DNA: Administrator de firmă, trimis în judecată pentru tentativă de fraudare de fonduri europene

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul teritorial Galaţi au dispus trimiterea în judecată a lui Victor Petculescu, administrator al SC Famelis SRL Tecuci, pentru tentativă de fraudare fonduri europene.
Romania TV
08 oct. 2013, 16:13
DNA: Administrator de firmă, trimis în judecată pentru tentativă de fraudare de fonduri europene

El este acuzat de tentativă la folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete pentru obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea şi tentativă la înşelăciune, ambele cu consecinţe deosebit de grave.

Potrivit unui comunicat al DNA, în acelaşi dosar au mai fost deferiţi justiţiei Mirela Şerb, contabil la SC Inex Style SRL Braşov, Marian Radu, administrator la SC Radu Sovinvest SRL Târgovişte, şi persoana juridică SC Famelis SRL Tecuci.

În rechizitoriu, procurorii au reţinut că în 2009, între SC Famelis SRL, în calitate de beneficiar şi Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit – Centrul Regional de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit 2 Constanţa, în calitate de autoritate contractantă, a fost încheiat contractul de finanţare având ca obiect punerea în practică a proiectului intitulat „Adăpost pentru îngrăşarea suinelor în localitatea Ţepu, judeţul Galaţi”.

„În contextul derulării acestui proiect, în 20 martie 2012, inculpatul Petculescu, în scopul autorizării la plată a unui avans de peste un milion lei, reprezentând 50% din valoarea ajutorului financiar nerambursabil acordat în cadrul proiectului, a depus la Oficiul Judeţean pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit Galaţi un înscris falsificat intitulat «Scrisoare de garanţie bancară pentru restituire a avansului acordat pentru proiecte finanţate în cadrul PNDR» având antetul unei unităţi bancare din Braşov. Acest înscris a fost falsificat de inculpata Şerb şi care l-a pus la dispoziţia acestuia”, susţin procurorii.

În demersul său, el a fost ajutat şi de inculpatul Radu care a intermediat relaţia sa cu Mirela Şerb.

„Având în vedere că reprezentanţii din cadrul Autorităţii Contractante au remarcat existenţa acestui înscris falsificat, suma solicitată cu titlu de avans nu a mai fost acordată”, precizează DNA.

Inculpaţii Mirela Şerb şi Marian Radu au mai fost trimişi în judecată pentru fapte similare în ianuarie 2013, însă până în prezent instanţele nu au pronunţat vreo soluţie.

Dosarul a fost înaintat spre judecare la Tribunalul Galaţi.

 

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Fanatik.ro
Risc de pandemie de hantavirus? Medicii explică de ce nu trebuie să ne facem griji. „Astea sunt principiile în epidemiologie”
Capital.ro
România, în criză economică. Sorin Grindeanu critică politica financiară a Guvernului: Acesta este adevărul crud și dur despre Ilie Bolojan
Playtech.ro
Ce îi face pe clienți să cumpere mai mult din supermarketuri. Strategia retailerilor după ce un magazin a fost urmărit timp de trei luni
Adevarul
Escrocherie „made in Romania” în California: Cum foloseau trei bărbați o sticlă de ulei pentru a convinge vânzătorii că au motoarele distruse
wowbiz.ro
Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Dan Petrescu! Va reveni sau nu antrenorul pe banca tehnică: „O perioadă foarte dificilă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS A fost prins bărbatul suspectat că i-a luat viața fetei de 18 ani găsită pe un câmp din Bihor. Acesta se ascundea într-un lan de rapiță
iamsport.ro
Cristi Chivu, sfătuit să plece de la Inter Milano: ”Eu așa aș face!”. Ce echipă ar fi ideală pentru antrenorul român
MediaFlux
Răsturnare de situație la Kremlin! Vladimir Putin, dispus să negocieze cu UE. Care este condiția Rusiei
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi