DNA, dosare pentru politicieni pe bandă rulantă. Primarul în funcţie din Braşov, sub control judiciar pentru şantaj

DNA pune tunurile pe politicieni. După ce Nicolae Bănicioiu şi social-democratul Decebal Făgădău, care a fost primar în Consanţa în ultimii patru ani, s-au trezit protagonişti în dosare penale, instituţia îl are în vizor pe primarul în funcţie al municipiului Braşov, Scripcaru George.
Romania TV
23 oct. 2020, 09:41
DNA, dosare pentru politicieni pe bandă rulantă. Primarul în funcţie din Braşov, sub control judiciar pentru şantaj

Acesta a fost pus sub control judiciar de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie într-un dosar în care este acuzat de şantaj, a informat, vineri, DNA.

„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Brașov au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe cauțiune pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 22 octombrie 2020, față de fiecare dintre inculpații:

SCRIPCARU GEORGE, primar în exercițiu al municipiului Brașov, cu privire la săvârșirea infracțiunii de șantaj;

n calitate de primar al municipiului Brașov înscris în cursa electorală pentru obținerea unui nou mandat, inculpatul Scripcaru George l-ar fi amenințat, la data de 12 august 2020, pe unul din angajații firmei care difuza spoturi electorale în interiorul autobuzelor aparținând Regiei de transport Brașov, că firma va avea de suferit dacă nu oprea imediat difuzarea acelor spoturi.

Firma respectivă semnase un contract de locațiune cu Regia de transport Brașov (RATBV S.A) pentru spațiul din interiorul autobuzelor și, în perioada respectivă, începuse să difuzeze spoturi electorale pentru care încheiase contracte de promovare electorală.

În perioada 6-12 august 2020, același inculpat, prin intermediul lui Cornea George Mihai, director general al RATBV S.A., ar fi făcut presiuni asupra unei persoane din firma respectivă pentru a o constrânge să oprească difuzarea spoturilor electorale și să promoveze gratuit, prin intermediul ecranelor LCD deținute de firmă, realizările primarului din cursul actualului mandat, mascate sub forma unor știri pozitive.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpații trebuie să respecte mai multe obligații, între care:
– să nu depășească limita teritorială a municipiului Brașov, decât cu încuviințarea prealabilă a organelor judiciare,
– să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar.
– să nu exercite funcția exercitarea căreia au săvârșit presupusa faptă, adică cea de primar al municipiului Brașov, respectiv pe cea de director general al RATBV S.A

De asemenea, inculpații au depus cauțiunea stabilită de procuror, de 75.000 lei – Scripcaru George, respectiv 30.000 lei – Cornea George Mihai, sume care au fost consemnate pe numele inculpaților la dispoziția Direcției Naționale Anticorupție.

Inculpaților li s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care le revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

Inculpaților i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, necesară în vederea propunerii unor măsuri preventive, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.”, se arată în comunicatul transmis de DNA.

DailyBusiness
Macron: Dialogul cu Putin ar trebui să aibă loc fără „prea mulți interlocutori, să fie un mandat clar”
Spynews
Tajine de pui cu lămâie şi măsline. Rețeta lui Chef Horia Manea de la Meniu de vedetă
Fanatik.ro
Contre în direct între Mihai Stoica și Victor Angelescu: „Radu Petrescu e cu CFR, nu cu FCSB! / O iei pe coclauri!”. Video
Capital.ro
Regulă la bloc pentru proprietari. Costurile sunt obligatorii. Se achită indiferent de numărul locuitorilor
Playtech.ro
Temperaturi neobișnuite în România după ninsori și frig. Cum va fi vremea până la 1 martie
Adevarul
Noua ordine europeană dă frisoane la Paris și Londra. „Istoria are experiențele a două războaie mondiale devastatoare”
wowbiz.ro
EXCLUSIV | O româncă celebră, legătură periculoasă cu Jeffrey Epstein! În 2003, pedofilul american i-a plătit mamei ei o călătorie de peste o mie de dolari
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
De ce nu este bine să te speli pe cap în MARȚEA ALBĂ. Tradiții și superstiții în Săptămâna Albă 2026
iamsport.ro
Ce s-a ales de cunoscutul milionar român care și-a amenițat angajatul că ”îl bate și îl duce în pădure”. A avut probleme cu legea: ”E un om normal acum”
MediaFlux
Se anunță reguli noi la RCA! Asigurare de trei ori mai scumpă pentru anumiți șoferi
stirilekanald.ro
VIDEO Român arestat în Italia după ce a încercat să răpească o fetiță de un an și jumătate! Micuța a fost grav rănită
Cercei pentru ținute de seară: Cum să creezi un look sofisticat