Doi români au dat lovitura cu o afacere la care nu mulți s-ar gândi! Struți africani la Bacău, ferma care atrage zeci de turiști în fiecare zi. ”Telefonul sună încontinuu”

Struți la Bacău! Dacă credeai că le-ai văzut pe toate, ei bine, ferma de struți de lângă municipiul Bacău te-ar putea contrazice! Doi români au dat lovitura cu afacerea aceasta!
Filip Stan
28 mart. 2024, 16:23
Doi români au dat lovitura cu o afacere la care nu mulți s-ar gândi! Struți africani la Bacău, ferma care atrage zeci de turiști în fiecare zi. ”Telefonul sună încontinuu”

Doi români, Mirela și Iosif Butacu au înființat, în urmă cu doi ani, o fermă cu struți chiar lângă municipiul Bacău, după ce s-a întors din străinătate.

Citește și Un struţ a bulversat traficul rutier în Găești. Toată lumea a fotografiat pasărea exotică

După ce au vizitat toate crescătoriile mari din România, cei doi s-au hotărât să își încerce norocul.

„Câmpul cu struți Bacău” a ajuns acum un punct de atracție, mai ales pentru elevi, care vin în număr mare, pentru a vedea cele mai mari păsări alergătoare de pe Pământ.

O familie de struți este formată dintr-un mascul și două femele, iar la ferma de lângă Bacău trăiesc 8 familii adulte, 24 de struți, dar și mai mulți pui.

În momentul de față, dată fiind cererea foarte mare de ouă și pui de struț, vânzările se fac de multe ori cu programare.

„Eu și soția am lucrat mulți ani în Anglia, acolo ni s-au născut cei doi copii, de 4 și 8 ani. Ne-am întors definitiv în România în vara anului 2021.

Înființarea unei ferme de struți a fost un vis de-al meu mai vechi, iar azi, după fix doi ani de când ne-au ajuns primele trei familii de struți tineri, cumpărate de la Oradea, pot spune că este o afacere profitabilă.

Inițial am văzut un reportaj bine documentat, apoi am vizitat toate fermele mari din România, pentru a ști ce condiții trebuie să le ofer acestor păsări speciale”, a spus Iosif Butacu, potrivit Adevărul.ro.

Pentru cei ce nu știu, există ferme de struți și în Sebeș, acolo unde sunt peste 40 de familii de struți, iar la Timișoara se află alte 27 de familii de struți. Mai mult decât atât, și la Pitești, dar și la Buzău sunt în total alte 42 de familii de struți.

După achiziția primelor trei familii de struți, au scos, la incubator, primii 16 pui, care acum au ajuns la maturitate.

Ferma familiei Butacu este deschisă vizitării pentru oricine sună și se programează.

Zilnic, aproximativ 10-15 familii trec porțile pentru a vedea de aproape struții.

Dacă credeai că trebuie să plătești la intrare, ei bine, familia Butacu nu cere nicio taxă, însă cei care doresc să sprijine bunăstarea păsărilor pot pune bani în pușculița destinată achiziționării furajelor.

„Avem foarte multe vizite, practic, telefonul sună încontinuu. Am avut și peste 1.500 de elevi într-o lună, dar și familii care vin să privească struții”, a mai spus Iosif Butacu.

O familie tânără de struți, care încă nu sunt reproducători, costă în jur de 2.500 de euro, iar una adultă, reproducătoare, 4.000 de euro.

Păsările au nevoie permanentă de apă curată și de furaje, bazate pe opt tipuri de cereale, cum ar fi grâu, porumb, ovăz, orz,  șprot din floarea soarelui, făină din pește, dar și pe multă lucernă.

„Struții trăiesc în captivitate aproximativ 60 de ani, dar în libertate pot ajunge și la 90 de ani. O femelă face într-un sezon, din martie până în luna septembrie, în medie, 60-65 de ouă. Am avut o femelă care a făcut 80 de ouă, iar alta, 74.

Am înțeles că sunt și cazuri în care au făcut 100 de ouă pe sezon. Avem foarte mare cerere pentru ouă, dar și pentru pui, care au fost rezervați, pe bază de avans, încă de anul trecut.

Pentru o fermă de struți, îți trebuie o investiție de minim 50.000 de euro, dar și răbdare, în primii ani, până când ferma atinge maturitatea”, mai spune Iosif Butacu.

Ferma de struți de la Sebeș sacrifică struții

Ouăle struților de la Bacău sunt la mare căutare, iar prețurile sunt mult mai mici decât media de pe piață.

Un ou care cântărește mai puțin de un kilogram este 50 de lei, ouăle de până la 1,5 kilograme, 80 de lei iar ouăle gigant, de peste 1,5 kilograme, 100 de lei.

Fermierii mai au pământ pentru a se extinde cu încă 16 boxe/ familii de struți.

După spusele proprietarilor fermei, aceștia nu au în plan sacrificarea păsărilor, ci doar extinderea fermei.

Doar ferma de la Sebeș are și un abator, unde sunt sacrificați struții, apreciați pentru gustul cărnii dar și textura ei, asemănătoare cu a cărnii de vită.

Citește și EXCLUSIV România TV a descoperit dovezile care arată clar că incendiul de la Ferma Dacilor a fost provocat de o „mână criminală” VIDEO

De asemenea, orice parte a struților poate fi valorificată. Pielea de struț este foarte rezistentă și de obicei este folosită pentru realizarea de curele și genți de calitate.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Claudia Pătrășcanu, în genunchi în fața bisericii! Artista și-a strigat durerea, după ce nu ar fi fost lăsată să-și vadă fiul
Fanatik.ro
U Craiova, în pericol de suspendare! UEFA poate lua măsuri extreme după spectacolul pirotehnic de la meciul cu Getafe. Video
Capital.ro
Mugur Isărescu, declarație neașteptată despre trecerea la euro. Ce se pregătește la Banca Națională
Playtech.ro
După câte ore de la ultimul pahar te poți urca la volan. Cât timp rămâne alcoolul în sânge și în aerul expirat
Adevarul
Orașul din România unde lucrau peste 19.000 de oameni. Din marile uzine au mai rămas ruine și un turn uriaș
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident grav la Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza”! Elevii au fost evacuați
iamsport.ro
Halucinant! Ce pensie infimă va primi fostul jucător de la Dinamo de la statul român: ”Am fost angajat și strungar, am fost și ofițer în MAI”
MediaFlux
NATO a luat decizia privind Rusia. Se pregătesc acțiuni de amploare
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT