Doborârea „monstrului”. Cum erau tăiaţi arborii sequoia, cei mai mari copaci din lume, acum 150 de ani VIDEO Dura săptămâni să pui la pământ unul şi luni întregi să-l transporţi

Este greu de imaginat ce au simțit primii coloniștilor europeni în America atunci când au văzut pentru prima dată un sequoia de coastă. Gândul că un singur buștean conținea mai mult lemn decât o jumătate de hectar de pin nordic a prezentat printre tăietori un interes deosebit, în ciuda efortului uriaş, uneori fiind nevoie de peste o săptămână pentru a-l doborî.

01 feb. 2022, 18:04

În toamna anului 1891, Samuel David Dill, colecționar pentru Muzeul American de Istorie Naturală din New York, îi scria șefului său: „L-am văzut pe domnul Moore şi spune că va merge direct la muncă, va tăia specimenul și îl va transporta. Va trebui să-și facă la comandă un fierăstrău de aproximativ 7 metri lungime”. În fotografia care însoțeşte textul copacul uriaş, cunoscut sub numele de „Arborele Mark Twain”, stă înclinat într-un unghi de 50 de grade, iar terenul din jurul lui este deja defrișat în cea mai mare parte. Câţiva bărbați, angajați ai baronilor cherestelei, Austin D. Moore și Hiram T. Smith, stau lângă uriaş, privind cum acesta se prăbușeşte, după opt zile de muncă grea.

Arborele Mark Twain avea „proporții magnifice, unul dintre cei mai perfecți copaci din pădure, simetric, înalt de aproape 100 de metri și complet lipsit de crengi până la aproape 60 de metri”. Moore și Smith au donat copacul, iar muzeul a acoperit costul forței de muncă și al transportului. Odată ce au doborât sequoia, tăietorii de lemne au tăiat o secțiune de un metru grosime din trunchi, apoi au despărțit-o în bucăți. Au încărcat piesele în vagoane pentru a le coborî din Sierra Nevada, apoi le-au urcat în vagoane pentru călătoria prin țară, până la Muzeul de Istorie Naturală din New York.

Un alt segment al copacului a fost trimis la Muzeul de Istorie Naturală din Londra, unde tronează şi acum ca un altar în vârful unei scări, la un capăt al sălii principale. Secțiunea reasamblată este un cerc aproape perfect de peste 5 metri în diametru. Arborele este adnotat cu litere albe mici care amintesc datele și evenimentele din anii săi de viață: 1850 – Darwin publică Originea speciilor; 1500 – Leonardo da Vinci inventează o mașină de zbor; 1000 – Leif Ericsson ajunge în America de Nord; 600 – Începutul Islamului; 557 – Sequoia noastră este un răsad. Copacul avea 1.341 de ani când a fost doborât, ceea ce, așa cum a remarcat Dr. Karen Wonders într-o lucrare despre tăierea arborilor mari, îl face un contemporan al împăratului bizantin Iustinian.

Tăietorii, pe uriaşul arbore

Nu există nimic natural pe lume la fel de mare ca un sequoia și puține lucruri sunt pe Pământ atât de vechi. Într-o lume plină de concizie și micime, mărimea și vârsta sunt valoroase, deşi este greu de spus cât valorează.

Citeşte şi Un sequoia uriaş, Generalul Sherman, a fost împăturit în aluminiu pentru a fi protejat de foc

Întâlnind copacii uriaşi la mijlocul anilor 1800, primul impuls al coloniștilor europeni a fost să-i taie. După cum a scris Richard J. Hartesveldt într-un capitol despre exploatarea forestieră din Serviciul Parcurilor Naționale, The Giant Sequoia of the Sierra Nevada, „Gândul că un singur buștean de sequoia conținea mai mult lemn decât un acru întreg de pin nordic a prezentat printre tăietori un interes uriaş„. Se spune că primul sequoia a fost doborât în anul 1853. A fost nevoie de cinci bărbați și 22 de zile, iar după numărarea inelelor sale s-a relevat că acest copac avea 1.300 de ani. Butucul rămas a fost folosit ca ring de dans.

Este greu de imaginat ce au simțit primii tăietori de lemne când au văzut pentru prima dată un sequoia de coastă. Este nevoie de multă determinare, nervi și mușchi pentru a doborî un copac înalt de 100 de metri. Dar au făcut-o. Cum? Primul pas în tăierea unui arbore mare de sequoia consta adesea în a face crestături mari în copac, care să acţioneze ca schele, pentru a le permite tăietorilor accesul la locul de unde copacului trebuia tăiat, deasupra umflăturilor bazale. Odată ce tăietorii ajungeau în poziție, începeau procesul de tăiere a feței. Ideea era să se taie  1/3 până la jumătate din trunchi, cu partea inferioară a feței tăiate fiind orizontală și cea superioară în unghi de aproximativ 45 de grade; în esență, ca şi cum ai îndepărta o bucată de plăcintă din copac.

Tăierea unui sequoia

După ce tăierea feței era finalizată se pregătea terenul de cădere. Deoarece sequoia sunt relativ fragili, buștenii se vor rupe atunci când copacul tăiat cade pe teren accidentat. Așadar, muncitorii îngrămădeau movile de pământ sau tufișuri în calea copacului care urma să fie doborât.

Când tăierea feței era terminată și terenul de cădere era pregătit, tăietorii începeau tăierea din spate. Tăierea din spate era făcută folosind un fierăstrău lung, cu câte un mâner la fiecare capăt, de care trăgeau pe rând doi tăietori. Ideea era de a face tăietura din spate paralelă cu cea din feță și de fapt aproape în același plan cu partea de jos a tăieturii de la baza feței. Când tăietura din spate intra suficient din lemn, copacul începea să se încline spre tăietura din față şi era doborât.

Documentar din 1946 despre tăierea arborilor sequoia:

De la început, însă, mulți oameni au recunoscut valorile intangibile ale copacilor și au luptat pentru a opri distrugerea. Naturalistul scoțian John Muir a fost cel mai important dintre ei. După ce a murit în 1914, în lucrările sale a fost găsită o versiune nefinalizată a unui eseu intitulat „Salvați Redwoods”. Mai multe plantații de sequoia erau până atunci sub protecție federală sau statală, dar multe altele erau încă în pericol. Datorită eforturilor lui Muir şi altora asemenea lui, exploatarea forestieră a giganţilor Sequoia a fost în mare măsură oprită în jurul anilor 1920.

Deși acum, la peste 100 de ani, sequoia sunt feriţi de topor, pericolele îi pândesc din altă parte. Din cauza secetei, copacii dau semne de stres. Se „auto-tund”, aruncându-şi acele pe sol, pentru a economisi apa. Cercetătorii își fac griji că dacă secetele vor fi mai frecvente și mai de durată, în cele din urmă copacii vor muri.

Luni de zile dura până când arborele să fie tranportat

Citeşte şi Zgârie-norii „verzi” înlocuiesc pădurile. Ştiinţa ne arată cum oraşele pot salva mediul mai bine decât copacii


loading...
Partenerii noștri