DNA a demarat cercetările în dosarul Răzvan Burleanu. ACUZE GRAVE pentru preşedintele FRF

DNA a început cercetările în dosarul plângerilor penale făcute de mai mulţi membri afiliaţi ai FRF privind fapte comise de actualul preşedinte, Răzvan Burleanu, în intervalul 2014-2018.
Filip Stan
18 iun. 2018, 05:43
DNA a demarat cercetările în dosarul Răzvan Burleanu. ACUZE GRAVE pentru preşedintele FRF

Răzvan Burleanu este acuzat de deturnare de fonduri, înşelăciune şi uzurparea de calităţi oficiale, scrie ProSport.

Iată, pe scurt, câteva din acuzaţiile formulate în plângerea penală:

– lipsa calităţii legale a Comitetului Executiv, începând din martie 2014 până în ziua de astăzi, ceea ce face ca toate hotărârile acestui for, inclusiv aprobarea unor cheltuieli de zeci de milioane de euro, să fie ilegale;

– Răzvan Burleanu a avut doar doi ani de mandat legal, între 2016 şi aprilie 2018. În rest, deciziile acestuia au fost ilegale în faţa statului român, pentru că preşedintele nu a avut calitate. Între 2014-2016, Burleanu nu a fost validat ca preşedinte;

– milioanele de euro risipite pe Centrele de Excelenţă ilegale şi primele de peste jumătate de milion de euro acordate pentru calificarea la Euro 2016;

– deturnare de fonduri europene.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
Danny Armstrong, legătură specială cu fiica sa, care a fost prima dată pe stadion: „Acesta e visul meu în fotbal”
Capital.ro
Plafonarea prețurilor la gaze ar putea fi prelungită. Ministrul Energiei anunță noi măsuri și pentru carburanți
Playtech.ro
Cât mai ține frigul în România. ANM anunță când revin temperaturile normale și unde va fi mai cald
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Arbitrul care a dezavantajat-o pe FCSB și-a prezentat scuzele: ”Vă rog, spuneți-i lui Gigi Becali să mă ierte, am greșit!”
MediaFlux
După 20 de ani de încercări, o nouă țară ar putea deveni al 28-lea stat membru UE până în 2028: „Ne-am făcut toate temele”
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT