DOLIU ÎN MUZICĂ. Kim English a murit. Anunţul trist al familiei

Tragedie în lumea muzicii house internaționale. Cântăreața Kim English a murit, iar fanii artistei sunt șocați de dispariția ei prematură. Pe rețelele de socializare, mai mulți admiratori, dar și colegi de scenă i-au adus omagii și au transmis condoleanțe familiei.
Iulian Tudor
04 apr. 2019, 09:18
DOLIU ÎN MUZICĂ. Kim English a murit. Anunţul trist al familiei

Kim English a fost, inițial, o cântăreață de muzică gospel, înainte de a-și face debutul în lumea muzicii electronice și house. Ea a reușit să intre în topuri în anul 1994, cu piesa „Nite Life”, cu care a cucerit topurile din Statele Unite ale Americii. Ulterior, ea a mai reușit să scoată și alte piese de succes, precum „Unspeakable Joy” sau „Missing You”.

Citeşte şi Doliu în muzica din România. Unul dintre cei mai apreciaţi DJ a murit

Ultimul ei hit, „Nothing’s Impossible”, fusese lansat în anul 2009. De atunci, Kim English dispăruse din prim planul muzicii și se dedicase credinței. Cântăreața, acum de 48 de ani, era un membru devotat al centrului creștin din Munster, Indiana. Membrii aceste congregații s-au arătat foarte triști după dispariția acesteia.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Ei sunt norocoșii zilei! 5 nativi care dau lovitura astăzi, 16 octombrie, după ce Pluto iese din retrogradare
Fanatik.ro
Universitatea Craiova – Getafe, audiență uriașă la TV! Cifre surprinzătoare în lupta cu Pro TV și Antena 1
Capital.ro
Sprijin automat pentru facturile la curent și gaze. Cum i-ar putea ajuta noul Guvern pe românii cu venituri sub 3.500 de lei
Playtech.ro
Când vine iarna adevărată în România. Prognoze: sunt așteptate ninsorile serioase, cât ar putea ține zăpada
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Polițistul Sabin Dudău a fost găsit fără suflare la doar 26 de ani. Mesajul sfâșietor transmis de colegii săi
iamsport.ro
Uluitor! Ce mesaj i-a lăsat Adrian Mititelu lui Ilie Bolojan la anunțul zilei
MediaFlux
Victor Ponta, cu iubita la doctor! Fostul premier, moment de tandrețe în public alături de Cristina Petrovici | Foto Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT