Doi morţi şi 600.000 de case rămase fără electricitate în urma unei furtuni care a lovit Franţa

O furtună violentă denumită "Zeus" a măturat luni Franța, soldându-se cu moartea a două persoane și privând 600.000 de case de electricitate, au anunțat serviciile de urgență și autoritățile, citate de AFP.
Romania TV
06 mart. 2017, 19:13
Doi morţi şi 600.000 de case rămase fără electricitate în urma unei furtuni care a lovit Franţa

Șoferul unui camion care transporta butelii de gaz a fost ucis de căderea unei crengi de mari dimensiuni pe vehiculul său, în Alpii de Sud. La rândul său, un automobilist și-a pierdut viața în urma căderii unui arbore de 20 de metri în sud-vestul țării.

Furtuna a lovit coasta de vest a Franței, înainte de a se deplasa la finalul după amiezii spre zonele centrale și sud-estice ale țării. Potrivit Météo-France, vântul a suflat cu viteze excepționale pe coasta vestică, de până la 193 de kilometri pe oră.

Trei adolescenți au fost grav răniți în vestul țării, iar patru copii au fost răniți ușor la Brive (sud-vest), după prăbușirea acoperișului unei școli, a indicat într-un comunicat prim-ministrul Bernard Cazeneuve.

La ora 16.00 GMT, 600.000 de case au rămas fără curent electric în întreaga țară, potrivit directorului rețelei de distribuție a energiei electrice, Enedis. Acest lucru nu s-a mai întâmplat de la marea furtună din 1999, soldată cu zeci de morți și 3 milioane de case rămase fără electricitate.

De asemenea, ploile abundente au forțat închiderea accesului la o autostradă care deservește capitala, a adăugat Bernard Cazeneuve.

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
Maria Covașa, ironie fină la adresa lui Dany Boy după ce i-a cunoscut actuala iubită! Fosta concurentă de la Insula Iubirii nu s-a putut abține
Fanatik.ro
Top audienţe TV! Cine a câştigat bătălia: Craiova, FCSB şi Cluj în cupele europene. Exclusiv
Capital.ro
Curs valutar vineri, 24 iulie. Cât valorează euro și dolarul înainte de weekend. BNR a publicat noile cotații
Playtech.ro
Cum economisești bani la plata carburantului în drum spre Grecia sau Bulgaria. Trucurile simple care salvează sute de lei
Adevarul
Planul secret pentru „Santinela NATO” la Marea Neagră. Obstacolul neașteptat în calea României
wowbiz.ro
Andreea Ibacka a izbucnit în plâns! Ce a emoționat-o până la lacrimi pe vedetă: „Nu-mi mai e rușine să fiu vulnerabilă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Astăzi se împlinesc 9 ani de la decesul Denisei Răducu! Incredibil ce a apărut pe pagina regretatei artiste
iamsport.ro
Imagini-bombă cu Simona Țăranu, care s-a refugiat într-un colț de paradis | GALERIE FOTO
MediaFlux
EXCLUSIV Primele imagini de la priveghiul actriței Adela Mărculescu. Trupul neînsuflețit, depus la Biserica „Sfântul Gheorghe Nou“. Unde va fi înmormântată FOTO și VIDEO
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România