DNA, în RĂZBOI cu Senatul. Procurorii i-au trimis o nouă cerere lui Tăriceanu şi un „avertisment”

Procurorii DNA i-au trimis preşedintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, o nouă solicitare pentru predarea, în cel mai scurt timp, a tuturor înscrisurilor legate de dosarul Dan Şova, dar şi a documentelor întocmite de Senat în urma cererilor DNA, formulate în perioada 2014-2015. Senatul este avertizat că "refuzul de punere la dispoziția DNA a înscrisurilor solicitate constituie infracțiunea de obstrucționare a justiției". La scurt timp, Tăriceanu a anunţat că Senatul va trimite documentele solicitate până la data de 22 aprilie, data-limită impusă de DNA. 
Romania TV
20 apr. 2015, 10:02
DNA, în RĂZBOI cu Senatul. Procurorii i-au trimis o nouă cerere lui Tăriceanu şi un

DNA a revenit cu o nouă cerere adresată președintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, prin care solicită predarea, în cel mai scurt timp, a unor înscrisuri necesare cauzei în care senatorul ȘOVA DAN-COMAN este cercetat cu privire la săvârșirea a trei infracțiuni de complicitate la abuz în serviciu, se arată într-un comunicat de presă. 

Concret, DNA cere predarea tuturor înscrisurilor întocmite de Senatul României ca urmare a cererii DNA privind încuviințarea reținerii și arestării preventive a senatorului Șova Dan Coman, precum şi a înscrisurilor întocmite de Senatul Românei în anii 2014 și 2015, ca urmare a cererilor DNA pentru urmărirea penală, reținerea și arestarea preventivă a senatorilor în funcție în perioada 2014-2015.

„Cererea de predare de înscrisuri adresată președintelui Senatului de către procurorii DNA se întemeiază pe dispozițiile art. 170 alin 1 Cod Procedură Penală, potrivit căruia „În cazul în care există o suspiciune rezonabilă cu privire la pregătirea sau săvârșirea unei infracțiuni și sunt temeiuri de a se crede că un obiect ori un înscris poate servi ca mijloc de probă în cauză, organul de urmărire penală sau instanța de judecată poate dispune persoanei fizice sau juridice în posesia căreia se află să le prezinte și să le predea, sub luare de dovadă”.

CITEŞTE ŞI RĂSPUNSUL OFICIAL al Senatului la cererile DNA: NU s-au respectat procedurile

În prezenta cererea se arată că „refuzul de punere a dispoziția DNA a înscrisurilor solicitate constituie infracțiunea de obstrucționare a justiției (art. 271 alin 1 lit. b Cod Penal)”, avertizează DNA, în comunicat de presă. 

Procurorii DNA au formulat alte două cereri similarecătre președintele  Senatului la 9 aprilie 2015, respectiv 14 aprilie 2015, dar acestea nu au primit vreun răspuns.

„Subliniem că afirmațiile făcute în spațiul public potrivit cărora cererile anterior menționate ar fi trebuit transmise Senatului, de către DNA, prin intermediul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de casație și al Ministerului Justiției, sunt eronate, deoarece respectiva procedură, fiind o procedură specială, este aplicabilă numai în situația cererii de încuviințare a reținerii/arestării (membrilor parlamentului) ori a urmăririi penale (a miniștrilor sau foștilor miniștri care sunt și membri ai parlamentului).

Or, în situația de față, procurorii DNA solicită Senatului înscrisuri necesare cauzei, astfel încât sunt aplicabile dispozițiile dreptului comun, aceleași care s-ar aplica în împrejurarea în care un organ de urmărire penală ar cere unei instituții acte sau documente ce pot servi ca mijloc de probă”, precizează DNA.

CITEŞTE ŞI DNA cere Senatului toate documentele întocmite în cazul ALEŞILOR PENALI

În documentul trimis Senatului, DNA impune data de 22 aprilie ca termen limită până la care Senatul poate transmite înscrisurile solicitate.

