DNA cere din nou arestarea primarului Tudor Pendiuc

Procurorii DNA au solicitat înlocuirea măsurii arestului la domiciliu cu măsura arestării preventive pe o perioadă de 30 de zile faţă de Tudor Pendiuc, primarul municipiului Piteşti.
Iulian Tudor
09 dec. 2014, 15:33
DNA cere din nou arestarea primarului Tudor Pendiuc

Solicitarea procurorilor DNA de înlocuire a măsurii arestului la domiciliu cu măsura arestării preventive în cazul lui Tudor Pendiuc, primarul municipiului Piteşti, a fost motivată şi de faptul că inculpatul a vorbit de mai multe ori la telefon cu o consilieră a sa, care are calitatea de suspect în acelaşi dosar, conform unor surse judiciare.

Anchetatorii au constatat că Pendiuc nu a contactat-o direct pe Elena Carmen Lis, ci prin intermediul unor persoane apropiate acesteia.

Reaua-credinţă a inculpatului constă în aceea că, în primul rând, sună la posturi telefonice utilizate de persoane apropiate suspectei Lis Elena Carmen, iniţiază convorbirea cu respectivele persoane, după care continuă discuţia cu suspecta anterior amintită, însă i se adresează cu apelativul persoanei utilizatoare a postului telefonic. Conştient de obligaţia stabilită de instanţă de a nu comunica cu ceilalţi participanţi la comiterea infracţiunii, inculpatul Pendiuc Tudor îşi camuflează convorbirile telefonice pe care le poartă cu Lis Elena Carmen„, se arată în referatul prin care se solicită arestarea preventivă a primarului municipiului Piteşti.

Între 20 noiembrie şi 1 decembrie, Pendiuc a luat legătura telefonic cu consiliera sa de cinci ori, iar discuţiile au vizat verificările efectuate de procurorii DNA la Primăria Piteşti, în dosarul de corupţie în care ar fi implicat edilul.

„Aceste discuţii pe care inculpatul Pendiuc Tudor le are cu suspecta Lis Elena Carmen nu sunt întâmplătoare şi au ca scop informarea directă sau indirectă a acesteia din urmă asupra modului în care evoluează urmărirea penală, aceste comunicări dintre inculpat şi suspectă având loc în perioada în care Direcţia Naţională Anticorupţie a efectuat acte urmărire penală în cauză. (…) Suspecta Lis Elena Carmen are calitatea de consilier al primarului Pendiuc şi lucrează la Primăria Municipiului Piteşti, fiind la curent cu solicitările pe care Direcţia Naţională Anticorupţie le-a adresat Primăriei Municipiului Piteşti, transmiterea de informaţii fiind în ambele sensuri”, se mai precizează în documentul citat.

Tudor Pendiuc a fost reţinut şi apoi arestat preventiv pentru fapte de corupţie. El ar fi atribuit contracte de transport unor firme ale apropiaţilor săi. Printre aceştia, şi un partener de afaceri al lui Radu Pricop, ginerele preşedintelui Traian Băsescu.

Magistraţii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au decis, însă, să înlocuiască arestul preventiv cu cel la domiciliu, iar Pendiuc s-a prezentat, joi, în faţa anchetatorilor pentru a răspunde la întrebările pe care aceştia le mai au referitor la dosar.

Citeşte şi STENOGRAME incendiare. Tudor Pendiuc, avertizat de vizita DNA: „Dacă or veni, să mă găsească bărbierit”

Primarul Tudor Pendiuc este acuzat de procurorii DNA că a prejudiciat bugetul Primăriei Piteşti cu suma de peste 5 milioane de euro, prin încheierea unui contract nelegal privind transportul public local, el primind în schimb drept mită un apartament de lux pentru fiica sa. Edilul a fost arestat preventiv pentru luare de mită şi abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi în formă continuată, iar fiica sa, Emanuela Pendiuc, este cercetată în arest la domiciliu pentru complicitate la luare de mită şi spălare de bani. 

Primarul Piteştiului, Tudor Pendiuc, arestat preventiv. Este acuzat de abuz în serviciu şi luare de mită

În acelaşi dosar mai sunt cercetaţi în stare de arest preventiv oamenii de afaceri Valentin Vişoiu, acţionar la CNCD SA, SC Conarg SA, Conarg Real Estate SRL; Florin Şerban Barbu, acţionar în cadrul SC Conarg Real Estate SRL; Constantin Scarlat şi Gheorghe Văsîi, ambii reprezentanţi ai SC Girexim Universal SA şi SC CNCD SA. 

