Doliu în lumea artei. A murit Felicia Donceanu, o respectată compozitoare premiată de Academia Română

Felicia Donceanu, compozitoare, poetă şi pictoriţă, s-a stins din viaţă, vineri, la vârsta de 90 de ani. Decesul a fost anunţat de Casa Artelor "Dinu Lipatti".
Filip Stan
22 ian. 2022, 13:28
Doliu în lumea artei. A murit Felicia Donceanu, o respectată compozitoare premiată de Academia Română

E doliu în lumea artei din România, după ce Felicia Donceanu a murit la vârsta de 90 de ani. Respectata compozitoare a avut o carieră impresionantă în muzică.

„Casa Artelor „Dinu Lipatti” îi aduce un pios omagiu compozitoarei, poetei şi pictoriţei Felicia Donceanu, care de astăzi se alătură Marelui Univers al Creaţiei Divine”, este mesajul postat pe pagina de Facebook a Casei Artelor şi semnat de regizoarea Alice Barb, director fondator al Casei Artelor „Dinu Lipatti”.

Citeşte şi: Răspuns emoţionant al tatălui Raisei după ce poliţistul care a ucis-o i-a trimis o scrisoare: „Să îi dea Dumnezeu putere şi trăire să treacă peste”

A murit Felicia Donceanu, o respectată compozitoare premiată de Academia Română

Felicia Donceanu s-a născut la 28 ianuarie 1931, la Bacău, potrivit site-ului http://muzicieni.cimec.ro.

Studiile muzicale le-a urmat la Conservatorul „Ciprian Porumbescu” din Bucureşti (1949-1956), unde a studiat cu Mihail Jora (compoziţie), George Breazul şi Ioan D. Chirescu (teorie şi solfegiu), Paul Constantinescu (armonie), Nicolae Buicliu (countrapunct), Mircea Basarab (orchestraţie) etc.

Începând din anul 1956, a fost membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România (UCMR).

Felicia Donceanu a fost redactor la Editura pentru Literatură şi Artă (ESPLA) din Bucureşti – secţia muzicală (1956-1958) şi la Editura Muzicală, Bucureşti (1958-1966) şi a semnat articole şi cronici de concert în publicaţiile „Muzica”, „Contemporanul”, „Munca”, „Azi”, realizând şi numeroase prezentări radiofonice în cadrul emisiunilor muzicale, potrivit Agerpres.

Felicia Donceanu a susţinut conferinţe, prelegeri şi concerte-lecţii, a scris texte pentru muzică proprie şi pentru diverse alte lucrări muzicale, precum şi scenarii pentru radio şi pentru spectacole muzical-coregrafice.

A scris în mai multe genuri, inclusiv muzică de scenă, muzică vocal-simfonică şi simfonică, muzică de cameră, muzică de factură corală, muzică pentru voce şi pian, muzică pentru copii – realizând şi ilustraţii de cărţi pentru copii -, teatru instrumental pentru preşcolari, teatru instrumental.

Totodată, a fost distinsă cu Menţiune specială la Concursul Internaţional de Compoziţie de la Mannheim (1961), premiile Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România (1983, 1984, 1986, 1988, 1993, 1996, 1997), Ordinul Meritul Cultural, clasa I (1981), premiul „George Enescu” al Academiei Române (1984).

Felicia Donceanu a abordat în cariera sa toate genurile muzicale, inclusiv muzica de scenă, notează site-ul www.romania-muzical.ro. A scris în mai multe genuri, inclusiv muzica de scenă („Tartuffe” de Moliere, 1965; „Măsură pentru măsură” de William Shakespeare, 1965), muzică vocal-simfonică („Invocatio”, poem pentru soprană, vioară, pian şi orchestră de cameră, text religios şi citate din Ovidiu, 1999), muzică simfonică („Meşterul Manole”, poem simfonic, 1956, rev. 1968, rev. 1977), muzică de cameră („Inscripţie pe un catarg”, baladă pentru harpă solo, 1989; Diptic pentru oboi, clarinet, fagot, 1989; Lamento pentru soprană, două viole de gambă, clavecin şi percuţie, text religios, 1994), muzică pentru voce şi pian, muzică pentru copii, teatru instrumental pentru preşcolari, teatru instrumental (Fantasia per piano-forte et cetera, pantomimă pentru pianist şi alţi doi instrumentişti, 1998; Tablouri vivante pentru voce, instrumente şi dans, 1999).

A fost căsătorită cu poetul Alexandru Voitin.

Citeşte şi: Autobuz STB ieşit pe traseu, vandalizat cu grevişti. Cum s-au răzbunat pe un coleg

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
“Craiova vs Dinamo + Rapid + FCSB 5-3!” Editorial Marius Mitran: “Oltenia domină fotbalul românesc”
Capital.ro
Prognoza meteo pentru duminică, 8 noiembrie. Cum va fi vremea la final de săptămână. Noaptea sunt așteptate ploi și lapoviță
Playtech.ro
Ești în depășire și treci cu viteză prin dreptul radarului. Ce mașină apare în înregistrarea Poliției
Adevarul
A renunțat la o carieră de succes în România și a luat-o de la zero în America. Povestea cofetarului care a cucerit New Yorkul
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Transfer spectaculos în SuperLiga! Fostul jucător de la Benfica și de la Gladbach a semnat: ”O să fie titular din start”
MediaFlux
Pensionare cu 5 ani mai devreme, fără penalizări. Românii pot primi pensia întreagă
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT