Doi tineri, reţinuţi în cazul pădurarului agresat şi sechestrat de persoane surprinse că tăiau ilegal arbori

Doi tineri bănuiți de agresarea și sechestrarea unui pădurar în localitatea Tonciu au fost reținuți miercuri pentru 24 de ore, în urma unei percheziții domiciliare desfășurate de polițiștii din Reghin.
Filip Stan
08 nov. 2017, 16:28
Doi tineri, reţinuţi în cazul pădurarului agresat şi sechestrat de persoane surprinse că tăiau ilegal arbori

‘La data de 8 noiembrie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Reghin, în baza delegării efectuate de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Reghin, au efectuat o percheziție domiciliară, în localitatea Tonciu, comuna Fărăgău, la locuința unor persoane bănuite de comiterea infracțiunilor de ultraj și tâlhărie. În fapt, polițiștii au fost sesizați, la data de 6 noiembrie a.c., despre faptul că un pădurar, din cadrul Ocolului Silvic Reghin, în timp ce se afla în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu la liziera unei parcele de pădure din localitatea Filpișu Mic, ar fi fost ultragiat de către mai multe persoane necunoscute. În urma probelor administrate, doi tineri, de 20 și 23 de ani, din localitatea Tonciu, au fost conduși la sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Reghin pentru audieri’, a anunțat Inspectoratul de Poliție Județean Mureș, într-un comunicat de presă.

Potrivit IPJ Mureș, în cauză, procurorul a dispus continuarea urmăririi penale față de cele două persoane, în stare de reținere pentru 24 de ore.

Regia Națională a Pădurilor — Romsilva a anunțat miercuri că un pădurar de la Ocolul Silvic Reghin din cadrul Direcției Silvice Mureș a fost agresat și sechestrat de un grup de persoane surprinse în timp ce tăiau ilegal arbori din cantonul silvic 3 Cozma, de pe raza localității Tonciu.

Potrivit unui comunicat de presă al Regiei Naționale a Pădurilor — Romsilva, remis AGERPRES, pădurarul a ajuns la spital cu multiple leziuni după ce, în timp ce era în patrulare într-o pădure de stat administrată de RNP, a observat mai multe persoane, cu două atelaje, care tăiaseră ilegal 15 arbori din fondul forestier de stat.

‘Prima căruță a părăsit locul, pădurarul încercând să imobilizeze a doua căruță și să identifice suspecții. În acel moment, acesta a fost lovit din spate cu un obiect metalic, în zona capului, provocându-i-se leziuni. Ulterior, Ioan N. a fost lovit de mai multe persoane cu obiecte contondente, provocându-i alte leziuni la nivelul brațelor, piciorului, trunchiului și în zona feței. Angajatul Romsilva a fost imobilizat timp de 20 de minute de către grupul de suspecți, împiedicându-l să folosească telefonul mobil pentru a solicita ajutor. Pădurarul fost internat cu multiple leziuni la Spitalul Municipiului Reghin, polițiștii din cadrul IPJ Mureș efectuând cercetări în acest caz’, a arătat RNP Romsilva.

Potrivit comunicatului, de la începutul acestui an, alți 31 de angajați ai Regiei Naționale a Pădurilor — Romsilva au fost agresați de către hoții de lemne sau de braconieri în cursul acțiunilor de pază a pădurilor și 12 dintre aceștia au necesitat îngrijiri medicale. RNP a precizat că un pădurar a fost împușcat iar într-un alt caz, pădurarul a fost deposedat prin forță de arma de serviciu.

‘În acest an, agresiunile asupra personalului silvic din cadrul Romsilva s-au înmulțit cu 50%, iar anul trecut au fost înregistrate 22 de astfel de evenimente. Regia Națională a Pădurilor — Romsilva a intensificat activitățile de pază și control în fondul forestier de stat, ceea ce a condus la o scădere a tăierilor ilegale cu 16,27% anul trecut și cu încă 25,75% în primul semestru al acestui an’, a mai arătat RNP Romsilva.

Precizăm că tot în aceeași zonă, în luna octombrie, un bărbat și-a pierdut viața după ce a fost împușcat de un polițist în timp ce a fost surprins la furat de lemne și nu s-a oprit la somații.

Citetşe şi Pădurar, sechestrat şi bătut cu bestialitate de tăietorii de lemne

 

DailyBusiness
Cine ar putea fi potențialii candidați la președinție la alegerile din 2028 în SUA
Spynews
Alberto a declarat că regretă apropierile de Paula. Ce decizie a luat concurentul de la Mireasa
Fanatik.ro
Ei sunt jucătorii care pot face diferența la CFR Cluj. Ce fotbaliști și-a adus, de fapt, Șumudică și ce a urmărit când i-a transferat
Capital.ro
Ce beneficii primesc elevii în anul școlar 2026-2027? Burse școlare și ajutor pentru navetiști
Playtech.ro
Elevii și studenții pot rămâne fără pensia de urmaș dacă nu depun acest document. Ce trebuie să facă pentru a primi în continuare banii
Adevarul
„Nu-i nimic regizat”. Motivul pentru care un fermier din Galați preferă să dea gratuit castraveții din seră oricui vine să îi culeagă
wowbiz.ro
Ilie Năstase, dezvăluiri după incidentul conjugal! Ce s-a întâmplat, de fapt, întrel el și soția lui: „M-am certat de o mie de ori cu ea și spune că am fost agresiv”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Nivelul Dunării ajunge la un nou minim istoric! Ce spun specialiștii despre scăderea continuă a fluviului
iamsport.ro
A văzut pe cine cheamă Hagi la națională și a izbucnit: ”Numai gherle, e zero ca antrenor, a demonstrat că nu se pricepe deloc!”
MediaFlux
Adeverință pentru pensia de urmaș 2026. Actele care trebuie depuse în această lună
stirilekanald.ro
Centrala de la Cernavodă rămâne închisă! Dunărea nu are suficientă apă: „În următoarele zece zile nu vom avea suficientă apă pe Dunăre ca să putem porni” Planul Guvernului