Potrivit DNA, în „strategia de dezvoltare durabilă a serviciului de transport public local de călători în municipiul Piteşti”, care răspundea unui interes public, era prevăzut ca Publitrans 2000 să înlocuiască parcul auto cu 80 de autobuze noi, achiziţionate de Consiliul Local Piteşti prin alocare de fonduri. Prevalându-se de această nevoie socială, primarul Tudor Pendiuc ar fi făcut demersuri astfel încât, cu încălcarea prevederilor legale, să fie încheiat, executat şi prelungit un contract de asociere în participaţiune între Publitrans 2000 SA şi societăţile private CNCD SA şi Girexim Universal SA, prin care bugetul local ar fi fost prejudiciat cu peste 5 milioane de euro (23.013.099 lei), în folosul ultimelor două societăţi, la care printre acţionari se află omul de afaceri Valentin Vişoiu. 

Anchetatorii mai arată că, sub pretextul inexistenţei fondurilor publice necesare achiziţionării celor 80 de autobuze, primarul Pendiuc a determinat încheierea contractului de asociere în participaţiune, în condiţiile în care cele două firme private erau obligate să deţină autobuzele în proprietate, însă ele le-au achiziţionat în leasing, cu puţin timp înainte de încheierea contractului. Mai mult, achitarea ratelor de leasing s-a făcut din încasările provenite ca urmare a contractului de asociere. 

În schimbul „serviciilor” sale, primarul Pendiuc este acuzat că a primit de la Valentin Vişoiu, la data de 18 februarie 2008, pentru fiica sa, Emanuela Pendiuc, un apartament în municipiul Bucureşti – Ansamblul Rezidenţial Quadra Place, în suprafaţă de 117 mp, garaj de 23 mp şi un loc de parcare, în valoare de 130.900 euro (echivalentul a 475.812 lei), în schimbul favorizării asocierii CNCD SA/Girexim Universal SA în procedura de atribuire a contractului de asociere în participaţiune, respectiv acordarea efectivă, executarea şi ulterior prelungirea acestuia.

DailyBusiness
Ce să NU faci niciodată la un interviu de angajare. Cea mai importantă întrebare pe care ar trebui să o pui: „Îți arată adevărul dincolo de aparențe”
Spynews
Legătura între coșmaruri și riscul de deces precoce. Sfaturi pentru gestionarea stresului
Bzi.ro
Ce a făcut Mihai Leu chiar înainte să moară, deși era în comă profundă. Soția sportivului a oferit detalii dureroase
Fanatik.ro
Ce pensie va avea Gigi Becali de la 1 august 2025, după decizia luată de Guvernul Bolojan
Capital.ro
Doliu în televiziune! A murit cel mai iubit actor și prezentator: A plecat ca un adevărat gentleman
Playtech.ro
Care este distanța minimă legală între vecini: Reguli esențiale pentru construirea unei case lângă proprietăți învecinate
DailyBusiness
România atinge pragul critic de 60% datorie publică. Guvernul promite măsuri drastice: „Facem curățenie în sinecuri și cheltuieli discreționare”
Adevarul
Pensionarii, îngenuncheați de măsurile de austeritate. Analist: „Statul ar fi trebuit să fie primul afectat”
wowbiz.ro
Anna, soția lui Mihai Leu, interviu în lacrimi: „I-am spus să se odihnească… și el mi-a răspuns cu o lacrimă, deși era în comă profundă”. Ultimele clipe ale campionului povestite în exclusivitate
Spynews
Scene dureroase la înmormântarea lui Mihai Leu. Soția lui, Anna, a plâns în hohote lângă sicriul marelui sportiv | FOTO
Spynews
Ultima postare a motociclistului italian, înainte să moară! Bărbatul era fascinat de urșii din România | FOTO
Evz.ro
Cardul de sănătate se mută pe telefon. Dosar medical online, rețetă electronică și validare prin SMS
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
FOTO. Frumoasa iubită a milionarului român din Rusia a spus „Da”
kanald.ro
Cutremur azi dimineață în România! În ce zonă s-a produs seismul
Cancan.ro
Dublă tragedie la Iași! Mamă și fiu, morți după ce au consumat acest aliment
Playsport.ro
Băiat de 8 ani, găsit trăind printre câini. Nu știe să vorbească, comunică doar prin lătrat și...
Capital.ro
Obligatoriu pentru proprietarii de apartamente. Trebuie să transmită asociației de proprietari
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Arată ca un manechin, dar a fost livratoare de mâncare
stirilekanald.ro
Dentistul care și-a otrăvit soția cu venin de șarpe a primit o veste teribilă după gratii
Primul semn neobișnuit de cancer de colon, potrivit medicilor
MediaFlux
Cum sunt oamenii născuți în Iulie. Ce calități și defecte au
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Financial Times: Unirea dintre „urs” și „dragon” sperie Occidentul. Cum îl poate folosi Xi pe Putin