Doi astronauţi americani au oprit scurgerea de amoniac de la bordul ISS

Doi astronauţi americani de pe Staţia Spaţială Internaţională (ISS) au înlocuit cu succes sâmbătă, în spaţiu, o pompă defectă de la bordul staţiei, reuşind astfel să oprească scurgerea de amoniac de la un sistem de răcire, în cadrul unei misiuni de urgenţă fără precedent.
Iulian Tudor
12 mai 2013, 10:47
Doi astronauţi americani au oprit scurgerea de amoniac de la bordul ISS

Amoniacul este utilizat pentru răcirea circuitelor prin care trece curentul electric la bordul staţiei, produs de panourile solare ale acesteia.

Misiunea astronauţilor Tom Marshburn şi Chris Cassidy, realizată mai repede decât era prevăzut, a avut o durată de cinci ore şi jumătate, relatează AFP, citat de Mediafax.

Începută la ora 12.44 GMT, reparaţia s-a încheiat la ora 18.14 GMT, a anunţat NASA. „Marshburn şi Cassidy au revenit la bordul ISS”, a anunţat agenţia spaţială americană prin intermediul unui mesaj postat pe Twitter.

Citeşte şi Prima rază de soare deasupra Statelor Unite, fotografiată din spaţiu

La aproximativ trei ore după începerea misiunii, cei doi astronauţi au reuşit să înlocuiască pompa care se defectase. „Noua pompă a fost instalată şi funcţionează”, a anunţat NASA.

O oră mai târziu, astronauţii au pus acea pompă în funcţiune şi, după alte 30 de minute de observare, nu au constatat nicio scurgere de amoniac. „Nu mai există scurgeri! Îi vom aduce pe Tom şi pe Chris înapoi la bordul staţiei”, a anunţat pe Twitter Chris Hadfield, comandantul ISS care a coordonat această misiune.

NASA precizează că „acea pompă va trebui să fie supravegheată mai mult timp pentru a afla dacă înlocuirea ei a pus capăt acelei scurgeri”, se afirmă în comunicatul emis de agenţia spaţială americană.

Cei doi astronauţi americani, pentru a evita o eventuală contaminare, au aşteptat apoi ca Soarele să ardă urmele de amoniac de pe costumele lor, înainte de a reveni la bordul ISS.

Citeşte şi ULUITOR. Ce se întâmplă când storci un prosop ÎMBIBAT cu apă în spaţiu VIDEO

NASA a subliniat faptul că vieţile celor şase astronauţi de pe ISS nu au fost puse în pericol, admiţând totuşi că incidentul a fost unul „grav”. Potrivit specialiştilor, această ieşire pe orbită, cea de-a 168-a din istoria ISS, este una fără precedent, întrucât a fost pregătită într-un interval foarte scurt. Norm Knight, directorul departamentului de zboruri spaţiale din cadrul NASA, a spus că această ieşire pe orbită a creat un precedent, fiind „probabil una dintre cele mai rapide” din istoria agenţiei spaţiale americane.

Astronauţii americani au o experienţă bogată în domeniul ieşirilor în spaţiu şi fiecare dintre cei prezenţi la bordul ISS are la activ peste 18 ore de „activităţi extra-vehiculare”.

Agenţia spaţială rusă – Roskosmos – a comparat, sâmbătă, această ieşire în spaţiu cu „un nou zbor al unui mic vehicul spaţial”, spunând că a fost „o plimbare pe orbită care nu s-a numărat printre cele mai uşoare”.

„Purtând costumele lor care cântăresc peste 100 de kilograme, astronauţii se deplasează cu ajutorul braţelor. După fiecare ieşire, ei revin la bordul staţiei ca după o luptă, cu braţele acoperite de vânătăi şi cu băşici pe umeri”, a precizat directorul segmentului rus al ISS, Vladimir Soloviev.

Actualul echipaj al ISS a alertat joi centrul de comandă al ISS, cu sediul la Houston, în legătură cu prezenţa „unor mici fulgi albi care plutesc în jurul Staţiei”.

Citeşte şi Un astronaut de pe Staţia Spaţială Internaţională a prins un extraterestru…de 1 Aprilie FOTO

Imaginile transmise de echipaj au confirmat faptul că acea scurgere provenea de la unul dintre sistemele de răcire, care se defectase deja o dată, pe 1 noiembrie 2012. Vladimir Soloviev declarase vineri că acea scurgere, detectată la nivelul segmentului american al ISS, reprezintă „o anomalie foarte gravă”.

Directorul de programe pilotate din cadrul Roskosmos, Alexei Krasnov, a minimalizat însă gravitatea incidentului, subliniind faptul că acele scurgeri de amoniac sunt destul de frecvente pe ISS: „Nu este pentru prima dată când apare o astfel de situaţie, din păcate”.

Pe lângă americanii Marshburn şi Cassidy şi canadianul Hadfield, actualul echipaj de pe ISS este alcătuit din ruşii Roman Romanenko, Pavel Vinogradov şi Alexandr Misurkin.

Citeşte şi Cum să te speli pe dinţi în spaţiu. Veţi avea o surpriză! VIDEO

Revenirea pe Terra, marţi, a trei astronauţi – Romanenko, Marshburn şi Hatfield – nu este pusă sub semnul întrebării, a anunţat NASA.

ISS este un proiect spaţial în valoare de 100 de miliarde de dolari, finanţat în principal de Statele Unite ale Americii şi la realizarea căruia participă 16 ţări. Staţia este ocupată în permanenţă, din noiembrie 2000, de echipaje comune.

ISS se află pe orbita terestră la o altitudine de 400 de kilometri, efectuând o rotaţie completă în jurul Terrei la fiecare 90 de minute, navigând cu viteza medie de 28.000 de kilometri/ oră. Cântărind peste 408 tone, ISS oferă un spaţiu locuibil echivalent celui dintr-un avion Boeing 747.

DailyBusiness
Salariile președintelui și premierului României ar putea crește MULT odată cu noua lege a salarizării
Spynews
Cristina Pucean, gest sfâșietor de 1 Iunie la mormântul nepoțelului. Cele mai emoționante imagini
Fanatik.ro
Câți bani a câștigat Sorana Cîrstea în doar 19 zile. A strâns în mai puțin de o lună cât nu câștigă majoritatea românilor într-o viață
Capital.ro
Nicușor Dan ar putea anunța astăzi propunerea de premier. Cine este favoritul președintelui? Trei nume sunt analizate la Cotroceni
Playtech.ro
Cea mai ieftină stațiune din Bulgaria după trecerea la euro. Cât costă o săptămână de vacanță pentru o familie în 2026
Adevarul
Tipurile de cancer strâns legate de consumul de alcool. Nu există o „cantitate sigură”, iar mitul „unui pahar pe zi” este fals
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Un an fără Teodora Marcu. Imaginile care sfâșie sufletul de la mormântul tinerei ucise. Ce a făcut familia în locul în care timpul pare că s-a oprit
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O familie din Moldova, spulberată în drum spre o nuntă. Cinci persoane și-au pierdut viața, printre care și doi copii
iamsport.ro
De ce ar fi fost convocat, de fapt, Andrei Șucu la naționala României: ”Are 6 meciuri în 6 luni la nivelul lui de vârstă! M-am întâlnit cu un oficial FRF, asta mi-a zis”
MediaFlux
SUA, discuții pentru extinderea desfășurării armelor nucleare în Europa. Țările de pe flancul estic sunt interesate (FT)
stirilekanald.ro
Ce sunt bacteriile bune și cum le alegi
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți