrăgostită de el şi avea şi un comportament ciudat la orele lui. Ea a fost de acord (n.r. cu actul sexual) şi în excursie şi înainte de excursie, dar au avut mici certuri”, a declarat colega Oanei, citată de Cancan.

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
Maria Covașa, ironie fină la adresa lui Dany Boy după ce i-a cunoscut actuala iubită! Fosta concurentă de la Insula Iubirii nu s-a putut abține
Fanatik.ro
Prima plecare de la U Craiova, după 1-5 cu Dinamo! Oltenii îi caută înlocuitor. Exclusiv
Capital.ro
România, în fața unei posibile crize a carburanților. Dumitru Chisăliță avertizează. Ce se poate întâmpla cu motorina în următoarele săptămâni
Playtech.ro
Cele mai populare prenume din România. Numele care se află în top de zeci de ani
Adevarul
„Cel mai bine păstrat secret din Europa”. Insula spectaculoasă din Italia, alternativa ieftină la Coasta Amalfi
wowbiz.ro
El este militarul în vârstă de 26 de ani găsit mort în pădurea Babadag. Fusese dat dispărut
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Astăzi se împlinesc 9 ani de la decesul Denisei Răducu! Incredibil ce a apărut pe pagina regretatei artiste
iamsport.ro
Fostul mare mijlocaș al Stelei a refuzat-o de două ori pe Dinamo: ”A venit Mircea Lucescu să mă convingă”
MediaFlux
A treia dronă rusească doborâtă de MApN după ce a intrat pe teritoriul României. Președintele Nicușor Dan, anunț de ultim moment
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România