DNA:Moloţ a creat un circuit financiar prin care fonduri publice au ajuns la societăţi controlate de apropiaţi

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Hunedoara, Mircea Moloţ, care a fost prezentat joi instanţei pentru arestare preventivă, este acuzat de procurorii DNA de săvârşirea unor fapte de corupţie, anchetatorii susţinând că, începând cu 2010, a creat şi pus în funcţiune un circuit financiar prin care fondurile publice, legal aprobate pe proiecte, au ajuns în conturile unor societăţi care nu îndeplineau criteriile de calificare, privind capacitatea tehnică şi/sau profesională, economico-financiară, precum şi experienţa similară.
Iulian Tudor
04 dec. 2014, 13:14
DNA:Moloţ a creat un circuit financiar prin care fonduri publice au ajuns la societăţi controlate de apropiaţi

Aceste firme erau controlate de către persoane din cercul său relaţional, respectiv ginerele său, Robertto Venter Patrick, reţinut şi el, miercuri, de procurii DNA, şi alte persoane interpuse devenite formal reprezentanţi ai acestor societăţi.

Potrivit unui comunicat de presă, procurorii din cadrul DNA – Serviciul Teritorial Alba Iulia au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea preşedintelui CJ Hunedoara cu privire la săvârşirea infracţiunilor concurente de trafic de influenţă, în formă continuată (două acte materiale), luare de mită, în formă continuată, (21 acte materiale), luare de mită, luare de mită, în formă continuată (trei acte materiale), folosirea influenţei ori autorităţii în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite de către o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, spălare de bani, în forma instigării (două infracţiuni), conflict de interese şi deţinerea fără drept a unui document ce conţine informaţii secrete de stat.

Documente secrete despre Mircia Muntean, descoperite în biroul preşedintelui CJ Hunedoara, Mircea Moloţ

În ceea ce îl priveşte pe vicepreşedintele CJ Hunedoara, Tiberiu Balint, pentru care, de asemenea, procurorii au cerut arestarea, acesta este acuzat de săvârşirea infracţiunilor concurente de luare de mită, în formă continuată, fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată (patru acte materiale) şi spălare de bani, în forma instigării.

Ginerele lui Mircea Moloţ, Robertto Patrick Venter, administrator al SC Vivanty Industries SRL Şoimuş, este acuzat de săvârşirea infracţiunilor concurente de complicitate la luare de mită, în formă continuată (21 acte materiale), complicitate la luare de mită, în formă continuată, (trei acte materiale), spălare de bani (două infracţiuni) şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Viceprimarul comunei Vorta, Emanoil Milică Pup, administrator al SC Trans Construct Import Export SRL, prezentat şi el joi Tribunalului Alba cu propunerea de arestare preventivă, este acuzat cu privire la săvârşirea infracţiunilor concurente de dare de mită, în formă continuată (trei acte materiale), dare de mită, în formă continuată, fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată (trei acte materiale) şi spălare de bani, în forma complicităţii (două infracţiuni).

Administrator al SC Viva Construct SRL şi SC Euro Cons Expert SRL, Vasile Axinte este acuzat de săvârşirea infracţiunilor concurente de cumpărare de influenţă în formă continuată (două acte materiale), dare de mită în formă continuată (21 acte materiale ), dare de mită, fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă, (21 acte materiale) şi complicitate la spălare de bani.

Potrivit DNA, în perioada 2011 – 2013, Moloţ, în calitate de preşedinte al CJ Hunedoara, şi-a traficat influenţa reală pe care o avea asupra unei persoane din cadrul SC Apa Prod SA Deva, în scopul avantajării societăţilor comerciale Viva Construct SRL Deva şi Euro Cons Expert SRL, în cadrul procedurii de atribuire a unor contracte de lucrări. În schimbul sprijinului oferit, Vasile Axinte a cedat execuţia unei părţi din lucrările respective către societatea controlată direct în calitate de asociat şi administrator de către ginerele preşedintelui CJ, fără a exista un contract de subantrepriză, deşi legislaţia achiziţiilor publice prevede acest lucru. De asemenea, firma controlată de Axinte a asfaltat o stradă, unde Moloţ deţinea un imobil, în condiţiile în care lipseau proiectul tehnic şi autorizaţiile de construire, contravaloarea lucrărilor rămânând în sarcina executantului.

În perioada 2010-2014, preşedintele CJ a creat şi pus în funcţiune un circuit financiar prin care fondurile publice, legal aprobate pe proiecte, au ajuns în conturile unor societăţi care nu îndeplineau criteriile de calificare, privind capacitatea tehnică şi/sau profesională, economico-financiară, precum şi experienţa similară, susţin anchetatorii. Aceste firme erau controlate de către persoane din cercul său relaţional. Erau încheiate de fapt contracte de subantrepriză execuţie lucrări, în schimbul garantării asigurării finanţării prioritare a tuturor contractelor pe care această societate le derula cu CJ.

DNA mai susţine că, în 19 octombrie 2014, în calitate de preşedinte al CJ, Moloţ s-a folosit de autoritatea dată de funcţia publică pe care o deţine, în virtutea faptului că îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid, pentru direcţionarea unor fonduri guvernamentale către bugetul unei comune din acelaşi judeţ, în tranşe, contrar dispoziţiilor legale, suma finală fiind condiţionată de modul în care alegătorii din comuna respectivă îşi vor exprima opţiunea de vot.

