DNA: Fostul prefect de Galaţi Emanoil Bocăneanu, trimis în judecată pentru abuz în serviciu

Emanoil Cătălin Bocăneanu, fost prefect al judeţului Galaţi, a fost trimis luni în judecată, în stare de arest preventiv, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu şi sustragere sau distrugere de înscrisuri, într-un dosar instrumentat de procurorii DNA, transmite Agerpres.
Filip Stan
24 nov. 2014, 12:16
DNA: Fostul prefect de Galaţi Emanoil Bocăneanu, trimis în judecată pentru abuz în serviciu

În acelaşi dosar a fost trimis în judecată, în stare de libertate, fostul preşedinte al clubului FCM Dunărea Galaţi, acuzat de săvârşirea infracţiunilor de uz de fals şi tentativă la înşelăciune.

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii Serviciului Teritorial Galaţi al DNA, faptele de care sunt acuzaţi cei doi au fost săvârşite în cursul anului 2012.

„În luna martie 2012, inculpatul Braşoveanu Auraş, în calitate de preşedinte al FCM Dunărea Galaţi, a depus la dosarul privind susţinerea financiară a clubului sportiv de către Primăria Municipiului Galaţi, o copie color a unei adrese emise de Administraţia Finanţelor Publice a judeţului Galaţi, pe care a contrafăcut-o prin radierea alineatelor în care erau menţionate datoriile clubului sportiv către bugetul de stat. Aceasta, în scopul obţinerii, în mod ilegal, a finanţării, întrucât exista o interdicţie la acordarea finanţărilor de la bugetul de stat cluburilor sportive care figurează cu datorii la bugetul de stat”, se arată într-un comunicat al DNA.

Faptele săvârşite de Braşoveanu au făcut iniţial obiectul unui dosar penal instrumentat de Serviciul de Investigare a Fraudelor din cadrul IPJ Galaţi. Deşi avea cunoştinţă despre această situaţie, Emanoil Bocăneanu, în calitate de prefect, a acordat avizul de legalitate hotărârii Consiliului Local Galaţi din 5 aprilie 2012, prin care se aproba cererea de finanţare a FCM Dunărea Galaţi.

„La data de 20.06.2012, dosarul respectiv a fost cerut de inculpatul Bocăneanu Emanoil-Cătălin, prin intermediul unui funcţionar al instituţiei pe care o conducea, de la I.P.J. Galaţi şi, la aceeaşi dată, a semnat o adresă către Primăria Municipiului Galaţi prin care această instituţie era înştiinţată de acordarea avizului de legalitate. Astfel, inculpatul Bocăneanu Emanoil-Cătălin a determinat vărsarea, în conturile FCM Dunărea Galaţi, a sumei totale de 970.000 de lei în perioada august-noiembrie 2012”, se mai arată în comunicatul DNA.

Fostul prefect mai este acuzat că, pentru a şterge urmele faptelor a sustras din evidenţele Instituţiei Prefectului Galaţi adresa emisă de instituţie către Serviciul de Investigare a Fraudelor şi adresa de răspuns emisă de IPJ Galaţi, precum şi procesul verbal privind predarea-primirea dosarului depus de FCM Dunărea Galaţi la Primăria Galaţi, pentru aprobarea cererii de finanţare a clubului sportiv.

Primăria Galaţi s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 970.000 de lei, reprezentând finanţarea de la buget a activităţii sportive a FCM „Dunărea” Galaţi, plus penalităţile până la data plăţii efective. În vederea recuperării prejudiciului, prin ordonanţa procurorului din data de 7 octombrie 2014 s-a dispus instituirea unui sechestru asigurător asupra unei case de locuit şi a unui teren, precum şi asupra unui autoturism, bunuri aparţinând inculpatului Bocăneanu în indiviziune cu alte persoane.
Dosarul a fost trimis pentru judecare la Tribunalul Galaţi.

Emanoil Bocăneanu se află în arest preventiv din data de 7 octombrie. El a mai fost trimis în judecată de procurorii DNA pe 6 februarie 2014, într-un dosar în care este acuzat de fapte de corupţie săvârşite în calitate de prefect al judeţului Galaţi.

DailyBusiness
România, la coada UE privind orele suplimentare la muncă. Doar 1,8% din angajați muncesc mai mult de 49 de ore săptămânal
Spynews
Hidrologii anunță prăpăd în mai multe zone din România! A fost emis cod portocaliu de inundații. Unde vor lovi puhoaiele
Bzi.ro
Andra și-a sărbătorit ziua de naștere cu Poliția la ușă! Hărțuitorul ei a fost internat la Psihiatrie! – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Se impozitează darul de nuntă? ”Mamaie cu cardul, mirii cu POS-ul”: Cum se vede din interior asaltul ANAF asupra organizatorilor de nunți
Capital.ro
Călin Georgescu candidează la Primăria Capitalei? A anunțat acum: Eu am candidat la președinția României și am câștigat…
Playtech.ro
Valeriu Gheorghiță, mesaj clar despre vaccinuri: „Nu există shedding, nu există risc pentru nimeni”
Adevarul
Semne că strategia Ucrainei de a lovi rafinăriile din Rusia dă roade. Pierderi uriașe pentru Moscova
wowbiz.ro
Primele cuvinte ale tânărului care a agonizat 10 ore în râpa din munții Făgăraș lângă cei 4 prieteni morţi! Declarații sfâșietoare
Evz.ro
Sectorul agricol, lovit de taxarea inversă la TVA. Mâncare s-ar putea scumpi
Prosport.ro
FOTO. Fiica lui Ilie Năstase și a Amaliei Năstase s-a pozat la duș
kanald.ro
Un român de 37 de ani și-a ucis logodnica, iar apoi a provocat intenționat un accident cu mașina în care afla alături de cei 2 copii
Cancan.ro
Se întoarce canicula în România! Accuweather a anunțat data exactă când revin căldurile
iamsport.ro
Dezvăluiri DEZGUSTĂTOARE de la CFR: 'Angajatul clubului a omorât pisica neagră găsită la stadion'. Petrescu se temea că echipa va pierde din cauza animalului
MediaFlux
Amenzi uriașe pentru românii care locuiesc la sate. Măsură inedită pentru proprietarii de animale
stirilekanald.ro
El este bărbatul înjunghiat mortal de propria soție. Cei doi soți se pregăteau pentru parastasul mamei victimei atunci când a avut loc incidentul
Secretul prin care carnea ți se va topi în gură!