DOLIU în familia regală a României. A murit o personalitate importantă

Familia Regală a României a anunţat că este în doliu, după ce o personalitate care şi-a pus meritele şi calităţile în slujba acţiunilor Casei Regale a trecut în nefiinţă.
Romania TV
19 feb. 2017, 11:44
DOLIU în familia regală a României. A murit o personalitate importantă

Dr. Elisabeta Dragomirescu, fost director al Fundației Principesa Margareta a României, a murit sâmbătă, a anunţat Familia Regală.

Dr. Dragomirescu s-a născut la 3 iulie 1947 în orașul Dej, din județul Cluj. A absolvit Facultatea de Medicina Veterinară din București în anul 1970. Ulterior, se dedică cercetării medicale la Institutul Oncologic din București. A colaborat o lungă perioadă de timp cu profesorul Alexandru Trestioreanu.

A fost director al Fundatiei Principesa Margareta a României într-una dintre cele mai dificile perioade din viața organizației, între anii 1993-1998. A creat si desfășurat proiecte sociale, culturale, educaționale și medicale. Printre categoriile defavorizate sprijinite de fundație în perioada directoratului Elisabetei Dragomirescu s-au numărat copiii infectați cu HIV, persoanele vârstnice, cele opt Case pentru Ajutor Reciproc ale Pensionarilor din Capitală. A creat cabinete de consultații juridice gratuite pentru persoanele cu venituri mici. A înființat Clubul Seniorilor din București.

Pentru dotarea cu aparatură medicală și achiziționarea de medicamente a acordat sponsorizări cu sprijinul celorlalte filiale ale Fundației Principesa Margareta din SUA, Franța, Belgia, Elveția și Marea Britanie. Beneficiare ale acestor proiecte au fost spitalele Budimex, Grigore Alexandrescu, Colentina, Maternitatea Bucur, din Buhuși și din Constanța.

Fundația și-a îndreptat atenția către familiile cu mulți copii, vârstnicii singuri, asistați la domiciliu, și către căminele pentru bătrâni. A susținut financiar programul de terapie prin artă Artschool, în colaborare cu UNITER, pentru copiii aflați în orfelinate din București, Codlea, Piatra Neamț și Constanța.

Pentru meritele ei profesionale și calitățile sale umane, dr. Elisabeta Dragomirescu a fost distinsă de Majestatea Sa Regele Mihai I cu Medalia Regele Mihai I pentru Loialitate, în anul 2008, primind medalia cu numărul 1.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Fanatik.ro
Sabin Ilie a „explodat” în direct: „Sunt jucători care nu știu să stea în teren. Doamne, iartă-mă!”
Capital.ro
PNL Iaşi rupe definitiv alianța cu PSD. Liberalii cer schimbarea viceprimarului și anunță o nouă direcție politică
Playtech.ro
Te pensionezi, dar continui să lucrezi. Când poate fi recalculată pensia pentru anii munciți după pensionare
Adevarul
Ilie Bolojan este socru mic: fiica cea mare a fostului premier se căsătorește la Oradea. Cine este alesul
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 27 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat ciuperci cumpărate din magazin
iamsport.ro
”MM nu și-a dat demisia, a fost forțat!”. Care ar fi, de fapt, motivul real din spatele plecării lui Mihai Stoica de la FCSB
MediaFlux
Câți bani încasează Mihai Trăistariu pentru un concert de Revelion. Artistul a dezvăluit suma: Acesta e tariful meu, dar o să cânt mai multe programe...
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România