Doliu în hipism. A murit un mare campion al României

Nicu Clipici, singurul campion naţional la călărie obstacole de la Herghelia din Mangalia, s-a stins din viaţă chiar de ziua lui, la vârsta de 69 de ani.
Daniel Spătaru
06 ian. 2014, 17:43
Doliu în hipism. A murit un mare campion al României

Singurul campion naţional la călărie obstacole din Dobrogea, în anii ’70, Nicu Clipici, a fost înmormântat luni, după ce a încetat din viaţă, după o lungă suferinţă, chiar în ziua în care a împlinit 69 de ani.

Măestria în şa a lui Nicu Clipici a fost imortalizată şi în filmul lui Sergiu Nicolaescu, „Atunci i-am condamnat pe toţi la moarte”.

Potrivit reporterntv.ro, cortegiul funerar a fost însoţit de 4 călăreţi, în semn de respect pentru campionul trecut în nefiinţă. De la ceremonia de înmormântare nu a lipsit nici directorul Hergheliei Mangalia din perioada în care Nicu Clipici câştiga titlul după titlu.

„Îl ştiu ca pe un băiat foarte săritor, un om disciplinat, era un băiat descurcăreţ: pe el îl trimiteam unde era nevoie de transportat caii, să rezolve problema cu îmbarcările!„, spune dr. Nicolae Strătean, fost şef al Hergheliei Mangalia.

După momentul 03.45 al clipului, demonstraţia de măiestrie a lui Nicu Clipici, în „Atunci i-am condamnat pe toţi la moarte”

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Ei sunt norocoșii zilei! 5 nativi care dau lovitura astăzi, 16 octombrie, după ce Pluto iese din retrogradare
Fanatik.ro
Universitatea Craiova – Getafe, audiență uriașă la TV! Cifre surprinzătoare în lupta cu Pro TV și Antena 1
Capital.ro
Sprijin automat pentru facturile la curent și gaze. Cum i-ar putea ajuta noul Guvern pe românii cu venituri sub 3.500 de lei
Playtech.ro
Când vine iarna adevărată în România. Prognoze: sunt așteptate ninsorile serioase, cât ar putea ține zăpada
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Polițistul Sabin Dudău a fost găsit fără suflare la doar 26 de ani. Mesajul sfâșietor transmis de colegii săi
iamsport.ro
Uluitor! Ce mesaj i-a lăsat Adrian Mititelu lui Ilie Bolojan la anunțul zilei
MediaFlux
Victor Ponta, cu iubita la doctor! Fostul premier, moment de tandrețe în public alături de Cristina Petrovici | Foto Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT