DNA: Parlamentarii nu vor mai putea fi cercetaţi pentru infracţiuni comise în exerciţiul funcţiunii

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) arată că, prin modificarea de marţi a Codului Penal, preşedintele României, deputaţii şi senatorii, precum şi persoanele care îşi desfăşoară activitatea în cadrul unei profesii liberale, în baza unei legi speciale şi care nu sunt finanţaţi de la bugetul de stat - nu vor mai putea fi cercetate şi sancţionate pentru infracţiuni comise în exercitarea atribuţiilor care derivă din această calitate.
Romania TV
10 dec. 2013, 18:58
DNA: Parlamentarii nu vor mai putea fi cercetaţi pentru infracţiuni comise în exerciţiul funcţiunii

Potrivit unui comunicat al DNA transmis marţi seara, inculpaţii trimişi în judecată, în calităţile sus menţionate, ar putea să fie achitaţi, iar cei aflaţi în executarea pedepselor privative de libertate ar putea fi puşi în libertate.

„Menţionăm că pe rolul instanţelor de judecată se află în curs de judecare sau în executarea pedepselor un număr de 28 de parlamentari, în cauze instrumentate de DNA”, se arată în comunicat.

Precizarea CSM vine ca urmare a modificării articolului care defineşte noţiunea de „Funcţionar”, prevăzut în Codul Penal (atât în Codul Penal în vigoare – art. 147, cât şi în Noul Cod Penal ce va intra în vigoare în 2014 – respectiv art. 175), în sensul exceptării de la dispoziţiile menţionate a unor categorii distinct definite.

Sursa citată arată că de exemplu preşedintele României, senatorii şi deputaţii, avocaţii, notarii, executorii judecătoreşti nu vor mai putea fi cercetaţi şi sancţionaţi pentru infracţiuni de corupţie şi infracţiuni asimilate celor de corupţie cum ar fi luarea de mită şi abuzul în serviciu.

„Prin această modificare, legislaţia română va intra în contradicţie flagrantă cu dispoziţiile convenţiilor internaţionale anticorupţie pe care România le-a ratificat în anul 2002, respectiv 2004: Convenţia penală împotriva corupţiei a Consiliului Europei şi Convenţia ONU asupra corupţiei. Ambele Convenţii cer statelor părţi ca în incriminarea corupţiei să dea o definiţie cât mai cuprinzătoare categoriilor funcţionarilor. Concret, corupţia membrilor forurilor legiuitoare este în mod expres reglementată în aceste două Convenţii. Or, prin scoaterea acestor categorii din sfera de reglementare, România se va afla în situaţie de neconformitate şi cu standardele de cooperare judiciară internaţională, nemaifiind în măsură să execute cereri de asistenţă judiciară în materie penală cu referire la aceste categorii de persoane, atunci când se aplică regula dublei incriminări”, se spune în document.

DNA mai arată că prin acelaşi act Plenul Camerei Deputaţilor a modificat şi regimul prescripţiei răspunderii penale, în sensul reducerii termenului de prescripţie specială.

Cu referire la modificarea unui alt articol din Codul Penal, respectiv cel privind conflictul de interese, adoptat de Plenul Camerei Deputaţilor tot marţi, DNA consideră că noua prevedere restrânge în mod nejustificat aplicabilitatea conflictului de interese la anumite categorii de persoane care îndeplinesc un serviciu public.

„Astfel, de exemplu, primarii ies de sub incidenţa acestui articol şi, prin urmare, vor putea să acorde contracte finanţate din bani publici sau din fonduri europene propriilor rude. În prezent, pe rolul instanţelor de judecată, pentru diferite infracţiuni, în cauze care au fost instrumentate de DNA, se află peste 100 de primari şi viceprimari”, mai atrage atenţia DNA.

DailyBusiness
Tanczos Barna respinge ideea suspendării președintelui Nicușor Dan: „Un foc de paie, nu se va întâmpla”
Spynews
Incendiu puternic în București! Un depozit arde ca o torță. Au fost trimise mesaje RO-Alert
Fanatik.ro
Cum i-a dat un cap în gură Miron Cozma lui Dănuț Lupu după Jiul Petroșani – Dinamo: “Cineva a vrut să mă taie! A spart ușa și a intrat peste noi în vestiar”
Capital.ro
Reguli la bloc. Termenele trecute în lege care trebuie respectate de asociația de proprietari. Ce se face la 5, 7 și 10 zile
Playtech.ro
Cum cureți rapid oale și cratițe de grăsime, chiar și în apă rece. Trucuri testate
Adevarul
Țara care solicită anularea tuturor vizelor pentru cetățenii americani, după extinderea interdicției de călătorie impuse de Trump
wowbiz.ro
Boala cu care a fost diagnosticat Ion Drăgan. Artistul ar fi trecut prin mai multe operații dificile
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Mișcare seismică într-o zonă neobișnuită din România! Ce magnitudine a avut seismul
iamsport.ro
Bölöni a dezvăluit adevăratul motiv pentru care a plecat de la naționala României: ”Sunt numit trădător și om de bani, mă doare”
MediaFlux
Pe 29 decembrie se schimbă banii! BNR a făcut anunțul despre moneda care se va lansa în România
stirilekanald.ro
Crimă șocantă de Crăciun! Un bărbat de 36 de ani, ucis într-un scandal cu peste 20 de persoane. Victima a fost lovită în zona capului de 4 persoane, inclusiv un minor de 14 ani, pe care nu îi cunoștea
Superliga 2025 – runda finală: FCSB vs Rapid și alte 2 meciuri de top în weekend