Doctor în psihologie: Suferinţa psihică este o „rană” a sufletului

Percepția românilor privind rolul psihologului într-o societate începe să se schimbe în ultimii ani, iar oamenii au început să înțeleagă că nu e nimic rușinos în a avea sufletul rănit, iar ca orice rană, aceasta poate fi vindecată cu ajutorul unui specialist.
Romania TV
15 feb. 2016, 06:48
Doctor în psihologie: Suferinţa psihică este o

Societatea actuală încă face confuzii destul de mari între rolul psihologului, al psihoterapeutului și al psihiatrului, iar mulți dintre noi apelăm la ajutorul unui specialist abia atunci când întâmpinăm o problemă critică de viață, căreia nu îi putem face față singuri.

„Îmbucurător este că românii au început să nu mai aibă o percepție negativă cu privire la mersul la psiholog, au înțeles destul de bine că nu e nimic degradant în a avea sufletul rănit și în a trăi unele emoții pe care nu le putem controla fără ajutorul unui specialist, însă mai este nevoie de timp până când o să apeleze la psiholog cu mult înainte ca o tulburare să se agraveze. De cele mai multe ori, oamenii consultă un psiholog atunci când înțeleg că nu mai pot gestiona de unii singuri emoțiile puternice sau tulburările de comportament, dar încă nu au conștientizat cât de important este consultul psihologic care poate preveni agravarea lor”, declară profesorul universitar Geanina Cucu Ciuhan, directorul Minnie Psychological Center.

Când ne putem da seama că avem nevoie de ajutorul unui psiholog?

În opinia profesorului Cucu Ciuhan, există un număr variat de simptome care evidențiază, mai devreme sau mai târziu, faptul că persoana se află într-un impas existențial sau este pe cale de a dezvolta o anumită tulburare psihică.

Printre cele mai frecvente simptome identificate de doctorul în psihologie, la publicul din România, sunt: tristețea, furia, iriscitabilitatea, lipsa de speranță, tulburări ale somnului (insomnie sau hipersomnie), un apetit diminuat considerabil sau, dimpotrivă, crescut, retragerea față de familie sau grupul de prieteni sau diminuarea plăcerii de a petrece timpul cu aceștia. În același timp, și temerile excesive faţă de obiecte sau situaţii specifice (de ex.: folosirea liftul, zborul cu avionul, teama de înălțimi, teama de a vorbi în public, claustrofobia, agorafobia), experimentarea unor stări anxioase sau a atacurilor de panică reprezintă situații pe care oamenii nu le pot gestiona singuri și au nevoie de ajutorul unui psiholog.

Multe dintre aceste tulburări pot fi tratate de psihoterapeut. Există însă și anumite cazuri în care suferința psihică trebuie tratată interdisciplinar, printr-un tratament prescris de mediul psihiatru, însoțit de psihoterapie. Ne referim aici la tulburările depresive majore, la tulburările anxioase sau la cele de tip psihotic.

„Este important ca oamenii să știe că nu este necesar să apeleze la serviciile unui psihoterapeut doar în situațiile în care se confruntă cu dificultăți majore (tulburări psihice) sau abia după ce aceste dificultăți s-au cronicizat sau s-au agravat (transformându-se în tulburări psihice). De asemenea, pentru o schimbare de perspectivă, invit oamenii să privească suferința psihică la fel ca pe orice altă suferință somatică/fizică. Suferința psihică este o „rană” a sufletului, rană care, „netratată”, de cele mai multe ori, rămâne deschisă ani de zile. Întrebarea este: dacă am avea o rană la picior, la mână sau localizată în orice altă parte a corpului, am ignora-o ani de zile?”, declară doctorul în psihologie Geanina Cucu Ciuhan.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Soția lui Vali Vijelie le-a pus la punct pe admiratoarele manelistului! Ce "urare" le-a făcut Carmen Rusu
Fanatik.ro
Ce nu s-a văzut la TV după U Craiova – Ararat. Gestul lui Baiaram în fața publicului care l-a huiduit și înjurat
Capital.ro
Permis auto 2026. Un document nu mai trebuie adus la ghișeu. Ce acte rămân obligatorii pentru dosar
Playtech.ro
Meseria pentru care se fac cele mai multe angajări în România. Sunt disponibile peste 3.000 de posturi
Adevarul
„Este inuman”. Directoarea de la Colegiul Lazăr din București explică de ce refuză examenul separat de admitere. Ce propune
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cine suportă costurile tratamentului Alinei Pușcău din America. Dan Alexa, dezvăluiri despre starea modelului: „Costă undeva la jumătate de milion. Situația e gravă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O persoană a fost găsită carbonizată pe DN1, după ce mașina în care se afla a părăsit carosabilul și a fost cuprinsă de foc. Pompierii au intervenit de urgență
iamsport.ro
Victor Becali a numit următorul transfer important din fotbalul românesc: ”Are calități!”
MediaFlux
Horoscop 21 august 2026. Ziua care poate schimba totul pentru 4 zodii. Norocul apare exact când nu se mai așteaptă
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat