Dmitri Medvedev: „Ideea de a pedepsi o ţară care are cel mai mare potenţial nuclear este absurdă”

06 07. 2022, 13:00

Dmitri Medvedev, unul din principalii propagandiști ai lui Putin, consideră că este absurdă ideea creării unor tribunale pentru „investigarea acțiunilor Rusiei”, relatează agenţia rusă de presă TASS. Fostul președinte și premier rus a afirmat miercuri că numărul victimelor politicii SUA este comparabil cu cel al victimelor regimului nazist, dar nu a fost înfiinţat niciun organism internațional care să condamne Washingtonul.

Război în Ucraina. Alertele aeriene au pornit în aproape toată ţara, Rusia şi-a intensificat atacurile
Dmitri Medvedev, vicepreședintele Consiliului de Securitate al Federației Ruse, a considerat absurdă ideea creării unui tribunal pentru „investigarea acțiunilor Rusiei”.

De asemenea, aliatul lui Putin a mai afirmat că nu a fost creat niciun tribunal internaţional care să condamne Statele Unite pentru „acțiuni agresive asupra milioane de oameni din diferite țări”.

„Aceste propuneri (încercări de a crea tribunale sau instanțe pentru așa-zisa anchetă a acțiunilor Rusiei – notă TASS) sunt nule din punct de vedere juridic. Ideea de a pedepsi o țară care are cel mai mare potențial nuclear este absurdă în sine. Și poate reprezenta o amenințare la adresa existenței omenirii”, a scris miercuri Medvedev pe canalul său de Telegram.

„Ce tribunal a condamnat marea de sânge vărsată de Statele Unite în Vietnam și în alte părți? Nimeni! Nu a fost creat nici măcar un singur organism internațional în aceste scopuri. Dar numărul victimelor politicii penale a Statelor Unite astăzi este comparabilă cu victimele regimului nazist”, a mai spus președintele Consiliului de Securitate al Federației Ruse.

Kremlin blochează exporturile de gaze din Kazahstan, folosite de Europa ca plan de avarie după reducerea importurilor Rusia

Lavrov critică încălcarea ”etichetei diplomatice” de către Paris după publicarea unei convorbiri Macron-Putin dinainte de lansarea invaziei Rusiei în Ucraina

Şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov critică, miercuri, încălcarea ”etichetei diplomatice” de către Paris după ce postul de televiziune France 2 a difuzat o convorbire telefonică între preşedintele francez Emmanuel Macron şi omologul său rus Vladimir Putin, purtată cu patru zile înainte ca Moscova să lanseze asaltul asupra Ucrainei, relatează AFP.

”Eticheta diplomatică nu prevede scurgeri unilaterale de (astfel) înregistrări”, a declarat ministrul rus de Externe Serghei Lavrov în timpul unei călătorii în Vietnam.

Lavrov consideră că Rusia nu trebuie să se ruşineze de conţinutul conversaţiei dintre cei doi lideri. ”Întotdeauna conducem negocierile în aşa fel încât să nu ne fie niciodată ruşine. Spunem întotdeauna ceea ce gândim, suntem gata să răspundem pentru declaraţiile noastre şi să ne explicăm poziţia”, a subliniat el.

O conversaţie telefonică foarte tensionată de nouă minute între preşedintele francez Emmanuel Macron şi omologul său rus Vladimir Putin a fost difuzată de televiziunea France 2 într-un documentar care urmăreşte rolul de mediator al preşedintelui francez în încercarea de a preveni escaladarea conflictului din Ucraina. Moscova a fost apoi acuzată că a pregătit o ofensivă, în pofida negărilor sale repetate.