Doi bărbaţi, în stare gravă la spital după ce barca în care se aflau a luat foc

Doi bărbați au fost internați în noaptea de luni spre marți în Spitalul Județean de Urgență din Tulcea cu arsuri pe corp, după ce motorul ambarcațiunii cu care se plimbau pe Dunăre a luat foc.
Romania TV
21 iun. 2016, 08:50
Doi bărbaţi, în stare gravă la spital după ce barca în care se aflau a luat foc

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Delta, cei doi bărbați se aflau în apropiere de localitatea Mila 23, atunci când motorul bărcii în care se aflau a luat foc. Incendiul a fost stins de localnici, potrivit Agerpres.

„Una din cele două victime, un bărbat în vârstă de 60 de ani, a fost preluat de SMURD și transportat la SJU unde a fost internat cu arsuri pe mâna și piciorul stâng. Cea de-a doua victimă a fost preluată la Gorgova de Serviciul Județean de Ambulanță„, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Delta, Angela Tulceanu.

Ambele persoane se află internate la SJU Tulcea.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Mihai Stoica îl distruge pe Iulian Călin după eșecul cu U Cluj: „A inventat o simulare ordinară!”
Capital.ro
Cât valorează anii de muncă la calcularea pensiei. Diferențele dintre 15, 25 și 35 de ani de cotizare în 2026
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Ori are ceva la mână împotriva lui Trump, ori este prea ușor de păcălit”. De ce încearcă președintele american să se distanțeze de Netanyahu
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Pensia după 15, 25 sau 35 de ani de vechime în muncă. Calculele care se fac pentru 2026
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT