DNA: Administratorul companiei Euroticket, trimis în judecată pentru înşelăciune de 11 milioane de lei

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au dispus trimiterea în judecată a lui Traian Miclăuş, administrator al fostei SC Euroticket Company SRL (devenită Operativ Logistic SRL), pentru săvârşirea infracţiunilor continuate şi concurente de înşelăciune, delapidare şi abuz în serviciu, transmite Agerpres.
Filip Stan
09 ian. 2015, 12:20
DNA: Administratorul companiei Euroticket, trimis în judecată pentru înşelăciune de 11 milioane de lei

Potrivit unui comunicat remis vineri de DNA, procurorii au mai trimis în judecată şi societatea Operativ Logistic SRL, pentru săvârşirea infracţiunii continuate de înşelăciune, precum şi Grupul de Management al Creanţelor Z SRL, Universal Agrozootehnica SRL şi Software&Hardware Industry SRL, pentru săvârşirea infracţiunii continuate de complicitate la abuz în serviciu.

Conform rechizitoriului, Traian Miclăuş, împreună cu persoana juridică pe care o administra în fapt, SC Euroticket Company SRL (devenită SC Operativ Logistic SRL), unitate emitentă de bilete de valoare (tichete de masă, tichete cadou) a indus în eroare 12 mari retaileri (SC Dedeman SRL, SC Romania Hypermarche SA, SC Kaufland SCS, SC Auchan Romania SA, SC Rewe Romania SRL, SC Mega Image SRL, SC Real Hypermarket SRL, SC Profi Rom Food SRL, SC Lidl Discount SRL, SC Billa Romania SRL, SC Artima SA, SC Carrefour Romania SA), determinându-i să accepte la plată tichete de masă şi tichete cadou puse în circulaţie în luna decembrie 2010, fără intenţia de a le deconta, provocând astfel un prejudiciu de 11.008.549,86 lei.

„În calitate de director al Euroticket Company SRL, inculpatul Miclăuş Traian şi-a însuşit din gestiunea societăţii comerciale amintite, în mod repetat, din iunie 2010 şi până iunie 2011, suma de 3.363.792 lei, plătind prestaţii simulate de consultanţă pe care şi-ar fi acordat-o lui însuşi. Suma de bani amintită era plătită SC Euroticket Company SRL de angajatori pentru tichetele remise (tichete care urmau a fi încredinţate angajaţilor), aparţinea retailerilor care acceptau tichetele ca mijloc de plată şi se afla vremelnic în gestiunea Euroticket Company SRL; legea interzice ca banii necesari decontării de tichete să fie folosiţi în alte scopuri de unităţile emitente ale biletelor de valoare”, se mai arată în comunicat.

Suma menţionată anterior a fost retrasă în numerar, prin 208 operaţiuni, din soldul de casă al SC Euroticket Company SRL.

Procurorii anticorupţie menţionează că Traian Miclăuş a început să delapideze societatea comercială pe care o administra în fapt, Euroticket Company SRL, în condiţiile în care a iniţiat negocieri cu o altă firmă pentru vânzarea clientelei şi a activelor.

Astfel, Miclăuş a început să treacă din fondurile SC Euroticket Company SRL sume importante de bani sau creanţe în patrimoniul altor societăţi comerciale pe care le controla iar dacă în vara anului 2010, atunci când făcea demersuri de prelungire a autorizării, SC Euroticket Company SRL avea disponibilul necesar decontării tichetelor aflate în circulaţie, în luna noiembrie 2010 societatea comercială nu mai avea sumele necesare nici în bancă, nici în casă şi nu deţinea nici creanţe neîncasate pentru a putea deconta tichetele emise.

„În calitate de director al Euroticket Company SRL, Miclăuş Traian a plătit în perioada februarie – martie 2011 1.200.000 lei din banii societăţii comerciale amintite către o firmă terţă (pentru servicii fictive) în vederea stingerii în parte a unei datorii personale; a asumat în numele SC Euroticket Company SRL, în perioada 2010-2012, obligaţii împovărătoare faţă de societatea comercială afiliată Grupul de Management al Creanţelor Z SRL, în valoare de 16.065.440 lei (din care s-au plătit 5.072.532,14 lei); a scos 7.588.291 lei din patrimoniul SC Euroticket Company SRL, în perioada 2010-2011, şi i-a transferat în beneficiul unor societăţi comerciale afiliate, prin plăţi pentru servicii fictive sau inutile (în special de consultanţă ori IT, pretins a fi prestate de Universal Agrozootehnica SRL, de Mondial Agrozootehnica SRL), prin plata (către SC Software & Hardware Industry SRL) unei garanţii de execuţie şi a unor chirii (anticipat, pe termen lung) asumate cu rea credinţă, dar şi prin împrumuturi acordate unor firme afiliate şi stinse printr-un mecanism fraudulos de compensare”, arată DNA.

Prejudiciul rezultat din delapidare este de 3.363.792 lei iar cel din abuz în serviciu, de 8.788.291 lei (plăţi către Black Phantom SRL şi către societăţi afiliate).

În cauză, procurorii au dispus luarea măsurii asigurătorii prin instituirea sechestrului asupra bunurilor imobile şi asupra conturilor bancare aparţinând inculpaţilor.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bucureşti, cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Doliu în familia fraților Gavril. Cine este persoana dragă pe care au pierdut-o și ce mesaj a transmis Jean Gavril
Fanatik.ro
Profesorii preuniversitari, în vizorul unei schimbări majore. Ce interdicții ar putea avea în viitor
Capital.ro
Raportul CSAT din 2024. De ce s-au anulat alegerile? Ce spune despre Călin Georgescu și Rusia
Playtech.ro
Noi ajutoare financiare pentru pensionari. Anunţul a fost făcut de ministrul Muncii
Adevarul
Raportul CSAT despre anularea alegerilor din 2024 ajunge în Parlament. Ce spune despre Rusia și campania lui Călin Georgescu
wowbiz.ro
Veștile de care românii se temeau! Legea tocmai a fost publicată în Monitorul Oficial. Taxele și impozitele vor exploda începând cu ianuarie 2026
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Prietenii lui Marco, gest impresionant chiar înainte de înmormântare. Postarea care a îndurerat pe toată lumea
iamsport.ro
Adi Popa și-a desființat fostul coleg de la FCSB: ”Am mai multe trofee decât are el goluri!”
MediaFlux
Zi de foc maine. Colația, la un pas să se rupă după demersul lui Grindeanu
stirilekanald.ro
Un microbuz cu români, implicat într-un accident mortal pe autostrada A4 din Germania
Momente extrem de grele pentru Madalin Voicu. Familia, in centrul unei dureri profunde