Mircea Moloţ ar fi condiţionat acordarea de fonduri unei comune de modul în care se vota la alegeri

De asemenea, în perioada iunie-iulie 2014, în schimbul asigurării prioritizării plăţilor efectuate de Consiliul Judeţean Hunedoara, Moloţ a solicitat, prin interpuşi, efectuarea de către SC Viva Construct SRL a lucrărilor de asfaltare în localitatea Aurel Vlaicu, fără autorizaţie şi fără contract, plăţile fiind efectuate în afara cadrului legal, în baza unei ‘comenzi’.

În schimbul garantării asigurării finanţării prioritare a tuturor contractelor pe care societatea comercială administrată de Emanoil Pup le derula cu CJ, Moloţ a obţinut foloase necuvenite pentru două firme controlate de către ginerele său sau alte persoane interpuse.

Totodată, prin alte contracte, Moloţ a urmărit disimularea adevăratei naturi a circulaţiei sumelor de bani provenite din infracţiunile de corupţie, prin crearea aparenţei de legalitate a transferurilor financiare ca urmare a ‘executării contractelor’.

Pentru acelaşi motiv, respectiv prioritizarea şi/sau garantarea plăţilor ce urmau a fi efectuate de CJ, vicepreşedinte Tiberiu Balint a primit în tranşe, prin intermediul unei firme de consultanţă, pe care o controla în fapt ,peste o jumătate de milion de lei. Inculpatul a urmărit astfel, disimularea adevăratei naturi a circulaţiei sumelor de bani provenite din infracţiunile de corupţie, prin crearea aparenţei de legalitate a transferurilor financiare ca urmare a ‘executării unui contract de consultanţă’, susţine DNA.

Procurorii mai susţin că, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, Moloţ a participat la luarea deciziilor privind aprobarea capitolului bugetar al CJ Hunedoara referitor la reclamă şi publicitate. Ulterior, el a efectuat acte de dispoziţie cu privire la efectuarea de plăţi privind aceste servicii, a semnat contracte de servicii de publicitate, în acest sens fiind obţinute, printr-un intermediar, foloase patrimoniale în favoarea societăţilor administrate de către fiica sa, în sumă de aproape un milion de lei.

O altă acuzaţie adusă lui Moloţ este că, luna trecută, cu ocazia unei percheziţii efectuate de DNA în biroul său, din cadrul CJ Hunedoara, a fost identificat un document clasificat secret de stat, document interzis la deţinere de către persoane neautorizate.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informaţii.

DailyBusiness
Pescobar umblă cu caracatița vopsită prin Londra. Britanicii s-au arătat dezgustați de preparatele afaceristului: „Prima mușcătură a fost îngrozitoare. Are un gust oribil”
Spynews
Tinerii care i-ar fi furnizat droguri lui Rareș Ion au fost trimiși în judecată. Maru și Pika se află în continuare în arest preventiv
Bzi.ro
Elena Gheorghe a făcut senzație în costum de baie, la 39 de ani! Câte operații estetice are cântăreața – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Horoscop zilnic pentru luni, 23 iunie. Scorpionul are probleme la muncă
Capital.ro
Regulă pentru toți cei care au gard la curte. Proprietarii trebuie să anunțe vecinii. Ai nevoie de autorizație
Playtech.ro
Noaptea în care se pune busuioc sub pernă. Ce semnifică visele din ajunul Sânzienelor
DailyBusiness
E LEGE! Ce trebuie să facă șoferii rămași fără plăcuțe de înmatriculare. Amenzi uriașe pentru cei care nu respectă obligația
Adevarul
Vaccinul anti-COVID, cal troian devenit scut. Verdictul final despre serul care a speriat lumea
wowbiz.ro
Ți se face pielea de găină! Mama Teodorei Marcu, distrusă de durere la aproape 3 săptămâni de când și-a pierdut fiica. Ipostaza sfâșietoare în care a fost surprinsă femeia
Spynews
Cum își răsfață Alex Bodi iubita, la Monaco! Afaceristul și Anca au atras din nou toate privirile / VIDEO
Spynews
Monica Tatoiu, jefuită în vacanță. Era în locuință când hoții au intrat peste ea. Femeia de afaceri a apelat la autorități
Evz.ro
Vacanțele în România devin un lux. Cât va costa un pachet de cinci nopți
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
FOTO. Serena Williams, apariție îndrăzneață, în lenjerie intimă: „Crioterapie”
kanald.ro
Cel puțin opt persoane au murit după prăbușirea unui balon cu aer cald în Brazilia: „Suntem cu toții șocați”
Cancan.ro
Un artist internațional a anulat concertul în România din cauza războiului dintre Iran și Israel 😲
Playsport.ro
Un bărbat s-a îndrăgostit de ChatGPT și i-a cerut să se căsătorească cu el. Iubita reală încă încearcă să...
Capital.ro
Marea actriță a plecat dintre noi. A murit o legendă: Ne va fi dor de tine!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta cu aur pentru România la Jocurile Olimpice, luptă dură cu depresia: „Am ajuns aproape în comă”
stirilekanald.ro
"Ori va fi pace, ori va fi o tragedie" - Statele Unite au atacat Iranul. Primele declarații ale lui Trump: "Felicitări marilor noștri războinici americani" - Iranienii ripostează: "Acum e rândul nostru"
Ilie Bolojan este noul prim-ministru al României. Președintele Nicușor Dan a făcut anunțul în urmă cu puțin timp
MediaFlux
Se dau mai puțini bani la pensie! Vizați sunt mai ales românii născuți între anii 1967 și 1980
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Accident mortal la pescuit. Internaționalul Florentin Petre a scăpat dintr-o situație similară