„În temeiul dispozițiilor art. 170 alin. 1 din C.p.p, prin ordonanțele nr. 122/P/2012 din datele de 9 aprilie și 14 aprilie 2015, DNA a dispus predarea de către Senatul României a înscrisurilor menționate în cele două adrese. Prin urmare, vă solicităm să predați în cel mai scurt timp posibil, dar nu mai târziu de 22 aprilie, (…) toate înscrisurile întocmite de Senatul României ca urmare a cererii DNA din data de 13 martie adresată Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, privind încuviințarea reținerii și arestării preventive a senatorului Dan Șova, cercetat pentru fapte de corupție în dosarul nr. 122/P/2012„, se arată în noua solicitare transmisă de DNA conducerii Camerei superioare a Parlamentului.

Totodată, DNA solicită și transmiterea înscrisurilor întocmite de către Senat în anii 2014 și 2015 ca urmare a cererilor DNA pentru urmărirea penală, reținerea și arestarea preventivă a senatorilor în funcție în perioada 2014 — 2015.

„Refuzul de punere la dispoziția DNA a înscrisurilor constituie infracțiunea de obstrucționare a justiției prevăzută de art. 271, alin. 1, lit. b din Codul penal”, se precizează în documentul amintit, care urmează a fi analizat de Biroul permanent al Senatului în ședința de luni.

RĂSPUNSUL SENATULUI

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, luni, după şedinţa Biroului Permanent, că documentele solicitate de DNAvor fi trimise.

„Biroul Permanent a hotărât în unanimitate să ceară secretarului generului al Senatului să trimită până pe fata 22 aprilie toate documentele solicitate şi să poarte în continuare corespondenţa solicitată şi să informeze Biroul Permanent despre solicitările de acest gen”, a declarat Tăriceanu.

Direcția Națională Anticorupție a solicitat conducerii Senatului să transmită toate înscrisurile întocmite în perioada 2014 — 2015, ca urmare a cererilor DNA pentru urmărirea penală, reținerea și arestarea preventivă a senatorilor în funcție în perioada amintită, în vederea documentării dosarului referitor la senatorul Dan Șova.

Conducerea Senatului a decis că nu poate da curs cererilor DNA privind furnizarea înscrisurilor întocmite de Camera Superioară în cazul senatorilor pentru care s-a cerut urmarirea penală, reţinerea sau arestarea, în perioada 2014-2015, pe motiv că nu s-au respectat procedurile. 

„Decizia Biroului permanent este axată pe elementul de fond și pe elementul de formă. (…) În problema de fond nu există niciun fel de reținere, sunt decizii și documente publice, nu sunt secrete. Ele vor fi transmise de îndată ce, și acum trec la partea a doua, chestiunea de formă instituțională, comunicarea va fi făcută conform regulilor instituționale care trebuie să funcționeze între Senat, Parlament și Justiție.

Prin urmare, cererea trebuie să fie adresată de ministrul Justiției, ca urmare a solicitării făcute de Parchet, de DNA, așa cum s-a procedat și în alte cazuri. De aceea, BP a hotărât să sesizeze ministrul Justiției, căruia să îi solicităm ca adresarea să fie făcută conform regulilor procedurale. Pe fond, solicitarea este fără îndoială în atenția noastră și i se va da curs cu toată promptitudinea de îndată ce vom fi sesizați procedural corect”, a declarat președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, la acel moment.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
România, în stare de urgență energetică! Cum ar putea fi afectați milioane de români! Vor exploda facturile?
Fanatik.ro
LIVE VIDEO tragere la sorți play-off Europa League. Adversara Universității Craiova, program, cine transmite la TV
Capital.ro
Regulă pentru șoferi. Defectul care poate duce la respingerea mașinii la ITP. Ce spune legea despre parbriz
Playtech.ro
De ce geamurile moderne au un punct negru într-un colț. Detaliul observat de puțini
Adevarul
De la iluzia „mai bogați ca ungurii”, la coada UE. Austeritatea lui Bolojan, comparată cu „Epoca de Aur”
wowbiz.ro
Durere fără margini după moartea Raisei, fetița de 9 ani ucisă în accidentul de la Cluj. Mesajul sfâșietor al mamei sale: „Te iubim…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident rutier cu patru mașini pe A1! Traficul a fost deviat pe o singură bandă, în apropiere de Sibiu
iamsport.ro
Invitat de Banciu și Naum să comenteze Turul Franței, Călinescu l-a distrus pe Tucă în direct: ”Nu a mai existat punct de întoarcere de atunci!”
MediaFlux
Anunț de la Casa de Pensii privind recuperarea banilor din contribuțiile CASS! Pensionarii nu trebuie să depună cereri
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România