Doi adolescenţi au găsit 62.000 de euro într-un tren. Vezi ce au făcut cu banii

În popor se spune că dacă găseşti un ban care nu-ţi aparţin, a dat norocul peste tine. Doi tineri au fost, însă, atât de norocoşi, încât au găsit 62.000 de euro într-un tren.
Romania TV
11 apr. 2013, 11:46
Doi adolescenţi au găsit 62.000 de euro într-un tren. Vezi ce au făcut cu banii

Doi adolescenţi norvegieni au găsit echivalentul a 62.000 de euro într-un tren, în Norvegia. Băieţii nu şi-au însuşit, însă, banii, care erau în coroane norvegiene, ci au dat alertat rapid poliţia.

Cele 467.200 de coroane aparţineau unui septuagenar care îşi uitase geanta pe bancheta unui tren care circula între Oslo şi o localitate din sud-estul Norvegiei.

Gestul de maximă corectitudine făcut de tineri i-a făcut vedete în presa norvegiană. „Când am deschis geanta, primul lucru pe care l-am văzut au fost teancurile de bani”, a afirmat unul dintre adolescenţi, Bendik, în vârstă de 16 ani, precizând că nicio secundă nu i-a trecut prin cap să-şi însuşească banii, care vor reintra în posesia proprietarului de drept, care a fost rapid identificat, deoarece îşi uitase în geantă inclusiv paşaportul.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
De ce întorceau bunicile vasele cu gura în jos înainte de Postul Crăciunului. Obiceiul vechi din satele românești
Fanatik.ro
„Mă întreabă dacă mă transfer la FCSB. Zi-le tu, frate!” Moment genial cu Florinel Coman și fotoreporterul Fanatik
Capital.ro
România, printre țările cu cea mai scumpă energie electrică din Europa. Prețul a ajuns la aproape 400 de euro/MWh
Playtech.ro
La ce ore este curentul mai ieftin. Când ar trebui să pornești mașina de spălat pentru a plăti mai puțin
Adevarul
Războiul din Ucraina se mută sub pământ: rușii se strecoară prin conducte de gaze, ucrainenii trimit roboți
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Autorul atacului armat din Cracovia și-a pierdut viața la spital
iamsport.ro
Fostul președinte de la Dinamo îl pune la punct pe Andrei Nicolescu: ”Este plin cimitirul de oameni de neînlocuit! Se ia prea mult în serios”
MediaFlux
Criză în energie. A fost oprită producția de energie nucleară
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT