Doi dispăruţi şi doi răniţi, după o explozie produsă într-o clădire din Budapesta

Două persoane sunt date dispărute, una a fost grav rănită iar o alta prezintă răni uşoare în urma unei explozii produse miercuri dimineaţa, care a distrus ultimul etaj al unei clădiri rezidenţiale din Obuda, în nordul Budapestei, relatează MTI, potrivit Mediafax.
Romania TV
07 aug. 2013, 07:35
Doi dispăruţi şi doi răniţi, după o explozie produsă într-o clădire din Budapesta

Directorul autorităţii pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă din Buda, Peter Veres, a declarat pentru MTI că 22 de persoane au fost evacuate din clădirea cu trei etaje, iar alte 13 se află într-un adăpost temporar furnizat de consiliul local al sectorului trei.

Cele două persoane date dispărute locuiau la ultimul etaj al clădirii, a declarat Veres. Pompierii nu pot intra în partea avariată a clădirii şi nu pot stabili dacă acestea se aflau în apartament în momentul exploziei, a adăugat el.

Strada Timar a fost închisă traficului, iar îndepărtarea rămăşiţelor din jurul clădirii ar putea dura câteva zile, a precizat Veres.

Localnicii au declarat pentru MTI că explozia a fost provocată, probabil, de o scurgere de gaze.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Fanatik.ro
Sabin Ilie a „explodat” în direct: „Sunt jucători care nu știu să stea în teren. Doamne, iartă-mă!”
Capital.ro
PNL Iaşi rupe definitiv alianța cu PSD. Liberalii cer schimbarea viceprimarului și anunță o nouă direcție politică
Playtech.ro
Ce se întâmplă dacă nu accepți moștenirea în termen de un an. Situațiile în care poți pierde dreptul la succesiune
Adevarul
Ilie Bolojan este socru mic: fiica cea mare a fostului premier se căsătorește la Oradea. Cine este alesul
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 27 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat ciuperci cumpărate din magazin
iamsport.ro
”MM nu și-a dat demisia, a fost forțat!”. Care ar fi, de fapt, motivul real din spatele plecării lui Mihai Stoica de la FCSB
MediaFlux
Câți bani încasează Mihai Trăistariu pentru un concert de Revelion. Artistul a dezvăluit suma: Acesta e tariful meu, dar o să cânt mai multe programe...
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România